Educaţia, între Gutenberg şi digitalizare: Educaţia înseamnă, înainte de toate, oameni, suflete şi şanse oferite la momentul potrivit

• Interviu cu dna Mirela ICHIM, director al Şcolii Gimnaziale, Comuna Oniceni, Neamţ

Sunt fiică de ţărani, cum îmi place să îmi spun, din Chilii, comuna Valea Ursului. Am 43 de ani, sunt căsătorită de 24 de ani, soţul fiind tot fiu al locului şi avem împreună o ,,comoară”, o fată de 20 de ani, studentă la jurnalism. Mă consider un om care şi-a dorit de copil să îşi depăşească condiţia, devenind asfel profesor de biologie în anul 2006 şi director al Şcolii Gimnaziale din comuna Oniceni în anul 2022. Drumul meu în educaţie consider că nu a fost doar o alegere profesională, ci o misiune. În toţi aceşti ani, am învăţat că educaţia înseamnă, înainte de toate, oameni, suflete şi şanse oferite la momentul potrivit.

– Cum aţi descrie în câteva cuvinte „călătoria” dumneavoastră în educaţie, din rolurile de: profesor, părinte şi director şcolar?

– O călătorie a inimii, deoarece copil fiind m-am lovit de limitarea accesului la educaţie, ca profesor, am descoperit bucuria de a modela caractere, ca părinte, am înţeles mai profund nevoile şi dorinţele copiilor, iar ca director, am învăţat să construiesc echipe şi să inspir. Fiecare etapă m-a învăţat că educaţia nu este doar despre cunoştinţe, ci despre încredere, răbdare şi speranţă.

– Ce v-a determinat să rămâneţi profesor în Şcoala Gimnazială, Comuna Oniceni, de la debutul în învăţământ până în prezent, având în vedere că aceasta e situată în mediu defavorizat?

– Am rămas pentru copii. Într-un mediu în care lipsurile sunt reale, fiecare gest de sprijin contează.

Am întâlnit elevi care au nevoie nu doar activităţi instructiv-educative, ci şi de suport moral, afectiv şi psihologic, de modele şi de stabilitate. Tocmai aceste provocări m-au motivat să rămân şi să contribui la schimbare.

– Care consideraţi că sunt principalele provocări cu care v-aţi confruntat în tot acest timp? Dar oportunităţile?

– Provocările sunt legate de absenteism, de dificultăţile materiale şi de sprijinul limitat din partea unor familii. Însă, dincolo de acestea, am învăţat să transform limitele în puncte de plecare, am descoperit oportunităţi valoroase, reuşind să atrag, împreună cu administraţia locală, numeroase proiecte şi parteneriate. O să vă dau câteva exemple:

• Programul naţional „Masă sănătoasă” începând cu anul şcolar 2023-2024, prin care toţi elevii noştri, aproximativ 650, spun aproximativ, deoarece numărul se schimbă, nu numai de la un an şcolar la altul, ci şi în timpul anului, beneficiază de un pachet alimentar;

• Proiectul „Creşterea calităţii educaţiei prin înfiinţarea de servicii de educaţie timpurie complementară în comuna Oniceni, judeţul Neamţ”, din 2023-2026, proiect prin fonduri PNNR prin care am creat spaţii de învăţare în cadrul fostei Şcoli Primare Poiana Humei care era închisă, pentru două grupe cu 20 de preşcolari, care datorită lipsei spaţiului nu au putut fi înscrişi;

• Proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe din comuna Oniceni, judeţul Neamţ” obţinut în anul 2024, tot prin fonduri PNNR prin care fiecare clasă a fost dotată cu mobilier şcolar (scaune, mese individuale, catedră, scaun profesor şi dulap), tablă interactivă, laptop, multifuncţională, cameră videoconferinţă şi scaner portabil. Tot prin acest proiect avem dotat un laborator de informatică;

• Proiectul privind dotarea cu „Microbuze electrice pentru elevi” a unităţilor şcolare din Comuna Oniceni, judeţul Neamţ, proiect prin care am primit un microbuz electric pentru elevi cu 17+1 locuri în anul 2026;

• Proiectul „Şcoala Oniceni, Şcoala Viitorului”, din cadrul PNRAS, runda 2, semnat în 2024, prin care am reuşit să realizăm activităţi remediale cu elevii la limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, informatică şi T.I.C., activităţi de consiliere şi orientare şcolară şi mediere pentru elevi, activităţi de combatere a violenţei, acţiuni antibullying, măsuri de prevenire a consumului de droguri, activităţi extraşcolare, activităţi de informare, consiliere, asistenţă şi educaţie a părinţior, formare a cadrelor didactice, amenajarea unui spaţiu de activităţi în aer liber, achiziţionare de materiale didactice şi lista continuă, deoarece încă este în derulare;

• Programul „Împreună prindem curaj” în parteneriat cu ISJ Neamţ şi CJRAE Neamţ, prin care s-au realizat activităţi de prevenire a violenţei şi bullyingului din şcoală, desfăşurat în anul şcolar 2023-2024.

 Pe lângă cele menţionate mai sus avem parteneriate cu Biserica, Poliţia, alte unităţi de învăţământ şi instituţii prin intermediul cărora facem diferite activităţi şi schimb de experienţă şi bune practici.

– Care e „povestea” digitalizării şcolii, având în vedere realizările/dotările spaţiilor…?

– Digitalizarea a însemnat un pas spre viitor. Am reuşit să aducem tehnologia mai aproape de elevi şi profesori, transformând lecţiile în experienţe interactive. Acest lucru l-am realizat cu ajutorul proiectelor menţionate mai sus, dar prin aceste proiecte nu am asigurat doar dotarea şcolilor, ci am realizat şi formarea cadrelor didactice pentru a folosi aceste dotări, formări privind folosirea echipamentelor şi utilizarea platformelor de digitalizare. Totuşi, nu am renunţat la valorile tradiţionale – relaţia directă, dialogul şi apropierea umană rămân esenţiale.

– Cum definiţi succesul elevilor unei şcoli situate în mediu defavorizat? Se poate realiza performanţă?

– Succesul este diferit pentru fiecare copil. Uneori înseamnă o notă mai bună, alteori înseamnă curajul de a veni zilnic la şcoală sau de a merge mai departe în educaţie. Iar performanţa în şcoala noastră înseamnă să reuşim să aducem elevii la şcoală, să treacă de la nota 2 la 3, 4, 5, să avem promovabilitate crescută la Evaluarea Naţională şi cu 1-2 procente în fiecare an, dar cea mai mare reuşită este transformarea copiilor în oameni încrezători şi responsabili.

– Ce alte proiecte vă propuneţi să realizaţi în viitor, pe lângă cele actuale?

– Îmi doresc să mai dezvoltăm la nivelul şcolii programe de sprijin pentru elevii vulnerabili, să extindem colaborările şi să continuăm modernizarea şcolii, mai ales că avem două corpuri de clădire în reabilitare. Să reuşim să implementăm şi un program Erasmus. Avem un consorţiu prin ISJ Neamţ: „Educaţie şcolară”. Cred cu tărie în educaţia care include, sprijină şi oferă şanse reale fiecărui copil.

– Ce vă motivează în fiecare zi?

– Fiecare copil care reuşeşte, fiecare zâmbet şi fiecare pas înainte sunt motivele pentru care merg mai departe, cu încredere şi dedicare.

A consemnat prof. Ramona-Mihaela ROŞU

Lasă un răspuns