Educaţia e cultura caracterului, cultura e educaţia minţii. (Mihai EMINESCU)
Şcoala este locul în care oameni destoinici au vegheat şi veghează la înnobilarea sufletului şi minţii tuturor celor care au dorit şi doresc să desluşească taina slovelor.
Un astfel de loc, cu tradiţie în învăţământul romaşcan, este Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, care a împlinit la 2 noiembrie 2014, 182 de ani de la prima sa atestare documentară, fiind una din şcolile de elită ale municipiului şi judeţului, ce s-a remarcat an de an prin rezultatele foarte bune la învăţătură, la olimpiade şi concursuri şcolare.
Prima şcoală publică din Roman a luat fiinţă în 1832, conform prevederilor Regulamentului Organic, ce stipula în art. 42 „ca fiecare ţinut să aibă o şcoala obştească, naţională – începătoare, elementară” iar pentru început prevedea că „aceste şcoli se vor aşeza în oraşele: Roman, Huşi, Galaţi, Focşani, Bârlad, Botoşani”.
Se deschidea astfel, la 2 noiembrie 1832, prima şcoală publică din Roman „Şcoala primară de băieţi nr.1”, având patru clase, cu un efectiv de 60 elevi.
Şcoala a funcţionat la început în două „odăi”, amenajate prin grija orăşenilor, a statului şi Episcopiei, în curtea Bisericii Albe (Sf. Voievozi). Între 1834-1880 şcoala a fiinţat într-o clădire pe str. Vasile Lupu (azi Dobrogeanu Gherea) unde din 1872 va funcţiona şi Gimnaziul „Roman Vodă”.
În 1881 şcoala se muta într-un sediu propriu, construit din fondurile primăriei, pe strada Soldat Porojan nr. 5, (lângă Biserica Sf. Gheorghe) în care va funcţiona mai bine de 80 de ani.
Beneficiind de cadre didactice calificate, bine pregătite precum Minodora Năsturaş, Agripina Lăzărescu, Mihai Merfea, V. Arama, P. Lăzărescu, şcoala se număra, în perioada interbelică, printre şcolile apreciate de cei care au inspectat-o, dar şi de cetăţenii oraşului şi ai satelor din jur.
Prelua astfel nu numai patrimoniul dar şi „zestrea” celor două şcoli. Aşa, de pildă, de la Şcoala Nr. 1 de fete (înfiinţată în 1859 – prima şcoală primară de fete din oraş) păstrează amintirea unei şcoli inspectate în 1876 de marele poet Mihai Eminescu, în calitatea sa de revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui, iar de la Şcoala Nr. 2 „Vasile Alecsandri” a preluat cu mândrie numele.
Din 1976 şcoala beneficiază de o clădire nouă, parter şi două etaje, cu dotări moderne (Corpul A).
Anul acesta am omagiat Ziua Şcolii prin organizarea unor festivităţi cultural – artistice în cadrul Casei de Cultură Roman, la care au participat reprezentanţi ai Primăriei Roman, ai I.S.J. Neamţ, ai unităţilor şcolare romaşcane, precum şi elevi, foşti elevi, părinţi, cadre didactice.
Prestigiul şcolii a fost construit şi întreţinut în timp de oameni dedicaţi care şi-au pus cunoştinţele, sentimentele, viaţa uneori, în slujba „Măriei sale Elevul”.
Prof. Cristina ARUXANDEI


