La Salonul de iarnă, tradiţionala reuniune plastică organizată de U.A.P. Neamţ, expun în acest an 21 de artişti: Mircea Titus Romanescu, Oana Gavriliu, Ştefan Ioan Diaconu, George Romila, Dumitru Bostan, Narcisa Stejeran, Carmen Cărbunariu, Dumitru Bezem, Arcadie Răileanu, Lucian Gogu Craiu, Florin Mircea Zaharescu, Cristinel Prisacaru, Oana Doru, Valentina Chirvase, Ştefan Roşu, Radu Cristian Macavei, Irina Maria Moldovan, Viorica Ciucanu, Dumitru Bogdan Enache, Ştefan Potop şi Laurenţiu Dimişcă. Vernisajul a avut loc pe 2 decembrie, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”.
Această ultimă expoziţie a anului reuneşte 39 de lucrări de pictură, grafică şi artă decorativă. „Mulţumesc tuturor celor care au expus la Galeriile „Lascăr Vorel” de-a lungul anului 2022 şi au produs evenimente artistice pentru societatea civilă. A fost un an în care se pare că am revenit cât de cât la normal. Lumea a început să frecventeze din nou astfel de evenimente, iar faptul că de acum vom expune în două săli ne dă speranţe că ne vom redimensiona lucrările şi activitatea. Sperăm, în continuare, în sprijinul autorităţilor, pentru că, după cum puteţi vedea, încercăm să menţinem aprinsă flacăra creaţiei”, a spus profesorul Ştefan Potop, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Neamţ.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Piatra-Neamţ. Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2023.
Violeta MOŞU