Miercuri, 6 noiembrie 2013, 10000 de oameni ai şcolii din toată ţara, au manifestat la Bucureşti, în faţa Guvernului. Ce-au cerut? Ca de 23 de ani încoace – RESPECTAREA LEGII! Oare mai există undeva în Europa o categorie de cetăţeni, care să facă de două decenii greve şi mitinguri pentru ca legile din ţara lor să fie respectate? Nu e cazul, pentru că acolo „unde-i lege, nu-i tocmeală” şi de-aia ei trăiesc bine, iar noi murim rău.
Nimic din ceea ce aveau pe lista de revendicări nu s-a putut rezolva, nici măcar sub formă de promisiuni pe termen mediu sau lung, adică:
* Revenirea la norma de 16 ore pentru cei cu peste 25 ani vechime
* Plata doctoratului
* Creşterea salariului personalului nedidactic şi didactic –auxiliar (care este de 500 de Roni)
* Deblocarea posturilor
* Reintroducerea salariului de merit
* Pensionarea la o vârstă care să le permită profesorilor să plece de la catedră după 30 de ani de activitate şi nu să cadă de la catedră, după 40 de ani.
* Alocarea celebrului 6% din PIB pentru educaţie
Şi multe altele, care ar fi făcut posibilă redobândirea demnităţii acestei profesii, atât de dificilă. Cred că-şi râd în pumni şi Odiosul şi Sinistra.
Ştiu că România este deja o ţară autoperiferizată, iar învăţământul, din prioritate naţională (vezi Constituţia), a ajuns la fel ca ţara, dar mai nutream o speranţă văzând textul benerelor de pe blocuri: „Dreptate până la capăt”; nu ştiam acum un an că e vorba de capătul puterii şi răbdării noastre mioritice.
Iar ne gândim cum să plecăm din sistem undeva, unde să putem trăi decent din muncă cinstită.
Pe zidul Berlinului stă scris că „Evadarea este cea mai bună metodă de destabilizare a dominaţiei”… şi uite-aşa am ajuns în acelaşi punct de dinainte de alegeri, când preşedintele ne sfida cu replica „dacă nu le convine, să plece!”.
Dar de ce este asta singura soluţie găsită de stat? De ce nu-i pasă guvernării că ne-a sărăcit şi ne-a umilit, că legile sunt împotriva noastră, că în spaţiul şcolar elevii au doar drepturi, iar profesorii doar obligaţii, că în haosul creat de sus se profilează condiţiile sfâşierii reciproce de jos, ca în cuvintele lui Mirabeau din 1789 „E cineva mai detestabil decât călăul? E sluga călăului”.
Lăsaţi-ne şi pe noi să trăim măcar frumos, dacă n-aţi fost în stare să ne înlesniţi să trăim bine. Nu mai induceţi panică şi nu mai înseraţi frici, nu mai cultivaţi culpa şi nu mai promovaţi non-valoarea; nu ne mai ocupaţi mintea cu sarcini stupide şi nu ne mai îngropaţi în hârtii, raportări, statistici şi dosare, ca să nu mai avem timp să gândim, să comunicăm liber, să visăm, să ne bucurăm…
Acestea toate sunt ori sminteli fără noimă ale unei lumi în declin, ori şi mai grav, reîntoarcerea la metodele de manipulare draconică, folosite cu succes în anii din tristă amintire din „lagărul comunism”.
Iată cât de actual poate fi, din păcate, Decalogul lingvistului american NOAM AVRAM CHOMSKY, iniţiator al gramaticii transformaţional- generative, scris la mijlocul secolului trecut, cu referire la raportul istoric dintre putere şi popor. Credeţi că azi s-a schimbat ceva? Găsiţi vreo asemănare cu România contemporană?
1)Poporul trebuie aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât problemele adevărate
2)Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii
3)Poporul trebuie permanent pregătit pentru ce e mai rău
4) Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trăi mai rău este tot pentru binele său
5) Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
6) Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor
7) Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri
8) Poporul nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă
9) Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
10) Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare
În fine, să le amintim zic, înţeleptul sfat adresat de vizionarul Simion Bărnuţiu diriguitorilor acestei ţări de atunci … şi de acum:
„Politicieni, ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi calea!”
… poate încă nu-i prea târziu să ne-auziţi?!
… poate că mai vin şi alte alegeri!?
Viespea DIDA