un colet cu un conţinut inedit, expediat de poetul şi publicistul Etgard Bittel, stabilit în Ţara Sfântă în septembrie 1990.
Pentru cei care nu l-au cunoscut, facem câteva precizări: s-a născut la 15 septembrie 1949 la Piatra-Neamţ; a urmat liceul „Calistrat Hogaş” din oraşul natal apoi Şcoala Militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în revista căreia a debutat în 1969. După absolvirea Şcolii Militare, a fost repartizat la Medgidia de unde va fi transferat la unitatea militară din Piatra-Neamţ, în al cărei Cenaclul Literar „Neagoe Basarab”, va activa alături de poeţii Nicolae Boghian şi Victor Stan. Tot acum va debuta în volumul colectiv „Timpul nostru miracol”. După ce a fost trecut în rezervă (1979), va lucra la Centrul de librării al judeţului Neamţ. În acest timp, va participa la organizarea Târgului de Carte „LIBRIS” şi la alte manifestări de prezentare a cărţii.
Până în 1990, a colaborat la publicaţii militare, la ziarele locale „Ceahlăul” şi „Acţiunea”, precum şi la publicaţiile ocazionale „Clio” şi „Zig-Zag”.
În Israel a înfiinţat propria-i editură, „Betapress”, sub emblema căreia şi-a editat o plachetă de versuri („Intersecţii”), almanahul „Enigma” (1995, 1996, 1999), publicaţia „OR Ashdod” a organizaţiei originarilor din România filiala Ashdod şi publicaţia „Pro şi Contra” a Cercului Cultural din Petah Tikva, precum şi placheta „Visări” a fiicei sale Laura Bitel, absolventă a aceluiaşi liceu din Piatra-Neamţ la care a absolvit şi el.
În calitate de publicist, a fost corespondent de presă al grupului „Expres”, fiind singurul corespondent de presă român acreditat de statul Israel în timpul primului război din Golful Persic. Din 1995 este corespondent de presă al publicaţiei internaţionale „Curierul Românesc” al Institutului Cultural Român.
În cele două decenii de când locuieşte în oraşul Ashdod a desfăşurat şi o susţinută activitate de popularizare a culturii române pentru membrii comunităţii evreilor originari din România. În acest sens precizăm că, în coletul de care aminteam la începutul acestor rânduri, am avut surpriza să descoperim două DVD-uri, în care am putut urmări imagini de la manifestări culturale, precum cea dedicată împlinirii a 6o de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu şi aspecte de la vernisajul expoziţiei de artă plastică cu opere din creaţia pictorilor Dan Cepoi, Dumitru Bezem şi Gheorghe Diaconu (Pif), vernisaj realizat în prezenţa ultimilor doi artişti menţionaţi.
În colet se mai aflau trei exemplare ale almanahului mai sus menţionat, în care am avut o altă surpriză, să citim din creaţiile unor scriitori din Piatra-Neamţ.
Cât priveşte cele două plachete – „Intersecţii” şi „Visări” – în locul unor comentarii, reproducem poemul „Drum şi gând” semnat de Etgard Bitel şi poemul în proză „Cireşul” al Laurei Bitel.
Drum şi gând
O viaţă-am bătut drumul spre /mine/şi părul mi-e sur la-ntoarcerea/acas̕̕̕̕̕̕ /iar gândul mi-e plin de riduri/amare.
În suflet îmi ard/încă neîmpăcaţii tăciuni/ai aflării de sine căci/nimeni nu a pătruns în lumea/mea/decât sub formă de imagine/şi azi am aflat/că totul e vis/prăbuşit în adâncul oglinzii. (Etgard BITEL)
Cireşul
În mai, când fiecare fată zboară seara la bal într-o trăsură purtată de cărăbuşi, am plecat într-un sat de poveste să văd cum înfloresc cireşii.
Spre bucuria mea, chiar la fereastra camerei în care fusesem găzduită era un cireş ce-mi bătea cu ramurile în geam.
Gazda, un bătrân sfătos, îmi spuse că în noaptea aceea vor înflori cireşii.
Era un spectacol pe care nu aveam voie să-l pierd.
Când s-a ivit luna, ca un sitar rănit, am deschis fereastra şi am început veghea.
Veghea în noaptea minunii.
Undeva, un cal nemuritor bătea din copită şi, cu botul scufundat într-o fântână de jeratic, bea din izvorul vrăjit.
Rareori am avut, ca atunci, sentimentul că lumea pe care o ştiu a încetat brusc şi că începe o alta.
Privind la cireşul cu mugurii gata să nască, am avut senzaţia că asist la un eveniment cosmic.
Când se schimbă gărzile la Palatul Lunii şi cântece de dor cad în ploaia de stele, am auzit cum începe să umble prin el, prin cireşul îndrăgostit, un zâmbet care lumina fiinţa tăcerilor misterioase. Apoi a început cântecul Facerii, mugurii pocnind şi aruncând către înalturi pruncii lor imaculaţi.
Mirosul florii de cireş purtat de impalpabile adieri ale aerului părea mai mult o nălucire, un vis al nărilor. Fata Morgana a unui simţ înşelător. Am sorbit un parfum unic, fără nici o asemănare cu altele cunoscute, o esenţă extrem de concentrată şi în acelaşi timp suavă, abia perceptibilă, dar de neuitat, care ameţeşte şi îmbunează la fel oamenii şi fiarele.
Ochiul zilei m-a adunat din incendiul acela alb şi am adormit fericită, visându-mă cu cercei de cireşe la urechi.
Când carul de foc al zilei alerga pe boltă am împodobit crengile de argint cu toate podoabele pentru bradul de Anul Nou pe care le-am găsit prin casă.
Era Sărbătoarea Cireşului şi trebuia cinstită cum se cuvine.
Toată ziua am simţit cum sufletul parcă uită răutăţile şi ochiul leagănă veşnicii, iar în bătaia de pleoape a zării creştea în mine cântecul bucuriei ars la margini de un dor nebun de ducă. Totuşi, în noaptea aceea am dormit un somn negru, bântuit de stafii şi de blesteme.
De ce oare?
Stelele sărutau prima dungă a zilei când m-am trezit cu miros de catran în nări.
M-am repezit la fereastră…Crengile cireşului erau încărcate de boabe de cristal, iar pe jos, în jurul lui, lacrimile albe de prunci.
În văzduhul tremurând ca tăiat cu fir de argint, trupul cireşului mort chinuia durernic uitarea. (Laura BITEL)
Constantin TOMŞA