Vianu Mureşan a publicat lucrări de filosofie, etică, teologie, estetică şi hermeneutică, volume de poezie şi proză.S-a născut la 20 februarie 1969, în Vicea, judeţul Maramureş.
Între apariţiile recente menţionăm volumul Ultimul gând. Progresia minţii spre punctul de incertitudine, tipărit la Editura Eikon, în cursul acestui an.
Teza sa de doctorat despre Emmanuel Lévinas a primit, în anul 2005, Premiul „Henri Jacquier” al Centrului Cultural Francez.
Vianu Mureşan vorbeşte despre literatură, cultură şi valorile care dau sens existenţei. Privind lumea contemporană cu luciditate, scriitorul analizează transformările profunde produse de tehnologie, fragilitatea reperelor tradiţionale şi provocarea de a rămâne un om moral într-o societate tot mai fragmentată şi imprevizibilă.
– În anul 2026, mai credeţi în supravieţuirea literaturii?
– Cred în supravieţuirea literaturii dintr-un motiv legat de psihologia umană: faptul că omul este dependent de naraţiune şi omul se cunoaşte pe sine prin poveştile pe care şi le spune şi le creează despre el însuşi. Marea mitologie veche, de exemplu, sau marile creaţii poetice, literare, tot ceea ce s-a imaginat şi s-a transformat în poveste de-a lungul timpului sunt legate de nevoia omului de a-şi defini locul în lume: sentimentele, emoţiile, slăbiciunile, ambiţiile, pasiunile, nesăbuinţele, credinţa, nebunia, boala, suferinţa, moartea. Or, atâta vreme cât aceste lucruri sunt şi vor fi prezente în viaţa omului, nevoia de a şi le transforma în poveşti va fi reală şi prezentă. Se impune, totuşi, o întrebare: Poveştile vor fi spuse în felul în care au fost adresate până acum, doar prin literatură scrisă, prin literatură propriu-zisă legată de arta cuvântului? S-ar putea ca omul să înceapă tot mai mult să-şi formuleze poveştile în limbaj multimedia. Şi atunci literatura îşi va pierde valoarea fundamentală pe care a avut-o de-a lungul câtorva milenii de civilizaţie. Dar asta nu înseamnă că se va pierde povestea, ci se va pierde limbajul literar în care povestea a fost spusă. Literatura va continua să existe, dar va suferi modificări, o dată, pentru că există mult mai multe limbaje şi există limbaje mixte, limbajul literar propriu-zis combinat cu limbaj vizual, şi pe de altă parte, prin faptul că există iarăşi acest instrument pervers de deturnare a meseriei literare care este această Inteligenţă Artificială, care deja face concurenţă destul de serioasă talentului uman. Este posibil ca cineva la un moment dat să spună povestea noastră în locul nostru şi atunci nu mai sunt sigur că acea poveste ne va defini sau caracteriza pe noi. Dar e posibil să se ajungă în acel punct în care cineva să vorbească peste vocea noastră în numele nostru şi acel moment nu este unul pe care-l doresc.
– Cum vi se pare „spectacolul” lumii contemporane?
– În primul rând, foarte variat. „Spectacolul” este, de fapt, o sumă de nenumărate spectacole. Societăţile sunt atât de divizate şi atât de variate interior încât, ca să folosesc termenul unui sociolog francez, există o tribalizare progresivă a lumii contemporane şi fiecare îşi găseşte propriul spectacol, propriul limbaj, propria formă de distracţie, propria formă de satisfacere a talentului, a orgoliului, a ambiţiilor, a speranţelor. Este un spectacol derutant, prin diversitatea lui şi lipsit de coerenţă la nivel macrosocial. În societatea românească, ca să să nu mă întind mai departe, există o mulţime de mici societăţi şi fiecare dintre acestea îşi petrece timpul în felul ei. În realitate, viaţa noastră socială şi nu numai a noastră, viaţa în lume este din ce în ce mai greu de controlat şi mai greu de prevăzut, pe fondul violenţei, pe fondul războaielor, pe fondul crizelor politice, economice şi financiare care se leagă unele de altele, dar şi pe fondul acestui vezuviu care este Inteligenţa Artificială şi care deja a explodat şi lava e în aer, se varsă peste noi, dar nu ştim când ne va atinge şi în ce fel, cât de aproape sau cât de departe suntem de centrul exploziei. Acest lucru produce o derută şi aproape o formă de anxietate, de panică globală şi viaţa este din ce în ce mai îngrijorătoare. Deci, în esenţă, e un spectacol trist, un spectacol dezolant. Odată cu aceste tehnologii inteligente, din ce în ce mai mult din ceea ce se întâmplă nu mai este cauzat de decizii sau comportamente omeneşti. Autoritatea şi centrul de decizie încep să fie preluate din ce în ce mai mult de structuri, de reţele de analize de date, dacă ne gândim că sunt chiar la nivel politic conducători de Inteligenţă Artificială care sunt asociaţi cu centre de putere în S.U.A., sau în China, sau în Rusia, probabil că şi în multe alte ţări pe care eu nu le am în minte acum. Şi în condiţiile în care nu mai sunt oamenii singurii care decid, liderii lumii nu mai sunt cei care decid mersul lucrurilor şi destinul societăţilor, viitorul este total impredictibil şi s-ar putea ca deciziile luate sau schimbările produse să nu fie deloc în favoarea aşteptărilor noastre.
– Aveţi un model absolut de viaţă?
– Încă de la 14 ani, mi s-a fixat în minte modelul ecleziastului pe care-l consider modelul de viaţă umană împlinită: caută înţelepciunea înainte de toate şi toate celelalte îţi vor fi date pe deasupra. Mi s-a părut că acesta ar fi îndemnul care mi-ar structura devenirea şi mi-ar da o personalitate care, în orice context, în orice situaţie istorică, în orice societate, la orice vârstă, ar putea să fie în sine un model bun de viaţă şi-ar putea să fie eventual folositor celor împreună cu care trăieşti. Natura, în frumuseţea ei, este o epifanie şi unii filosofi şi nu numai filosofi, artişti, au crezut că în esenţă lumea este frumoasă şi cineva care are mintea luminată observă şi trăieşte cu emoţie aceste frumuseţi cosmice incredibil de complexe şi neînţelese ale lumii. Aceeaşi frumuseţe este şi în proporţia care decide structura cochiliei unui melc de exemplu, frumuseţea fractalilor pe care-i găsim în natură la nivelul cel mai mic în toate structurile vii şi frumuseţea cosmică ca atare. Dincolo de toate acestea, este frumuseţea vieţii umane cu care de fapt noi ne umplem întreaga existenţă, frumuseţea gândirii umane, frumuseţea sacrificiului, frumuseţea înţelepciunii, frumuseţea dreptăţii pe care natura nu le creează. Un gest frumos sau o atitudine, decizie frumoasă sunt probabil nişte minuni la nivelul existenţei.
(Va urma)
A consemnat Violeta MOŞU