Home sweet home, o nouă expoziţie a prof. Marcela Popescu

La Sestri Art Gallery, pe 9 iulie 2025, s-a deschis expoziţia de pictură „Home sweet home” a profesoarei Marcela Popescu. Într-un larg repertoriu cromatic, creaţia artistei adună sentimente, melancolii, rememorări. Lumea sa este, în primul rând, o reconstituire lirică.

Artista Marcela Popescu ne invită într-un univers personal, catifelat, cu nuanţe domoale, aşezate atemporal, tăinuind simţirea momentului, ca într-o casă a sufletului ce adăposteşte tihna, comuniunea omului, de atâtea veacuri cu trăirea autentică, aproape de divin. Este un univers intim, delicat, în acord cu simţirea artistei, sunt lucrări pline de sevă şi poezie, care îşi pot găsi locul, foarte uşor, în casa şi în sufletul nostru. Casa, întâia lume a fiinţei umane, e învăluită protector de vegetaţie, îmbrăcată într-un aer locuit de culoare şi prospeţime, ce ne aduce să vrem să poposim, pentru o clipă, pe prispă, iar florile, subiect calofil al artistei, sunt de o reverie poetică ce ne atrage spre contemplare, a spus dr. Ecaterina Ganea, gazda întâlnirii.

Lucrările, desfăşurate într-o armonie de ansamblu şi o ţinută remarcabile, au un specific propriu, consecvenţa stilistică fiind o calitate importantă a profesoarei Marcela Popescu. Antonia Obrocea, studentă în anul II la specializarea Modă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, nepoata artistei, a prefaţat în cuvinte calde efortul creator al bunicii sale. Am crescut în jurul culorilor bunicii, printre pensule, rame şi miros de acrilice. La început eram doar copilul care se uita curios cum prinde viaţă o floare pe pânză. Acum sunt studentă la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, la specializarea Modă – şi am trecut, cum îmi place să zic, de la carioci şi creioane colorate la întrebări despre ce înseamnă frumuseţea şi de ce unele imagini ne rămân în suflet. Între timp am învăţat să vorbesc şi despre artă dintr-o perspectivă mai teoretică, dar sincer… prima mea şcoală a fost peretele bunicii. Acolo am înţeles că uneori o pensulă poate spune mai mult decât o mie de cuvinte. Şi cred că adevărata mea legătură cu arta a început nu într-un muzeu, ci acasă – într-o casă cu lumină caldă, într-un colţ de linişte pictat cu drag. Tema expoziţiei de azi este Home sweet Home – o expresie simplă, dar care spune atât de mult. Pentru unii, acasă e un loc anume. Pentru alţii, e o stare. Un miros. O lumină. O voce care spune E BINE. Şi tocmai de aceea, pentru mine, această expoziţie nu e doar o selecţie de lucrări – e un traseu afectiv. Tablourile nu sunt doar reprezentări ale unor case sau grădini – ele sunt frânturi de tihnă, de memorie, de viaţă aşezată cu grijă între culori. Fiecare fereastră pictată pare să lase să intre lumina unei amintiri. Fiecare colţ de curte respiră liniştea unei veri petrecute acasă. Nu e vorba despre nostalgia grea, ci despre acea senzaţie blândă, de familiaritate, care te face să zâmbeşti fără să ştii de ce, a explicat Antonia Obrocea.

Prof. Marcela Popescu a fost mereu prezentă, în ultimii ani, în expoziţii personale sau de grup. Urmărindu-i creaţia, constatăm nenumărate semne ale împlinirii sale artistice.

 Admir şi transpun pe pânză căsuţele care spun o poveste pe care mi-o închipui, care mă inspiră, chiar dacă peste ele se simte curgerea ireversibilă a timpului. Căminul mai reprezintă locul în care îţi faci visuri, în care trăieşti bucuriile şi uneori durerile. Acasă mai înseamnă să fii înconjurat de cei dragi care reuşesc să umple cu dragostea şi grija lor golul imens lăsat poate de o pierdere. Dar chiar şi cu aceste absenţe, casa rămâne locul în care sufletul se întoarce. Acolo unde florile ştiu deja povestea ta, unde fiecare colţişor păstrează o amintire, şi unde prezenţa celor dragi – fie ei aproape sau în inimă – dă sens fiecărei zile. Asta înseamnă pentru mine Home Sweet Home: o casă plină de viaţă, de vise, ne-a încredinţat prof. Marcela Popescu.

La chitară clasică, Alexandru Cojocaru, licenţiat al Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, a interpretat cu o deosebită muzicalitate şi profundă sensibilitate lucrări din repertoriul universal.

Violeta MOŞU