Valori neolitice româneşti expuse în Elveţia

Dorin NICOLA

Doctor în istorie

 

Începând cu data de 3 iunie 2008, poate fi vizitată la Historisches Museum (Muzeul de Istorie) din Olten (cantonul Solothurn, Elveţia) expoziţia „Arta perioadei neolitice. Vechile culturi din România” (Steinzeitkunst. Frühe Kulturen aus Rumänien), tema centrală a acesteia constituind-o prezentarea către publicul european a unei părţi semnificative a capodoperelor principalelor culturi neo-eneolitice româneşti. Rod al unor finanţări publice şi private (Asociaţia Hellas et Roma), din cele două ţări, proiectul expoziţional care reuneşte exponate de la treizeci şi unu de muzee româneşti, prezentând unele dintre cele mai importante mărturii ale culturilor neo-eneolitice dezvoltate pe teritoriul României, a avut la bază activitatea unui comitet ştiinţific, alcătuit în exclusivitate din 15 specialişti români, al cărui comisar general este domnul Dragomir Neculai Popovici (Muzeul Naţional de Istorie al României). La reuşita acestui eveniment remarcabil, prin importanţa şi valoarea materialului arheologic expus, şi-au adus contribuţia în principal acordul preliminar al Ministerului Culturii şi Cultelor şi coordonarea logistică efectuată sub egida Muzeului Naţional de Istorie al României, căruia i s-au asociat ca organizatori centrali Dr. Viorica Crişan (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca), Dr. Gheorghe Dumitroaia – Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (prin Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ şi Muzeul de Istorie Roman) şi Dr. Florin Topoleanu (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale din Tulcea). Expoziţia, aflată sub înaltul patronaj al Preşedintelui Confederaţiei Elveţiene, dl. Pascal Couchepin şi al Primului Ministru al României, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a fost vernisată luni, 2 iunie, în cadrul unei ceremonii la care au luat cuvântul dl. Pascal Couchepin, Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, dl. Virgil Ştefan Niţulescu, secretarul general al Ministerului Culturii şi Cultelor, dl. Ionel Nicu Sava, ambasadorul României în Elveţia, dl. Ernst Zingg, primarul oraşului Olten, dl. Jacques-Simon Eggly, preşedintele Asociaţiei Hellas et Roma, dl. Crişan Muşeţeanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României, dl. Peter Kaiser, directorul Muzeului de Istorie din Olten, şi dl. Laurent Chrzanovski, directorul general al proiectului Arta epocii pietrei. Vechile culturi din România. La vernisaj au participat de asemenea reprezentanţi ai unora dintre cele 31 de instituţii din România (printre care şi Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ şi Muzeul de Istorie Roman), dna. Yvette Fulicea, director adjunct în Ministerul Afacerilor Externe precum şi alte personalităţi culturale elveţiene, care şi-au arătat în mod evident sprijinul pe viitor al altor manifestări culturale de acest gen. Cele aproximativ 1.200 de obiecte extrem de valoroase aparţinând patrimoniului naţional sunt pentru prima dată prezentate împreună într-o expoziţie organizată în afara ţării. Printre acestea se numără şi Gânditorul de la Hamangia (Cernavodă), tezaurul de la Moigrad, modelul de sanctuar de la Gumelniţa, tezaurul de la Brad şi o reconstituire a sanctuarului de la Parţa), toate reprezentând încercarea de a realiza o sinteză monografică a evoluţiei neo-eneoliticului din România, precum şi alte obiecte din aur şi ceramică aparţinând patrimoniului naţional român. Expoziţia va fi deschisă la Olten până la data de 5 octombrie 2008, după care îşi va continua periplul european, urmând să fie prezentată, mai întâi, la Muzeul Regal de Artă şi Istorie din Bruxelles, la 7 noiembrie 2008. Cu ocazia vernisajului expoziţia a fost însoţită şi de un consistent catalog, publicat în limbile franceză, germană, italiană şi engleză, la standul muzeului fiind disponibile numeroase pliante, replici după vase ceramice, expoziţia fiind de altfel amplu prezentată şi prin intermediul a două site-uri internet: www.romanianeolitica.org şi www.steinzeitkunst.ch. (Apostolul, nr.106, iun., 2008)