Cezar Ţucu

Născut la Blăgeşti, Bacău (21 ianuarie 1951), după absolvirea Liceului „George Bacovia” din Bacău, apoi, a Facultăţii de Matematică – Mecanică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1974) a fost numit profesor titular la Şcoala din Tazlău, deţinând şi funcţiile: director educativ (1980-1986) şi director (1986-1990 şi 2000- în prezent). După atâţia ani de muncă la catedră, dar şi în folosul obştii a fost adoptat de comunitate, acordându-i-se şi titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Tazlău. Pentru activitatea didactică, a fost distins cu: Diploma de „Profesor evidenţiat”; „Diploma de Onoare pentru promovarea valorilor ştiinţelor în România şi în lume”; „Diploma de Onoare la Simpozionul Internaţional Disponibilităţi Creative în Lume”; „Premiul şi Trofeul de Excelenţă pe 2010, la Primul Simpozion Internaţional Universul Ştiinţelor”; membru în Comisia Naţională pentru Reforma Învăţământului.

Membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi Vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale I. I. Mironescu din Tazlău. Redactor, redactor-şef adjunct, redactor-şef al revistei „La Tazlău”, redactor la Revista „Antiteze”. De-a lungul anilor a colaborat la mai multe publicaţii: „Amurg sentimental”, „Antiteze”, „Apostolul”, „Catharsis”, „Ceahlăul”, „Conta”, „La Tazlău”, „Mesagerul” (titular al rubricii săptămânale „De la Tazlău, scrisori, în versuri”), „Monitorul”, „Jurnalul de Dâmboviţa”, „Revista Sud”, „Telegraful” (titular al rubricii „3 pe zi”, apoi rubrica săptămânală) ş.a.

Este autor al volumelor de versuri: 1998 – „Lumea în 300 de epigrame şi catrene”; 1999 – „Blestemele şi scrisorile Creatorului”; 2000 – „Reforma şcolară şi alte fabulaţii”; 2000 – „Aria figurilor plane”; 2001 – „Aproape fabule”; 2002 – „Fabule matematice”; 2005 – „Alte scrisori şi blesteme”; 2007 – „Noi scrisori şi blesteme”; 2007 – „Numai blesteme”; 2010 – „Scrisori neterminate”; 2012 – „Blestemele păcatului”; 2014 – „Păcatele blestemului’’.

Este prezent în antologiile: „Scriitori Nemţeni”; „Universul Ştiinţelor Europa – România – Iaşi”; „Disponibilităţi Creative în Lume”; Emil Bucureşteanu; „Poeţi Nemţeni”. A îngrijit ediţia I. I. Mironescu, „Scrieri” (2006).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. (RED.)