Cândva şi autorul acestui articol a fost copil. Şi copil fiind, se juca împreună cu alţii de seama lui în jurul unui monument din oraşul Buhuşi. După ce doamna învăţătoare Parascanu l-a învăţat literele alfabetului, el a citit pe soclul monumentului numele învăţătorului Constantin Fedeleş. Mai târziu, învăţătorul Pădure i-a explicat la o lecţie de Istorie cum a murit eroul al cărui nume era dăltuit pe soclul monumentului. Se pare că nimic nu este întâmplător, mai ales că autorul articolului s-a născut şi a copilărit pe strada „Plutonier Şanta”, un alt erou buhuşean din Primul Război Mondial. Ar fi şi aceasta o explicaţie a pasiunii pentru Istorie şi Învăţământ datorită cărora s-a închegat o cercetare despre „Contribuţia învăţătorilor din judeţul Neamţ la realizarea Marii Uniri”.
Făurirea statului naţional unitar român şi apoi întregirea acestuia prin înfăptuirea Marii Uniri de la 1918 au constituit un ideal pentru care românii şi-au închinat visele şi munca, au luptat şi chiar şi-au dat viaţa atunci când a fost nevoie de acest sacrificiu suprem. Cauza naţională a fost o cauză generală, toate clasele şi categoriile sociale din întreaga ţară aducându-şi contribuţia la realizarea ei. Printre locuitorii judeţului Neamţ care au luptat pentru înfăptuirea Marii Uniri s-au aflat şi cadrele didactice din învăţământul primar. Această luptă s-a dus şi pe front, dar şi acasă, făcându-se eforturi foarte mari pentru ca elevii să continue să înveţe carte. Participarea învăţătorilor din judeţul Neamţ la Războiul Reîntregirii Neamului reprezintă nu doar o contribuţie importantă la înfăptuirea Marii Uniri ci, înainte de toate, cea mai frumoasă şi emoţionantă lecţie de istorie predată elevilor şi urmaşilor lor.
După cum ne-o demonstrează documentele, 15 învăţători şi institutori din judeţul Neamţ au fost concentraţi timp de două luni pentru a fi ridicaţi la gradul de sublocotenent în rezervă şi au participat la al doilea război balcanic (Arh.St.Neamţ, fond Revizoratul Şcolar Neamţ, dosar nr. 754, f. 269-270). Câţiva dintre aceştia, dar şi alţii, în total 26 de învăţători, au cerut să fie înscrişi la concentrarea din lunile iulie şi august 1914 în vederea susţinerii examenului de ofiţeri în rezervă (Ibidem, f. 347). Un an mai târziu, la Regimentul 55 Infanterie erau concentraţi 19 învăţători din comunele judeţului Neamţ. Opt dintre aceştia au fost supliniţi de preoţii din sat (Ibidem, dosar nr. 795, f. 328). Tot în anul 1915 au fost concentraţi, la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Vaslui, 22 de învăţători (Ibidem, f. 345). Conform unui alt document, la 29 octombrie 1915 erau concentraţi 30 de învăţători şi institutori, între care şi revizorii şcolari Alexandru Gheorghiu şi Alexandru Ionescu (Ibidem, f. 445). Unii învăţători au făcut în toamna anului 1915 între 31 şi 91 de zile de concentrare (Ibidem, f. 533). Pregătirile de război ale Armatei Române au inclus şi revizuirea învăţătorilor reformaţi, scutiţi şi dispensaţi, 9 dintre ei fiind găsiţi buni pentru front (Ibidem, dosar nr. 827, f. 69). Şcolile săteşti au funcţionat datorită muncii preoţilor, soţiilor învăţătorilor concentraţi şi mobilizaţi, învăţătorilor pensionari, învăţătorilor refugiaţi, dar şi a unor absolvenţi de şcoală profesională ori a unor elevi de liceu, seminar sau şcoală normală (Ibidem, dosar nr. 839, f. 221-222). La 1 octombrie 1917 erau 14 învăţători şi învăţătoare refugiaţi din zona ocupată sau din zona de război care predau la şcoli din Piatra-Neamţ şi Tg. Neamţ. Aşa au fost înlocuiţi, de exemplu, revizorii şcolari menţionaţi mai sus şi Eugen Mitru, directorul Şcolii Primare de Băieţi Nr. 3 „Costache Negri” din Piatra-Neamţ (Ibidem, f. 223).
Învăţătoarele au luptat pe frontul de acasă, cu greutăţile cauzate de război, dar tot pentru Armată şi Ţară. Alături de mulţi bărbaţi care nu mai puteau lupta cu arma în mână, 7 învăţătoare au lucrat, după terminarea programului de la şcoală, la spitalele militare din Piatra-Neamţ. Ele s-au ocupat de schimbarea pansamentelor, distribuirea medicamentelor şi a corespondenţei, îngrijirea bolnavilor, menţinerea curăţeniei, au efectuat lucrări de cancelarie şi de contabilitate ş.a. (Ibidem, dosar nr. 827, f. 3) Dintr-un tabel întocmit de către revizorul şcolar rezultă că alte 5 învăţătoare, alături de 11 învăţători, s-au ocupat cu înregistrarea răniţilor de la spitalele militare din judeţul Neamţ. Între aceştia s-a aflat şi învăţătorul T.V. Ungureanu, care a lucrat la Spitalul Nr. 428 de la Şcoala de Băieţi Nr. 3 „Costache Negri” din cartierul Mărăţei (Ibidem, dosar nr. 826, f. 306). La spitalele miliare din Piatra-Neamţ, Tg. Neamţ, de la mănăstirile Neamţ şi Văratic, sau de la Zăneşti, au lucrat şi 9 învăţători şi învăţătoare refugiate (Ibidem, dosar nr. 839, f. 211).
În anul 1918, după ce Rusia Sovietică a încheiat pace cu Germania, situaţia României devenise atât de dramatică încât s-a vehiculat şi ideea absurdă a retragerii în Ucraina. În această variantă 35 de institutori şi învăţători din contingentele cele mai vechi rămâneau pe loc, în teritoriul ocupat (Ibidem, dosar nr. 827, f. 90). Pacea separată dintre România şi Germania a făcut să nu mai fie nevoie de sacrificiul ocupaţiei şi al retragerii. Cum însă războiul nu se terminase, situaţia şcolilor din judeţul Neamţ a avut de suferit în continuare din cauza lipsei de învăţători. În august 1918 existau 21 de şcoli cu posturi vacante. La 12 dintre acestea se arată că erau vacante prin „moarte în război”.
Bilanţul participării institutorilor şi învăţătorilor din judeţul Neamţ la Războiul Sfânt al Reîntregirea Neamului Românesc, aşa cum se regăseşte în documentele Revizoratului Şcolar Neamţ, ne arată că 89 dintre ei au fost mobilizaţi pe front. Dintre aceştia, 32, care au avut gradul de sublocotenent la începutul campaniei, au fost distinşi prin înaintare în grad şi acordări de decoraţii. Căpitanii Leon Mrejeriu, Ion Iliescu, Ion Bicleanu, Clement Podoleanu şi C. Teodorescu, locotenentul C. Avasiloaie şi sublocotenenţii Alexandru Pintilie şi T. Ursu au fost decoraţi cu „Coroana României” în grad de cavaler. Leon Mrejeriu a primit şi decoraţia rusească „Sfânta Ana”, iar căpitanii N. Constantiniu şi Gh. Alexandrescu şi locotenentul Gh. Iamandi au fost decoraţi cu medalia rusească „Sf. Stanislav”. Ceilalţi 21 de învăţători au fost înaintaţi în grad de locotenent sau căpitan (Ibidem, dosar nr. 893, f. 303).
De la Revizoratul Şcolar provine şi un tabel conţinând numele a 27 de institutori şi învăţători din judeţul Neamţ care au fost răniţi pe câmpul de luptă. Documentul ne arată şi localităţile importante unde ei au luptat: Transilvania, Tulgheş, Topliţa, Valea Prahovei, Poiana Coştilei, Clăbucet, Buşteni, Oituz, Nămoloasa, Mărăşeşti, Cireşoaia, Valea Şuşiţei ş.a. Pentru înfăptuirea visului Unirii şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă 13 învăţători din judeţul Neamţ. Drept recunoştinţă şi veşnică pomenire le dăm, în continuare, numele cu menţionarea şcolii unde au lucrat: Antistescu Nicolae (Preuţeşti), Adămoaia Constantin (Sarata-Doamna), Moisei Alexandru (Nemţişor), Lefter Nicolae (Ghigoeşti), Ciupercă Constantin (Mastacăn), Pantelimon Hurjui (Bicaz), Varvara Mihai (Răuceşti), Ghiţescu Hristea (M-rea Bistriţa), Braşoveanu Vasile (Dăneşti), Fedeleş Constantin (Buhuşi), Diaconu Mihai (Taşca), Verşescu Vasile (Cracăul Negru) şi Podoleanu Mihai (Făurei).
În timp şi mai ales prin contribuţia populaţiei, eroilor din Războiul Reîntregirii Neamului Românesc li s-au ridicat monumente. Numele lor, dăltuit în piatră sau turnat în bronz le aminteşte celor de azi vremurile trecute şi glorioase când tot românul era patriot.
Prof. dr. Mihai ŞURUBARU