• O întâlnire cu soprana Cellia Costea
O întâlnire muzicală cu celebra soprană Cellia Costea este o mare încântare. Este ceea ce am simţit în ziua de 2 iunie a. c. când am avut fericirea de a o urmări în interpretarea câtorva arii celebre, în sala Millenium a Hotelului Central Plaza. Am reflectat atunci la faptul că deşi a cucerit scenele lumii şi este solistă a Operei Naţionale din Grecia, artista şi-a dedicat din timpul său şi pentru a pune umărul la buna desfăşurare a concursurilor „Emanuel Elenescu” şi „Elena Botez” – a cărui iniţiatoare şi organizatoare este. Am reflectat la faptul că deşi este o celebritate, se simte bine şi vrea să „construiască” ceva şi în oraşul natal, îşi iubeşte prietenii, este un spirit liber, este modestă şi ştie să savureze fiecare clipă. Iar vocea şi evoluţia scenică au fost de neuitat…
– De ce muzica este cea mai frumoasă dintre lumi?
– În opinia mea muzica este limbajul universal, pentru că, şi fără să cunoşti limba în care este exprimată, prin ea poţi comunica cu ceilalţi din jurul tău. În al doilea rând muzica este legată de suflet şi prin aceasta poţi exprima absolut toate stările şi sentimentele, de la bucurie, fericire, până la supărare şi durere.
– Să fii ovaţionat pe scenă… este recompensa supremă a eforturior depuse pentru o evoluţie impecabilă?
– Da… pentru un artist aplauzele sunt recompensa supremă, după foarte, foarte multe ore de muncă, de sacrificiu, de emoţii, pentru că e o mare responsabilitate să apari în faţa publicului. După un spectacol de trei ore, într-adevăr cea mai mare recompensă sunt acele câteva secunde de aplauze… Există desigur şi florile şi complimentele însă tot aplauzele sunt cea mai valoroasă apreciere pe care o poate primi un artist de la publicul său.
– Diferitele vârste ne dau percepţii diferite asupra lucrurilor. Ce reprezintă acum oraşul Piatra-Neamţ pentru dvs.
– Piatra-Neamţ va rămâne întotdeauna locul unde m-am născut, unde am crescut, unde am învăţat, primii ani de şcoală, locul unde am fost educată, locul unde există familia mea – din păcate bunicii s-au dus, dar au rămas părinţii. Mă bucur că am unde să vin de două-trei ori pe an. În această perioadă am găsit oraşul Piatra-Neamţ minunat, atât de plin de verdeaţă, cu un miros îmbătător de soc, de tei, de salcâm, de bujori. Curtea mea e plină de maci şi mi se pare atât de frumos şi mă simt atât de norocoasă că viaţa mi-a dăruit două case, două locuri pe care le numesc acasă: Piatra-Neamţ, care este un oraş de munte şi Atena, unde locuiesc lângă mare. Ce poate fi mai frumos! Sunt recunoscătoare pentru absolut tot.
– Aveţi un rol de operă care vă este favorit? De ce?
– E greu de spus dacă am un rol favorit… E ca şi cum ai întreba o mamă pe care copil îl iubeşte dintre cei doi, trei, cinci sau şapte pe care îi are. Pentru mine fiecare rol este ca un copil al meu. În momentul în care debutez un rol, îl cânt pentru prima dată, acela este cel pe care-l iubesc cel mai mult. Dar şi în momentul în care cânt un rol pe care l-am mai performat pe scenă mă implic cu tot sufletul, cu toată prezenţa mea, cu toată dăruirea mea, încât acela devine cel mai iubit. Deci rolul pe care-l cânt în momentul în care mă aflu pe scenă este cel mai iubit rol. Cu alte cuvinte le iubesc pe toate în egală măsură şi sunt fericită şi norocoasă că pot trăi într-o viaţă mai multe vieţi – cele de pe scenă.
– V-am urmărit la concertul extraordinat de pe data de 2 iunie, din Piatra-Neamţ. M-a uluit faptul că trăiţi intens fiecare clipă în operă, sunteţi neobosită şi fascinantă. Cum reuşiţi să vă menţineţi prospeţimea după atâţia ani de carieră?
– Opera este un teatru cântat, deci fără să interpretezi nu e posibil să faci o carieră. Cu cât interpretarea este mai autentică şi cu cât faci publicul să înţeleagă mai bine mesajul pe care trebuie să-l transmiţi (mai ales că noi trebuie să cântăm în diferite limbi străine: franceză, italiană, germană, uneori engleză), cu atât mai mare este satisfacţia. Cred că asta face diferenţa între un solist bun şi unul foarte bun – modul în care apare pe scenă, în care transmite mesajul, emoţia, pentru că ceea ce transmite vine înapoi prin aplauzele publicului.
– Care este cel mai important lucru în viaţa Celliei Costea?
– Cel mai important este că sunt bine cu mine însămi, că sunt fericită şi că sunt sănătoasă. Şi este important faptul că reuşesc să mă bucur de ceea ce am şi să nu mă gândesc la ceea ce nu am. În fiecare dimineaţă când mă trezesc mă bucur că pot să deschid ochii, să-mi mişc mâinile, picioarele, să umblu, să ies afară pe balconul meu, să văd marea, soarele, cerul senin. Trăiesc într-un loc unde este pace şi ştiu să mă las încântată de lucruri simple.
– La ce aţi renunţat pentru a vă construi cariera muzicală? Regretaţi?
– Regretele nu ajută să mergi mai departe în viaţă. Dacă am renunţat la ceva este poate la mai mult timp liber, pentru că de mică am început cu muzica, din clasa a I-a şi categoric timpul meu de joacă a fost mai limitat, trebuind să studiez ba la vioară, ba la pian. Acelaşi lucru când am intrat la liceu şi apoi în clasa a XI-a când m-am mutat de la violă la canto. Dar am studiat întotdeauna cu plăcere şi nu am considerat că trebuie să renunţ la ceva pentru cariera mea, pentru că acesta a fost drumul care mi-a plăcut. Aşadar nu există regrete.
– Vă mai amintiţi cum a fost prima oară pe scenă?
– Primul meu spectacol pe scenă a fost la Bucureşti, când mi-am dat licenţa, cu rolul Desdemona din opera Otello de Verdi. Debutul meu la Opera Naţională din Bucureşti a fost foarte emoţionant şi datorită faptului că era prima dată când interpretam un rol integral, de la cap la coadă, fără să am experienţă. Îmi amintesc chiar şi prezenţa comisiei în sală. Anul acesta, când se împlinesc 23 de ani de la acel moment am cântat acelaşi rol pe scena operei din Atena, desigur cu altă experienţă, cu maturitate, deşi, acelaşi Verdi, aceeaşi Desdemonă. Dar rămâne pregnantă amintirea debutului pentru că a fost începutul unui drum frumos.
– Fiecare spectacol vine cu doza lui de emoţii la intrarea în scenă, sau aţi depăşit acest stadiu?
– Emoţiile există mereu indiferent dacă spectacolul are loc la Atena sau oriunde în lumea aceasta, dar sunt cu atât mai mari când vii şi cânţi acasă, la Piatra-Neamţ. Pentru că în sală sunt mulţi dintre prietenii tăi, profesori, foşti colegi, rude, familia – şi atunci emoţiile sunt foarte, foarte puternice. Şi nu am scăpat de ele, deşi sunt din 1999 pe scenă, deci de 23 de ani, nu a existat vreun spectacol sau concert la care să mă părăsească. Important este ca acestea să fie constructive, pentru că atunci mesajul ajunge şi este înţeles de către public. Cred că voi avea emoţii până la ultimul spectacol pe care-l voi face.
– Este Grecia o „a doua mamă, o a doua ţară”?
– Pot spune că Atena este prima mea casă, pentru că m-am stabilit acolo de foarte mulţi ani şi trăiesc într-un paradis: am marea lângă mine, am apartamentul meu pe care l-am refăcut de la cărămidă, am prieteni foarte mulţi şi chiar multe prietene românce căsătorite cu greci care au studiat în România. Suntem ca o familie, şi ne înţelegem foarte bine. Opera din Atena m-a primit cu braţele deschise şi aici am un statut special şi atunci acolo este „acasă” de fapt, pentru că am locuit mai mulţi ani în Grecia decât în România, dar vin cu plăcere şi în Piatra-Neamţ. În altă ordine de idei fetiţa mea este născută la Atena unde m-am şi căsătorit.
– Ce v-aţi dori pentru România din punct de vedere artistic?
– Trebuie să spun că din punct de vedere artistic România este cu mult înaintea Greciei, pentru că are foarte multe instituţii culturale. Grecia are o singură operă, Româna are şapte, sunt 2-3 orchestre simfonice, România are nenumărate. Mi-aş dori ca oamenii care au bani să investească şi în cultură, nu numai în fotbal, manifestări de muzică pop sau rock. Este adevărat că publicul de operă, de muzică simfonică e mult mai redus, însă în toate interviurile mele spun acelaşi lucru: o naţiune trăieşte şi se afirmă prin sănătate, prin învăţământ şi prin cultură. Şi din păcate acestea trei sunt lăsate pe ultimele locuri de către guvernanţi, de către cei care hotărăsc ce se întâmplă într-o ţară. Şi asta este trist. În concluzie iată ce mi-aş dori pentru România: ca oamenii care au posibilităţi financiare să-şi îndrepte ochii şi către cultură, fără de care nu putem trăi.
– Oraşul Piatra-Neamţ vă datorează foarte mult ca implicare în viaţa muzicală şi aş menţiona doar Concursul Naţional de Interpretare Vocală „Elena Botez”. Care este povestea acestuia?
– Povestea concursului „Elena Botez”… Cineva a venit cu ideea să se organizeze în oraşul Piatra-Neamţ un concurs care să îmi poarte numele. Când am aflat despre aceasta propunere răspunsul meu a fost negativ cu argumentarea că, dacă este cineva care merită să aibă un concurs care să-i poarte numele, atunci aceea este maestra Elena Botez, care a modelat atâtea talente ce au ajuns pe marile scene. Multe dintre acestea fac carieră în străinătate şi nu există operă din România care să nu aibă vreun elev al doamnei Elena Botez. Acum ne străduim să putem susţine concursul, pentru că este destul de greu financiar. Anul trecut am încercat să-l facem online dar anul acesta am refuzat categoric această variantă, pentru că muzica nu se poate face aşa. Este incomparabil ceea ce se întâmplă într-o sală de concert cu ceea ce oferă transmisia online. Deci, sunt foarte bucuroasă că putem face şi a V-a ediţie a concursului şi sunt extrem de fericită pentru prezenţa doamnei Elena Botez alături de noi. Şi sperăm ca nimic să nu ne împiedice să putem continua.
A consemnat Gianina BURUIANĂ