„Emoţie de toamnă”, aşa aş caracteriza în doar câteva cuvinte locul unde îmi măsor vârsta în ani şcolari şi, dincolo de poezie, este întruchiparea celor întâmplate…
De curând, Şcoala Gimnazială Costişa, locul unde muncesc, a fost gazda unei activităţi specifice învăţământului, dar care pentru fiecare dintre noi, cei aflaţi la catedră, vine cu o mare dorinţă, aceea de a arăta că ai cu ce te mândri şi că o parte din sufletul tău e acolo.
Cercul pedagogic al directorilor de şcoli – eveniment deosebit pentru şcoala noastră prin onoarea de a fi gazdă – a constituit un moment de bilanţ, care a reliefat multiplele schimbări făcute, acolo la capăt de judeţ, de o mână de oameni cu mult suflet, cu gânduri bune şi cu înrădăcinata judecată de valoare a „omului ce sfinţeşte locul”.
O şcoală cu un interior primitor, aproape în întregime renovat, un teren de sport ultramodern, extinderea cu două săli de clasă şi o sală de sport sunt câteva exemple din cele pe care oamenii şcolii le-au enumerat cu mândrie invitaţilor – directori ai unităţilor şcolare din comune nemţene, dar şi din Piatra-Neamţ – dorind parcă a arăta, că distanţa dintre sat şi oraş dispare, acolo unde toţi au acelaşi ţel, al lucrului bine şi pentru semeni făcut.
Cu ani în urmă, când în marea şi importanta, pentru mine, familie căreia îi aparţin, şcoala, au fost şi momente mai grele, le spuneam colegilor mei că este uşor să fii director când ai un colectiv model, că poţi fi un bun gospodar, dar acest lucru nu depinde doar de priceperea ta, ci şi de bani.
S-au schimbat multe de atunci… Oamenii care prin tinereţe şi dăruire au ţinut pasul cu transformările, neluând în seamă altceva decât singura politică, cea a elevului, au reuşit să dea o notă de prospeţime colectivului didactic şi îmi sunt mereu alături.
Cine ne-a trecut pragul a rămas alături de noi, fiind rare situaţiile când un coleg a privit şcoala noastră doar ca pe o punte de lansare spre mediul urban.
Mult mai tinerii mei colegi, odată integraţi în colectivul primitor, au rămas aici pentru copiii frumoşi şi talentaţi pe care îi îndrumă, fiindu-le nu doar dascăli, ci şi prieteni. Iar ceea ce spun este o realitate cunoscută, aceea a copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, cărora colegii mei le sunt uneori singurii buni sfătuitori.
Am fost întrebată adesea de ce nu plec spre oraş, „mai aproape” de casă, nefiind localnică. Sunt născută în Piatra-Neamţ şi sunt în continuare „orăşeancă”, dar asta nu m-a împiedicat să simt mai mult ca oriunde căldura oamenilor de la ţară, sinceritatea, bunul simţ, astfel că ruperea de locul unde muncesc m-ar lipsi de apropierea copiilor „cu sufletul în palmă”, aşa cum doar aici am găsit. Apoi, sunt 25 de ani de când predau la Costişa, astfel că acum predau copiilor foştilor mei elevi. Consider că aici este a doua mea familie.
Iar familia înseamnă acasă…
Corina LATCU