Muzica este un dar cu toate rădăcinile înfipte în cer

• Interviu cu soprana Gabriela Pepelea

Soprana Gabriela Pepelea este un nume binecunoscut al scenei noastre lirice, dar vocea sa a biruit graniţele în turnee notabile în Olanda, Germania, Austria, Franţa, Spania, Irlanda ş. a. Domeniul său concertistic se îmbină armonios cu cel pedagogic, ultimul concretizat într-o carieră universitară începută în anul 1999, ca profesor colaborator la Colegiul Universitar de Muzică Piatra-Neamţ, şi continuată, din 2003 până în prezent, în funcţia de conferenţiar universitar doctor la Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ.

După ce a absolvit în anul 1998 Universitatea de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare-Secţia Canto, la clasa prof. univ. Eleonora Enăchescu, Gabriela Pepelea a aprofundat studiul liedului cu basul Pompei Hărăşteanu, iar în 2009 şi-a susţinut teza de doctorat Estetica timbralităţii în liedul contemporan. Paradigme impresioniste franceze în prima jumătate a secolului XX. Activitatea sa ştiinţifică nu s-a oprit aici, ci a continuat prin importante lucrări şi intervenţii în sesiuni de comunicări ştiinţifice, participări la colocvii, conferinţe, prezenţe în presă, fiind încununată de editarea a două lucrări de specialitate: Mirajul timbral al liedului contemporan şi Lumina multicoloră a liedului francez în epoca impresionismului. A obţinut numeroase premii la concursuri de canto, a fost invitată la emisiuni televizate şi radiodifuzate, a susţinut masterclass-uri, are numeroase imprimări de CD-uri şi DVD-uri.

Publicul nemţean a avut privilegiul de a o aplauda în recitaluri de excepţie, cele mai recente fiind: Christmas Carols (decembrie 2019), Seară de muzică şi poezie (octombrie 2019), Elogiu maeştrilorDan Voiculescu (octombrie 2019), Magia sărbătorilor (decembrie 2018), Soave Immagine (noiembrie 2018), Florilegiul toamnei (octombrie 2018) ş. a.

– Pentru început v-aş ruga, pentru cititorii revistei Apostolul, să ne oferiţi câteva repere biografice.

– M-am născut la Pângăraţi, am studiat vioara de la 7 ani – părinţii mi-au adus profesor acasă –, după care am continuat cu viola la şcoala de muzică din Piatra-Neamţ. Aici am avut parte de dascăli minunaţi care mi-au marcat viaţa, în special profesorul Theodor Macarie. Am fost îndrumată însă spre cariera medicală, şi aşa am ajuns la liceul sanitar din Bacău.

Aici, directorul şcolii, spre norocul meu, un mare iubitor al artelor, transformase instituţia într-un veritabil lăcaş cultural. Aşa se face că la Bacău am cântat muzică folk cu chitara, în cenaclul unui vestit profesor filolog – Ion Neacşu, chitară pe care o învăţasem de la tatăl meu, absolvent al unei şcoali populare de artă unde studiase viola, el însuşi fiind un tenor excepţional şi dirijor al corului bisericii.

Tot în acea perioadă mi-am dat seama că, în afară de muzică, sunt obsedată şi de culoare. Nu sunt o profesionistă, pictez de plăcere, de drag, îmi face mult bine asta, dar nu am timp deocamdată pentru planuri mai mari. La liceul băcăuan l-am întâlnit pe celebrul pictor Ilie Boca, sub îndrumarea căruia am lucrat un an, îmbogăţindu-mi cunoştinţele despre artă şi sistematizându-mi gândirea. Avea cuvinte foarte frumoase pentru munca mea şi pentru ce încercam să fac, mai ales că avusesem un start destul de bun în şcoala generală, unde am l-am avut profesor pe pictorul Dumitru Bezem.

Dar mi-am dat seama în timp că nu am vocaţie pentru medicină şi muzica s-a reîntors în viaţa mea.

Primele lecţii de canto le-am luat la 16-17 ani cu Dorina Ţurcanu, la Şcoala Populară de Artă din Piatra-Neamţ, condusă pe atunci de regretatul profesor Theodor Macarie. Mai trebuie să precizez că, de la 18 ani, viaţa mea muzicală s-a desfăşurat în Corul Mesagerii Speranţei unde eram şi solistă şi coristă şi unde se făcea muzică de înaltă calitate.

Într-o seară am colindat-o cu Mesagerii pe doamna Elena Botez, pe care eu încă n-o cunoşteam, şi care abia revenise în Piatra-Neamţ. Nu am dat atunci mare importanţă momentului, dar la îndemnul fratelui meu am început să-mi lucrez vocea cu doamna Botez, fapt care m-a ajutat enorm în admiterea la Conservatorul din Timişoara. Acolo am cunoscut oameni aleşi care mi-au amprentat într-adevăr viaţa profesională şi m-au iniţiat în abc-ul evoluţiei pe scenă. Am cunoscut o balerină excepţională, actori nemaipomeniţi, profesori de canto, profesori de pian, oameni care mi-au rămas în suflet.

După primul an de Conservator la Timişoara, m-am transferat la Bucureşti pentru că deja se născuse fiica mea Ioana şi distanţa până acasă, la Piatra-Neamţ, era prea lungă. Am avut norocul ca la un concert cu Mesagerii Speranţei la Bucureşti să se afle în sală marele compozitor Doru Popovici, care m-a auzit cântând solo. A scris despre mine şi m-a încurajat să vin la Bucureşti. Şi aici a început munca mea pentru măiestria vocală, munca mea cu mine ca viitor profesionist, viitor artist, viitor solist. Capitala ţării este foarte ofertantă din punct de vedere cultural şi îmi aduc aminte că am văzut şi ascultat foarte mult… Eram mereu când la Operă, când la Ateneu, când la Sala Radio, toate fiind aproape de Conservator…

– Care este personalitatea care v-a ajutat cel mai mult în desăvârşirea vocii Dvs.?

– Indiscutabil, doamna Eleonora Enăchescu de la Conservatorul din Bucureşti, faţă de care nutresc un nesfârşit respect. Mi-o amintesc ca pe o frumuseţe, o artistă desăvârşită, o meticuloasă, o perfecţionistă, cu o rigoare extremă faţă de repertoriul abordat, o persoană foarte exigentă sub a cărei privire atentă am crescut foarte mult. Mi-a întărit încrederea în mine şi mi-a propus un repertoriu pe care îl cânt şi acum, un repertoriu care mă defineşte şi cu care am luat premii. Era o profesoară muziciană cum rar întâlneşti; fusese violonistă şi avusese maestră pe Magda Ianculescu – un nume foarte mare. De acolo avea probabil zestrea aceasta repertorială. Nu cânta orice, doar lucruri extraordinare. Un repertoriu frumos te ajută să te dezvolţi într-un anumit fel şi să începi să iubeşti muzica nu doar ca o profesie în sine, în care urmăreşti performanţa tehnică (să emiţi nişte sunete corect, bine plasate, sănătoase), ci ca pe o metaforă, ca pe o artă. Am iubit-o şi o iubesc mereu pe doamna Eleonora. Pentru mine ea e prezentă mereu şi va rămâne ca o perlă ascunsă într-un colţ al inimii mele.

După ani, am dus-o şi pe Ioana la un masterclass al ei şi m-am bucurat că fiica mea a putut să-mi cunoască profesoara şi să înţeleagă ce înseamnă exigenţa împletită cu bunătatea, ce înseamnă să te dărui necondiţionat muzicii.

– La rândul Dvs. aveţi şi o strălucită carieră universitară. Dezvăluiţi-ne despre evoluţia acesteia.

– Cu recunoştinţă trebuie să spun, că am avut norocul să predau în primul an după absolvirea facultăţii la Liceul de Artă din Piatra-Neamţ şi apoi să fiu „pescuită” imediat din cadrul Concertului cu Mesagerii Speranţei de la Vacanţele Muzicale, de Colegiul Universitar. Domnul Cristian Misievici şi alţi profesori universitari de la Cluj m-au auzit, le-a plăcut evoluţia mea şi a doua zi m-au invitat să predau la facultate. Asta se întâmpla în anul 1999. La început am fost colaboratoare, apoi am concertat şi la Piatra şi la Cluj şi lucrurile au decurs de la sine. A venit titularizarea frumos îndeplinită, pentru că am avut parte de profesori care au ştiut să-mi citească personalitatea şi calităţile. Apoi, de-a lungul anilor au urmat toate gradele didactice, dar cel mai important lucru este că am crescut şi evoluat cu oamenii care mi-au venit în întâmpinare, şi anume studenţii.

– Care credeţi că este secretul admiraţiei şi respectului de care vă bucuraţi în rândul studenţilor Dvs.?

– Este un privilegiu să lucrez cu ei. Sunt oameni cu vârste, experienţe şi niveluri de pregătire muzicală diferite şi pentru mine e o provocare permanentă să găsesc cele mai eficiente metode de lucru. Lecţiile sunt individuale şi trebuie adaptate la persoană, iar această diversitate te solicitată mult intelectual şi psihologic, ca să ajungi să înţelegi ce înseamnă procesul cântului pentru cel din faţa ta. Trebuie să deschizi de fiecare dată un nou univers. Una este când studiezi tu, şi alta este când trebuie să predai şi vezi ce răspuns primeşti. Multe lucruri se deschid în faţa ta ca om şi ca psiholog. Eu aici mă simt foarte câştigată pentru că studenţii fiind de nivele diferite, trebuie să aplici metode diferite pentru a ajunge la acelaşi rezultat. Trebuie să apelezi la tot felul de abordări vizavi de cum îţi închipui că este persoana din faţa ta, vizavi de cântatul în sine. Empatia este absolut necesară pentru că dacă nu iubeşti omul, faci pur şi simplu o meserie dar nu o profesie, şi e greu şi pentru tine ca pedagog şi pentru student. Când te raportezi la acesta, trebuie să te pui mereu în pielea lui. Iar eu am fost întotdeauna mai mămoasă şi am acţionat mereu ca şi cum fiecare student ar fi fiica mea. Aşa cum mi-aş dori să se poarte un profesor cu fiica mea aşa mă port şi eu cu ei. Şi ca să pun punctul pe i… îmi iubesc studenţii şi mi se pare că acesta este tot secretul.

– Cum vedeţi raportul talent-muncă în realizarea artistică?

– Talantul este ceea ce am primit, este bogăţia în stare brută, iar munca este şlefuirea talantului şi contează cât sunt de conştient că este nevoie să-l şlefuiesc. Raportul este direct: cu cât muncesc mai mult cu atât talentul este mai mult pus în valoare şi înmulţit. Acestea sunt sintagme proverbiale străvechi şi conţin un foarte mare adevăr. Iar fericirea pe care o guşti când îţi şlefuieşti talentul este inimaginabilă. O dată că uitându-te în oglinda muncii tale creşti în ochii tăi, şi asta înseamnă pentru persoana ta – psihologic vorbind – încredere în sine. În al doilea rând ai parte de somnul acela binecuvântat şi liniştit pentru că ai lucrat cu conştiinciozitate şi publicul din faţa ta a înţeles un mesaj. Suntem în faţa publicului nu doar de dragul vedetismului sau pentru a arăta cât de frumoasă ne e vocea, pe care de fapt am primit-o, ci pentru a transmite un mesaj. Muzica este un dar ce are rădăcinile sus. Este ceva nepământean de care noi avem parte, care ne înnobilează, ne face mai buni. Când asculţi o muzică de calitate şi cu care eşti pe aceeaşi lungime de undă, ai senzaţia că parcă ai cunoaşte-o şi a fost în tine o viaţă întreagă. Ca un déjà vu.

– Aveţi o profesie pretenţioasă. Ce rigori presupune aceasta?

– Când e vorba de voce se impune o igienă vocală, cu un spectru strict, precis, de care trebuie ţinut bine cont. E adevărat că lucrurile acestea se mai şi învaţă, dar grosso modo vorbind, nu poţi trăi viaţa oricum când ştii că ai de cântat. Nu-ţi poţi permite să te culci oricând sau să mănânci nesănătos. Mi-aduc aminte de maestrul David Ohanesian, care punea mult accent pe hrana sănătoasă. Apoi nu îţi poţi permite să nu studiezi şi trebuie să ai şi o stare fizică foarte bună, pentru că eşti un sportiv la modul serios, asumat. Ins­trumentul este corpul nostru care nu are voie să aibă febră, oboseală, trac. Ştiinţa noastră, a cântăreţilor este aceea de a cânta din dobânda vieţii nu din capitalul ei.

– Sunteţi recunoscută ca o mare doamnă a liedului…

– Eu am cântat cu preponderenţă lieduri şi oratoriu. Acolo fiecare pagină are o poveste şi trebuie expusă cu adevăr şi pasiune, fie că este vorba despre o stare, o durere, o lacrimă, o bucurie imensă, o emanaţie de senzualitate. Liedul este o bijuterie, este parfumul muzicii, pentru că e esenţă, e atât de multă concentrare de sentiment într-o pagină, două, trei… Simfoniile sunt întinse, concertele sunt mari, se dezvoltă, dar aici, ca şi în poezie, în câteva strofe ai o dramă, o poveste de viaţă. Liedul este fantastic! Eu m-am îndrăgostit de lied! Şi asta de când eram la facultate şi mă pregăteam pentru concursuri. Şi acum mă minunez câte îţi poate revela un lied, ca să nu mai vorbim de versurile acestora care aparţin marilor poeţi germani sau francezi. Este o muzică gravă ce mă face să închid ochii, să visez şi să descopăr altă lume. Liedul este misterios pentru că îţi deschide mereu o poartă spre un univers nebănuit…

– În încheierea interviului nostru, v-aş ruga să ne vorbiţi puţin despre cea mai mare realizare a vieţii dvs., care se numeşte Ioana Constantin Pepelea, absolventă de canto şi master în Irlanda şi o mare personalitate muzicală a acestei ţări.

– Chiar dacă emoţiile mi-s mari şi-mi zguduie inima de dor şi de drag, pot spune că Ioana este darul suprem pe care Dumnezeu mi l-a dat pe acest pământ. Şi preaplinul iubirii divine a coborât înzestrând-o cu o voce atât de specială şi atât de frumos îmbrăcată în mister, cu lucruri tainice pe care trebuie să le descoperi… Când ea cântă, te absoarbe şi te cufundă într-un ocean imens de armonie, de culoare, de înalt. Am impresia când o aud că nu pot găsi bucurie şi împlinire mai mari. Sunt copleşită şi atât de mult mă emoţionează câteodată, încât am momente în care nu pot s-o mai ascult.

Şi am fericirea de a fi mămică de mămică. În Irlanda, Ioana a apărut la o emisiune Soprana versus mama. Înainte de a naşte am cântat amândouă, iar la opt luni de sarcină, de ziua femeii în Irlanda (29 martie) a susţinut un recital la sala de concerte a maternităţii unde urma să nască. Acel moment a fost atât de emoţionant! Simţi că ţi se strecoară pentru totdeauna în suflet o dragoste nemărginită, pe care niciodată n-ai s-o poţi explica.

A consemnat Gianina BURUIANĂ