Poţi să-ţi imaginezi Tazlăul după scrierile lui Hogaş şi Mironescu sau monografiile părintelui Vartolaş, dar niciodată nu vei avea senzaţia de realitate palpabilă ca în vestitele cronici vizuale ale omului de televiziune Teodor Moldovan – PIT. Însoţitor sau călăuză, el este ca operator alături de mesagerii artelor (în mod special pictorii). Mai narativ întru începuturi, acum dozează cu judeţu’ (adică judecată, în limbajul de cronicar… Moldovan) „gramajele”, focusându-se (dând… foc rutinei) prioritar pe judeţul Neamţ. Sfătos şi introspectiv, el însuşi un artist plastic al colajului de oameni şi peisaje, PIT „arhivează” amintirile vrednice de pomenire în memoria infailibilă a Internetului. Ultima „tabără de la Tazlău” (începe a avea rezonanţa literarului „grup de la Durău”), sub emblema „Tazlăul – izvor de inspiraţie, 2018”, a stat sub semnele vremii mereu ploioase şi a mediatizatei eclipse de Lună. Oaspeţii din Iaşi, Suceava şi Neamţ ai pictorului Potop n-ar fi trebuit să se aştepte la eclipsă, dar nu puteau exclude precipitaţiile anunţate de numele amfitrionului. Cei zece artişti plastici s-au conformat cutumei: izolare cvasi totală în Poiana Prelucelui, concurenţă pe o suprafaţă limitată acoperită, donarea a câte două tablouri viitoarei simeze oficiale tăzlăuane şi jovialitate colegială. Dorul de acasă unii l-au stins cu o lacrimă mijind în colţul ochilor; nostalgia după soarele văratec au materializat-o în câteva picturi cu floarea soarelui?! Cu bărbi rebele, toţi onorau statutul de haiduci ai unei tabere (fie şi de pictură). Ignorant în materie de procedee de creaţie, după sticlele marginale, care n-au scăpat imaginii lui PIT, există certitudinea că artiştii au dat-o şi pe ulei. Fraternitatea în jurul unei mămăligi aburinde a alungat tot pesimismul pluvial, iar focurile de tabără anunţau resurecţia năvălirii pictorilor peste arta contemporană, aşa cum odinioară vâlvătăile de focuri de pe coame de dealuri vesteau pe cotropitorii călări.
Cele trei interviuri au salvat… zece păreri similare despre vitregimea ploii. Veteranul taberei, Dinu Huminiuc, a lansat în eter conceptul de şopron, acel atelier colectiv de lucru. Să nu vă mire când peste ani se vor vinde tablourile taberiştilor într-un shop (de pe) Ron?! Sireteanul Ovidiu Buzec şi-a expus doct crezul artistic, dar va rosti, aproape şoptit, un poem dedicat soţiei, care-i înţelege ideal pasiunea. Dacă în tabăra anterioară cineva remarca picturalitatea locurilor, artistul bucovinean valorifică mesajul porţii tăzlăuane, cu hieroglife cvasi-indescifrabile, un fel de carte de vizită a gospodăriei munteanului. Interesant şi aforismul că pădurea-sanctuar este a doua entitate după mamă (una din expoziţiile sale numindu-se „Femeia şi copacul”). Lucian Gogu Craiu a admirat sutele de nuanţe de verde de pe Preluce, apariţia unui micro-lac de acumulare pe un pârău, beneficiile muncii în echipă şi tehnicile cromatice ale locului. Puţini dintre ei şi-ar imagina (lipsea aparatul de filmat al cronicarului vizual pietrean) că pe drumul forestier, la câţiva zeci de metri la sud de cabana izolată, la sfârşit de secol XIX un copil firav (viitorul medic-scriitor I. I. Mironescu) urca la stână pe Goşman pentru a-şi întrema sănătatea, iar la început de secol XX, peregrinul Calistrat Hogaş cobora în şa pe Pisicuţa la Tazlău, întâmpinat fiind de primarul Irimie Honcu. La vest de cabana pictorilor, acelaşi Hogaş a fost prins de teribila furtună, a cărei descriere e socotită de exigentul Caragiale drept cea mai convingătoare din literatura universală. Filmează PIT- ule din toate unghiurile pe amfitrionul taberei de la Tazlău, Ştefan Potop, urmaşul a doi parlamentari, rude directe (bunic şi unchi), cel care a înfiinţat secţia de arte plastice din satul natal! Tăzlăuanii nu caută obsesiv legende, legenda îi caută pe ei, bravule cronicar după artă toPIT, PIT!
Constantin ARDELEANU