DETURNAREA VACANŢELOR MUZICALE
Cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, desfăşurată între 5 şi 11 iulie 2026, a îmbrăcat din nou municipiul de la poalele Pietricicăi în haine de gală, transformându-l, la nivel declarativ, în capitala muzicii de calitate. Orchestrat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi susţinut financiar de Consiliul Judeţean Neamţ, evenimentul a etalat un maraton de zece concerte şi recitaluri, menite să satureze setea de cultură a publicului pe parcursul a şapte seri de efervescenţă estivală.
Melomanii – de la cei avizaţi la simpli pasageri ai actului cultural – s-au împărţit între cele şapte spectacole de anvergură de pe Platoul Curţii Domneşti şi cele trei recitaluri găzduite de Sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean.
Din punct de vedere strict cronologic, manifestarea a debutat sub auspicii favorabile duminică, 5 iulie, cu un concert simfonic de excepţie susţinut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, avându-i ca solişti pe soprana nemţeancă Adina Vilichi şi baritonul William Hernandez din Costa Rica.
Zilele următoare au propus publicului o serie de fuziuni inedite, pendulând între senzualitatea spectacolului Tango Meets Opera (Cluj Tango Orchestra), nostalgia partiturilor de film interpretate de Filarmonica Braşov şi arhaismul compoziţiilor vechi, readuse la viaţă de Ansamblul „Anton Pann”. Dulcele stil clasic şi-a găsit un refugiu solitar într-o seară dedicată exclusiv lui Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea Filarmonicii de Stat Sibiu. În paralel, dimensiunea camerală a încercat să menţină aprinsă flacăra valorilor locale, aducând la rampă muzicieni de pe meleagurile nemţene – de la tânăra violonistă Sara Stroici şi pianistul Adrian Stroici, până la maeştri consacraţi precum Verona Maier, Dorin Gliga sau Laurenţiu Buşnea. Spre finalul săptămânii, registrul s-a schimbat radical: ziua de vineri a fost confiscată de estetica pop-rock a legendarei trupe Holograf, unde publicul a sfidat intemperiile într-un moment de extaz colectiv alături de Dan Bittman, pentru ca sâmbătă, 11 iulie, cortina să cadă peste un regal de tip Opera Crossover livrat de Orchestra Operei Naţionale Române Iaşi, dirijată de Andrei Tudor, având-o ca invitată specială pe soprana Irina Baianţ.
Dincolo de această perspectivă a fastului exterior, o privire lucidă poate releva însă fracturi profunde în managementul acestui eveniment de patrimoniu. O primă anomalie, imposibil de ignorat, este exilarea festivalului din sala de spectacole a Teatrului Tineretului în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean şi pe o scenă în aer liber, spaţii profund improprii pentru o receptare performantă, fidelă şi nuanţată a muzicii de calitate.
În al doilea rând, este imposibil să ignorăm divorţul evident dintre conceptul original, elitist şi academic al acestui festival şi turnura populistă din prezent. Născut ca un laborator de creaţie de înaltă ţinută – o pepinieră pentru „studenţii rebeli”, un spaţiu de masterclass şi dialog veritabil între tinerii virtuozi şi marii maeştri –, festivalul şi-a diluat structura. Iar auditoriul a trecut cu nonşalanţă de la frac şi cravată, la şlapi şi pantaloni scurţi.
Rigorile clasice au fost sacrificate pe altarul divertismentului. Componenta educaţională s-a evaporat, lăsând locul muzicii de consum – fie că vorbim de pop-rock-ul celor de la Holograf, de genul crossover sau de partiturile de film. Pentru un nostalgic al performanţei artistice, aceasta este o concesie comercială ieftină. Pentru organizatori, este probabil singurul alibi în faţa finanţatorilor publici pentru a justifica cheltuirea banului colectiv.
La ceea ce asistăm la Piatra-Neamţ este, de fapt, o deturnare gravă a sensului cultural, un sindrom naţional în care managementul public încearcă să mulţumească pe toată lumea, capitalizând de-a valma bunăvoinţă, voturi şi aplauze.
Riscul este major: aceste evenimente de patrimoniu îşi pierd iremediabil identitatea. Atunci când o emblemă culturală unică este degradată la statutul de „obiect” de serie sau simplă anexă a „Zilelor Oraşului”, valoarea ei simbolică se prăbuşeşte.
Părerea mea.
Mircea ZAHARIA