Teatrul înseamnă să locuieşti într-o cascadă atunci când nu mai există niciun loc de locuit.
Timpul care trece este muzica, timpul care trece este oglindirea, timpul care trece este şoapta îndrăgostiţilor, legănarea şi sunetul clopotelor în noapte şi prospeţimea aşteptării… Avem dreptul să ne temem de clepsidre; dar cine nu e fascinat de cascade? (Olivier Py)
Despre cascadă, înţelepţii orientali spuneau că semnifică mişcarea continuă a elementelor care alcătuiesc entitatea umană, energia care trebuie stăpânită şi orientată spre creştere spirituală. Sperăm ca propunerile de spectacole pentru Ediţia 37 a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ să aducă prospeţimea cascadelor în inimile spectatorilor noştri, dincolo de turbulenţele prezentului. Curatorul ediţiei, Paul Chiribuţă, conferenţiar universitar şi actor (a debutat pe scena TT în 1972) a vizat, prin selecţia spectacolelor, construcţii regizorale de forţă, create de regizori din diferite generaţii, adresate diferitelor segmente de vârstă, de la cei mai tineri spectatori (+5 ani), până la seniori, reunite sub titlul Teatrul – un dincolo prezent.
Managerul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, afirmă despre această ediţie de festival: „Festivalul de Teatru Piatra-Neamţ se află într-un moment în care teatrul este chemat nu doar să reflecte realitatea, ci să o depăşească. Tema acestei ediţii vorbeşte despre această capacitate rară a artei de a construi sens acolo unde realitatea pare să-l piardă. Pentru Teatrul Tineretului, acest dincolo înseamnă, astăzi, reconstrucţie: a identităţii, a relaţiei cu publicul şi a unui echilibru necesar între tradiţie şi contemporaneitate. Ne dorim un teatru care să nu aleagă între generaţii, ci sa le aducă împreună, un teatru care îşi asumǎ trecutul ca fundament şi prezentul ca responsabilitate. Dacǎ existǎ o concluzie a întâlnirii acestor spectacole, ea este simplă: teatrul rămâne un spaţiu al prezenţei reale, al experienţei împărtăşite. Iar aceastǎ experienţǎ trebuie reconstruitǎ, cu rigoare şi curaj, pentru ca teatrul sǎ redevinǎ nu doar o opţiune culturală, ci o necesitate.
Vǎ invit sǎ parcurgem împreună aceastǎ ediţie ca pe o experienţǎ comunǎ, în care sensul nu este dat, ci se naşte între noi.”
Vă prezentăm programul spectacolelor, cu menţiunea că vor exista şi evenimente conexe, reprezentând întâlniri ale publicului cu personalităţi ale lumii teatrale, pe care urmează să le anunţăm pe canalele social-media ale Teatrului Tineretului (site, Facebook, Instagram).
duminică, 10 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 10.30 şi 12.00 / Sala Polivalentă Piatra-Neamţ
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi
FRUMOASA ŞI BESTIA
dramatizare de Călin Ciobotari după Fraţii Grimm, regia Ion Ciubotaru
cu: Ioana Iordache, Dragoş Maftei, Viorel Vârlan, Aurelian Diaconu, Raluca Pintilie, Elena Zmuncilă, Gabi Andrei, Beatrice Volbea, Iulia Deloiu Trif, Claudiu Gălăţeanu
durata spectacolului 50’ * recomandare vârstă 5+
ora 17.00 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara
RICHARD AL III-LEA
de William Shakespeare, regia Radu Iacoban
cu: Matei Chioariu, Marin Lupanciuc, Ion Rizea, Claudia Ieremia, Sorin Leoveanu, Bogdan Spiridon, Darius Zet, Cǎtălin Ursu, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu, Teodor Cauş, Oana Ioviţa, Alexandru Romescu, Andrei Zgăbaia
durata spectacolului 2h 45’ (cu pauză) * recomandare vârstă 15+
ora 19.00 / Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu-Neamţ
Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
GHIMPL-NETOTUL
după Isaac Bashevis Singer, regia Daniel Iordan
cu: Andrei Merchea-Zapotoţki, Cătălina Eşanu
durata spectacolului 1h * recomandare vârstă 12+
ora 19.00 / Sala de Festivităţi a Primăriei Municipiului Roman
Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
ALBASTRU
de Ionuţ Vişan, regia Andreea Vulpe
cu: Cătălina Bălălău, Mircea Postelnicu, copilul Paul Darius Păduraru şi vocea copilului Matei Niţulescu
durata spectacolului 1h 30’ * recomandare vârstă 16+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava
CABARETUL CUVINTELOR
de Matei Vişniec, regia Matei Vişniec
cu: Bogdan Amurăriţei, Răzvan Bănuţ, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ştefan Mândru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc
durata spectacolului 1h 50’ * recomandare vârstă 12+
luni, 11 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 17.30 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul ACT Bucureşti
O SCRISOARE PIERDUTĂ
de Ion Luca Caragiale, regia Alexandru Dabija
cu: Marcel Iureş, Marian Râlea, Dan Rădulescu, Alexandru Jitea, Lucian Iftime, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paştina, Ionuţ Moldoveanu
durata spectacolului 2h 30’ (cu pauză) * recomandare vârstă 14+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”
IERBAR
de Simona Popescu şi Radu Afrim, un spectacol de Radu Afrim
cu: Katalin Berekméri, Nicu Mihoc, Alex Stoicescu, Larisa Dobrin, Cristina Holtzli, Loredana Dascălu, Dana Pancu, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Elena Purea, Theo Marton, Ale Ţifrea, Radu Anastas
durata spectacolului 2h 20’ (fără pauză) * recomandare vârstă 14+
marţi, 12 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 18.30 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
I AM THE WIND
de Jon Fosse, regia Gábor Tompa
cu: Zsolt Gedő, Loránd Farkas, Andrea Kali, Emőke Kató, Gizella Kicsid, Anikó Pethő, Júlia Laczó, Csilla Varga
spectacol în limba maghiară, cu supratitrare în limba română
durata spectacolului 1h 10’ * recomandare vârstă 14+
ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul Excelsior Bucureşti
PUNK ROCK
de Simon Stephens, regia Vlad Cristache
cu: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiţă
durata spectacolului 2h 40’ (fără pauză) * recomandare vârstă 15+
miercuri, 13 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 20.30 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul Nottara Bucureşti
DOCTORUL
de Robert Icke, adaptare liberă după „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler, regia Andrei Şerban
cu: Ada Navrot, Gabriel Răuţă, Cristina Juncu, Laura Vasiliu, Isabela Neamţu, Luminiţa Erga, Adrian Nicolae, Şerban Gomoi, Andreea Măcelaru Şofron, Tudor Cucu-Dumitrescu, Raluca Jugănaru, Luca Şofron
durata spectacolului 2h 40’ (cu pauză) * recomandare vârstă 14+
ora 18.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ, spectacol cu publicul pe scenă
Teatrul Dramatic „Ion D. Sârbu” Petroşani
CIULEANDRA
dramatizare de Angelina Roşca-Ichim după romanul lui Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriş
cu: Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuţă, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Constantin Tălmaciu, Simona Codreanu, Andrei Şchiopu
durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză) * recomandare vârstă 12+
joi, 14 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul Dramaturgilor Români
MARELE CUTREMUR
de Lavinia Branişte, regia Teodora Petre
cu: Ana Ciontea, Ioan Coman, Alin Florea, Iosif Paştina, Ioana Ancea, Alexandra Răduţă / Isadora Băltăţeanu, Sevi Stan
durata spectacolului 1h 20’ * recomandare vârstă 12+
ora 20.00 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
LECŢIA
de Eugène Ionesco, regia Bobi Pricop
cu: Sorin Leoveanu, Raluca Păun, Iulia Lazăr
durata spectacolului 1h * recomandare vârstă 14+
vineri, 15 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
unteatru Bucureşti
EINE KLEINE NACHTMUSIK
teatru coregrafic, un spectacol de Gigi Căciuleanu
one-man-show cu Lari Giorgescu
durata spectacolului 1h 10’ * recomandare vârstă 12+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ, spectacol cu publicul pe scenă
Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”
LUCRURI PE CARE LE ŞTIU CA FIIND ADEVĂRATE
de Andrew Bovell, regia Vlad Bălan
cu: Richard Balint, Corina Cernea, Denisa Irina Vlad, Eugen Neag, Cosmin Petruţ, Giorgiana Coman
durata spectacolului 2h 10’ * recomandare vârstă 16+
sâmbătă, 16 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 10.30 şi 16.00 / Sala Polivalentă Piatra-Neamţ
Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” Bucureşti
REGELE LEU
dramatizare de Sabrina Iaşchevici şi Ionuţ Vişan, regia Andrei şi Andreea Grosu
cu: Mona Toncu, Mihai Dumitrescu, George Simian, Florin Mititelu, Cristina Tane, Simina Mititelu, Ioana Chelaru Popovici
durata spectacolului 1h * recomandare vârstă 4+
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul de Comedie Bucureşti
RINOCERII
de Eugène Ionesco, regia Vlad Massaci
cu: Tudor Chirilă, Liviu Pintileasa, Andreea Alexandrescu, Lucian Ionescu / Alin Florea, Sorin Miron, Dragoş Huluba, Lucian Pavel, Mihaela Măcelaru, Simona Stoicescu, Domniţa Iscru
durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză) * recomandare vârstă 12+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul „Maria Filotti” Brăila
OMUL CARE ADUCE PLOAIA
de Richard Nash, regia Andrei Huţuleac
cu: Ileana Ursu, Teofil Memelis, Valentin Terente, Ciprian Chiricheş, Blanca Doba, Sever Bârzan, Marcel Turcoianu
durata spectacolului 2h 10’ (fără pauză) * recomandare vârstă 14+
duminică, 17 mai 2026 ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
ora 10.30 şi 12.00 / Sala Polivalentă Piatra-Neamţ
Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG Sibiu
HARTA LUI ELIAN
concept text Angela Ioan şi Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter
cu: Mircea Corcoveanu, Gabriel Muncuş, Barbara Crişan, Oana Brânzan
durata spectacolului 50’ * recomandare vârstă 10+
ora 18.00 / Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ
Teatrul de Stat Bursa, Turcia
VICLENIILE LUI SCAPIN
de Molière, regia Vlad Trifaş

cu: Selçuk Veysel Zurnazanlı, Cem Arabacıoğlu, Melih Karlık, Erdem Erdoğan, Demet Oran, Merve Yel Tetikel, Cenk Turan, Ufuk Şener, Hatice Sezer
spectacol în limba turcă cu supratitrare în limba română
durata spectacolului 1h 45’ (fără pauză) * recomandare vârstă 13+
ora 20.30 / Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamţ
Teatrul de Stat Constanţa
INCENDII
de Wajdi Mouawad, regia Alexandru Mâzgăreanu
cu: Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Nina Udrescu, Cătălin Bucur, Cristiana Luca, Andrei Bibire, Lucian Iftime, Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu
durata spectacolului 2h 30’ (fără pauză) * recomandare vârstă 16+
LINIŞTE, SE REPETĂ!
Pregătirile pentru festival merg în paralel cu repetiţiile la ORESTIA, o adaptare liberă după Eschil de Robert Icke, în regia lui Vlad Bălan, avându-i în distribuţie pe: Cătălina Eşanu, Bogdan Ifodi, Mircea Postelnicu, Elena Popa, Macrina Bârlădeanu, Cristina Ciulei, Tudor Tăbăcaru, Gina Gulai, Emanuel Becheru, Smaranda Mihalache şi copiii: Iustin Apreotesei, Sofia Dăscălescu, Ilinca Timofte.
Celebrele personaje antice – Oreste, Agamemnon, Clitemnestra, Electra, Ifigenia, Casandra – sunt readuse în actualitate pentru a spune poveşti de familie, marcate de relaţii sociale care caracterizează prezentul nostru. Trilogia lui Eschil devine structura de bază pe care sunt explorate situaţii ce ţin atât de intimismul cadrului familial cât şi de felul în care individul se raportează la contextele geo-politice ce îi influenţează viaţa. Dacă în cazul personajelor antice celebrul război troian le marca destinele, pentru personajele lui Icke, războiul se desfăşoară în mintea şi în inima lor.
Robert Icke este, în prezent, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi şi regizori din Marea Britanie. În 2017 a fost numit „marea speranţă a teatrului britanic”, după ce a creat montarile şi adaptările pieselor „Hamlet” de Shakespeare şi „Unchiul Vania” de Cehov. Adaptările sale moderne, libere, ale unor texte clasice, precum „Orestia” de Eschil, „Maria Stuart” de Friedrich Schiller, „1984” de George Orwell l-au făcut celebru în toată lumea.
Vlad Bălan este regizor angajat al Teatrului Tineretului din noiembrie 2025. Anterior acestui spectacol, a regizat pentru TT „Poveste fără început”, după trei poveşti ale Adrianei Ştefan. Studiile sale universitare includ următoarele stagii: 2023-2025 – Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, masterat, regie de teatru; 2017-2020 – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, doctorat; 2015-2016 – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia actorie, masterat în arta actorului; 2012-2015 – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia actorie, licenţă.
Până în prezent a regizat următoarele spectacole: „Vineri. Ora 6” de Ionuţ Sociu şi Vlad Bălan, la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, 2025; „Lucruri pe care le ştiu ca fiind adevărate” de Andrew Bovell, la Teatrul „Regina Maria” Oradea, 2025; „Tomcat” de James Rushbrooke la Teatrul Excelsior Bucureşti, 2025; „Expuşi” de Ionuţ Sociu şi Vlad Bălan, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, 2024; „Risipire”, dramaturgie Vlad Bălan la Teatrul Dramaturgilor Români Bucureşti, 2022; „Efecte secundare” de Lucy Prebble, la UNTEATRU Bucureşti, 2021.
În calitate de actor, a interpretat peste 30 de roluri în spectacole produse de teatre din Bucureşti precum Nottara, Excelsior, Masca.
TT ÎN TURNEU INTERNAŢIONAL
Pe 3 şi 4 aprilie 2026, trupa Teatrului Tineretului a susţinut două reprezentaţii ale spectacolului „Nunta însângerată” de Federico García Lorca, în deschiderea celei de-a XIII-a Ediţii a International Balkan Countries Theatre Festival, care a avut loc la Bursa, al patrulea oraş ca număr de locuitori din Turcia. Organizată de Teatrul de Stat din Bursa, ediţia s-a desfăşurat în perioada 3-12 aprilie.
Pentru noi, această invitaţie a reprezentat oportunitatea de a juca, pe o scenă internaţională, un spectacol validat prin aprecierea publicului şi, totodată, prilejul de a fi reprezentaţi aproape în integralitate de trupa Teatrului Tineretului.
Raluca NACLAD, consultant artistic






