■ 1/1927 – n. Nestor Vornicescu, la Lozova, Lăpuşna, Basarabia (d. 17. 05. 2000, Craiova), ecumenist, istoric, doctor (1983). După şapte clase, a intrat novice la Schitul Nechit, Neamţ (1943); la Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul de Muzică Bisericească şi Seminarul Monahal Superior (1946-1951); a absolvit Institutul Teologic, Bucureşti (1955). Preot la Catedrala Episcopală din Iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, stareţ la: Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Suceava, la Mănăstirea Neamţ (1966-1970); cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva (1969-1970), mitropolit al Olteniei (1978). Membru de onoare al Academiei Române (1992). A scris numeroase cărţi, articole şi studii pe teme patristice, istorice şi ecumenice, publicate în ţară şi străinătate, prezentate la întruniri internaţionale. Distins cu ordine ale Patriarhiilor Ortodoxe.
■ 4/1876, n. Dumitru Gh. Cădere, la Buhalniţa, Neamţ (d. 1941, Bucureşti), profesor universitar, om de ştiinţă. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, a predat la: Liceul „Gheorghe Roşca-Codreanu”, Bârlad, Liceul Naţional Iaşi, Seminarul „Veniamin Costachi”, Şcoala Normală „Vasile Lupu”, iar după Primul Război Mondial, la catedra de mineralogie a Universităţii ieşene. Cursuri de specializare la Viena, titlul de doctor (1924) şi doctor docent (1927). Funcţii: inspector general şi secretar general în M. I. P., membru al societăţilor ştiinţifice din cadrul Universităţilor din Iaşi, Viena şi Berlin. În redacţiile: „Arhiva” şi „Cultura română”. Autor de manuale şcolare („Noţiuni elementare de fizică” şi „Noţiuni elementare de chimie”), precum şi de studii: „Notă asupra rocilor eruptive de pe Borca”, „Paleozoicul din Dobrogea” ş. a. S-a ocupat de editarea operei lui Petru Poni (5 volume, 1910-1928).
■ 10/1955 – n. Dinu Huminiuc, la Strunga, Iaşi. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj (1979), după care s-a stabilit la Piatra-Neamţ. Expoziţii de grup şi personale (1977-2009): Cluj, Alba Iulia, Piatra-Neamţ; colective (1986-2010): Galeria Municipiului Bucureşti, Târgu-Mureş Piatra-Neamţ, Baia Mare, Bacău, Suceava („Voroneţeana”), Moineşti, Iaşi, Satu Mare, Franţa, Budapesta. A participat la tabere de creaţie (1987-2007): Viişoara, Neamţ; Brateş, Dumbrava, Izvorul Muntelui, Văratic toate în Neamţ; Botoşani. Colaborări: „Antiteze”, „Poesis”, „Panteon”; coperte, cataloage, grafică de carte (Trilogia „Omul de hârtie”, versuri, de Emil Nicolae). Pictură bisericească: în Neamţ. Premii: „Voroneţeana”; „Saloanele Moldovei”; Bienala „Lascăr Vorel” ş. a.
■ 13/1843 – n. Ştefan Vârgolici, la Borleşti, Neamţ (d. 29. 07. 1897, Iaşi), poet, critic literar şi traducător. A frecventat Şcoala Domnească din Piatra-Neamţ, la Iaşi, gimnaziul, liceul şi Facultatea de Litere şi Filozofie; va studia, la Madrid, Paris şi Berlin. A predat la Bârlad şi la Universitatea ieşeană (1875-1897), inspector general al învăţământului secundar. A alcătuit manuale şcolare şi o gramatică a limbii latine. Membru al Societăţii „Junimea”, membru corespondent al Academiei. Debut cu „Din Moldova”. Primul care face cunoscut folclorul iberic la noi; traduce „Don Quijote de la Mancha”, de Cervantes prima parte, şi scrie studii despre Lope de Vega, Calderon de la Barca. Traduceri din: Molière, Lamartine, Musset, Schiller şi Byron, Anacreon, Vergiliu, Properţiu, Tibul, Fedru, Ovidiu ş. a. Colaborări: „Curierul de Iaşi”, „Lumina ilustrată”, „Trompeta Carpaţilor”.
■ 15. 10. 1922 – d. Dimitrie Apostolide, la Piatra-Neamţ (n. 1852, Piatra), medic, profesor, deputat. A frecventat cursurile Şcolii Domneşti conduse de Nicolae Vicol, apoi, cu sprijinul Primăriei, pe cele ale Academiei Mihăilene din Iaşi, urmate de Facultatea de Medicină din Viena. A fost medic primar în Piatra-Neamţ şi, tot aici, profesor de germană la Gimnaziul Clasic, iar la Institutul Particular de Fete „Lumina”, a predat ştiinţele naturii. A fost deputat din partea P. N. L. A colaborat la publicaţiile locale: „Asachi” „Corespondenţia provincială”, „Mişcarea liberală”, „Renaşterea”. În 1903, împreună cu doctorul Petru Fluor şi profesorul C. D. Gheorghiu, a înfiinţat Societatea Cooperatistă Română „Munca” şi a editat revista omonimă (1904-1906).
■ 18/1944 – n. Gheorghe V. Ţigău, la Rucăr, Argeş (d. 05. 12. 2020, Piatra-Neamţ), profesor, publicist. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti (1967). Cariera didactică la: Borca, Neamţ (şi director adjunct), inspector şcolar în Neamţ. Debut în „Ateneu” (1985); editorial: „Noţiuni fundamentale de teorie literară” (2000), urmată de un manual, o monografie a Liceului din Borca şi de două cărţi, în care a valorificat folclor din Judeţul Neamţ: „La pârâul dorului. Literatură populară de pe Valea Bistriţei şi din împrejurimi” şi „La fântână, la izvor”. Colaborări: la revista Apostolul şi toate publicaţiile din Neamţ; „Tribuna învăţământului”; „Şcoala modernă” ş. a.
■ 18/1952, n. Dănuţ Dumitru Ursache, Piatra-Neamţ (d. 27. 03. 2010, Băile Felix, Oradea), profesor, publicist şi prozator. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din localitatea natală (1971), Facultatea de Filozofie a Universităţii din Iaşi (1975), doctor (1993). Cariera didactică: în Piatra-Neamţ (Casa de Copii-Băieţi, Liceul Industrial Nr. 5 azi, Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul „Petru Rareş”). Distins cu Diploma de onoare – locul I pe ţară – în competiţia „Eficienţă şi creativitate în învăţământ” (1994). Membru în colectivul de redacţie al publicaţiei „Apostolul”; colaborări: „Asachi” şi „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ; „Tribuna învăţământului”. Cărţi: „Introducere în filosofia lui Lucian Blaga”; romanele: „Paradisul papagalilor”, „Pentagrama sau Ironia sorţii”, „Casă în Cer”, proză.
■ 20/1938 – n. Cornel Nicoară, la Câmpia Turzii, Cluj (d. 21. 10. 2022, Piatra-Neamţ), actor, prozator. A absolvit I. A. T. C. „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965). Actor la T. T. (8. 07. 1965, până la pensionare); a deţinut funcţiile: director adjunct şi director, consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Neamţ, conferenţiar universitar şi a interpretat peste 100 de roluri. Amintim câteva spectacole: „Femeia Mării”, „Arden din Kent”, „Răzvan şi Vidra”, „Act veneţian”, „Britannicus”, „Matca”, „Muntele”, „Mihai Viteazul”, „Muştele”, „O scrisoare pierdută”, „Apus de Soare”, „Bădăranii” ş. a., precum şi câteva filme: „Pintea”, „Buzduganul cu trei peceţi”, „Fiul munţilor”, „Dumbrava Minunată”, „Adevărata poveste” (ultimul, în Germania). S-a implicat în marile manifestări desfăşurate la Neamţ: Festivalul de Teatru, „Antologia Scriitorilor Români Contemporani”, „Sadoveniana”, „Stagiunile de Muzică Simfonică”, „Vacanţe Muzicale” ş. a. Cărţi: „Memoria măştilor”, „Album de suflet”.
■ 21/1906 – n. Har. Mihăilescu, la Vânători, Dumbrava Roşie (d. 9. 03. 1992, Piatra-Neamţ). Absolvent al Liceului „Petru Rareş”, al Facultăţii de Litere şi Filozofie, Bucureşti, cu „magna cum laude” (1929). Profesor la Târgu-Neamţ, Roman, Curtea de Argeş şi Piatra-Neamţ. În studenţie, a frecventat cenaclurile „Sburătorul”, „Falanga”. La Piatra-Neamţ, a pus bazele cenaclurilor literare „Slova nouă”, „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava”. Debut cu poezii în „Bilete de Papagal” (1928). Colaborări: Anuarul Liceului „Petru Rareş”, „Apostolul”, „Ateneu”, „Bloc”, „Ceahlăul”, „Contemporanul”, „Luceafărul literar”, „România literară” ş. a. Scrieri: „Tâlcuirea lui Har. Mihăilescu”; „Din cartea vieţii”; „Gândind la depărtări fecioare”.
■ 23/1950 – n. Nicolae Sava, la Vânători-Neamţ, scriitor, ziarist. După absolvirea liceului în Târgu-Neamţ, a lucrat în diverse meserii, până în februarie 1990, când este angajat ca redactor, la Ziarul „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ. Semnează rubrica „Revista presei” în Apostolul şi are colaborări (note, tablete, semnale editoriale, recenzii, cronici literare şi interviuri) în revistele culturale ale vremii. A debutat cu versuri, în Revista „Tomis” (1969). Anii ’80 ai secolului XX sunt anii de consacrare definitivă a scriitorului. Cartea de poeme „Fericit precum mirele” a fost primită favorabil de critica literară. Alte volume: „Despre prietenie”; „Privighetoarea”; „Viaţă publică”; „Proză, domnilor, proză”; „Insolenţa nopţilor”.
■ 23/1947 – n. Dumitru Bezem, la Tarcău, Neamţ, artist plastic. Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1972). A debutat într-o expoziţie de grup, pe când era student, în Sala Paşilor Pierduţi, Iaşi (1970). Membru al U. A. P. A organizat peste 50 de expoziţii personale, dintre care peste 35 la Piatra-Neamţ. A participat permanent la expoziţiile judeţene şi de grup organizate de Filiala Neamţ a U. A. P. A expus în străinătate la Strasbourg (Franţa), Mártély (Ungaria), precum şi în Japonia, Germania, Italia, S.U.A., Marea Britanie, Canada, Spania, Israel, având lucrări în colecţii de stat şi particulare de pe toate continentele. Cicluri: „Arlechini”, „Porţi”, „Schituri”, „Flori”, „Naturi statice”, „Peisaje nemţene” etc.
■ 26/1936 – n. Gheorghe Bunghez, la Poiana-Sărată, Bacău. A absolvit Facultatea de Istorie-Filologie-Filozofie a Universităţii ieşene. Profesor şi director la Stăniţa şi Săbăoani, inspector şcolar, secretar al Comitetului Regional de Cultură şi Artă (Bacău), preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, şeful Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean Neamţ al P. C. R., director al T. T. Piatra-Neamţ şi director al Centrului de Librării al Judeţului Neamţ. A iniţiat, condus şi colaborat la manifestări cultural-artistice locale, zonale sau naţionale: Sărbătoarea Eroilor de la Războieni, Sărbătoarea Muntelui Ceahlău, Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Tineret şi Copii, Stagiunea simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Festivalul „Vacanţe Muzicale”, saloane de carte, „Sadoveniana”, Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, „Petrodava – 2000”, cicluri de emisiuni la Tele M Plus Piatra-Neamţ. Cărţi: „Monumente istorice din Judeţul Neamţ”, „Judeţul Neamţ – Ghid”, „Petrodava – 2000”; „Între «Dragonul» şi «Piaţeta» (1981-1986)” – 2010, „Demnitatea supraveţuirii prin cultură” – 2016.
■ 26/1945 – n. Constantin Munteanu, la Fedeleşeni, Strunga, Iaşi, (d. 17 oct. 2026, Bucureşti), scriitor. scriitor. A absolvit Facultatea de Fizică din Bucureşti. Fizician la C. F. S. Săvineşti şi S. C. Fibrex. Director al Bibliotecii Judeţene Neamţ, preşedinte CPUN al Municipiului Piatra-Neamţ, consilier şef la Inspectoratul pentru Cultură Neamţ. Debut în „Amfiteatru”, 1969; editorial, cu „Zaruri de cretă” (1976). Membru al U. S. (1976), membru al U. C. (1993). Cărţi: „Zaruri de cretă”; „Ziua magnoliilor viscolite”; „Cursa rapidă”; „Vremea brânduşelor”; „Teona”; „Sfârşitul înserării”; „Maria, prinţesă de Place Pigalle”; „Zodia bâlciului”; „A fluierat în timpul Evangheliei”, „Lacrimile tăcerii”. Teatru radiofonic: „Trenul din zori”; „Cursa de Braşov”; „Magnolii pentru un măgar”; „Dosarul cu sânziene”; „Oameni la cumpănă de ani”; „Urgenţa”; „Vântul de februarie”; „Vina florilor”; „Vorbeşte-mi de tata”; „Prima ninsoare”; „Poeme pentru schimbul trei”; „Prietenie trădată”. Teatru: „Valea râsului”, la T. T.; „Nimic despre Sânziene”, Teatrul Dramatic Braşov. Teatru TV: „Iubirea mea cu zurgălăi”; „Scrisori apocrife”; „Dincolo de munte”; „Vocaţie”; „Cu zâmbetul pe buze”; „Vremea sânzienelor”; „Florile amintirilor noastre”. Film: „Sezonul pescăruşilor”.
Constantin TOMȘA
(N. R. – Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014)
