Tabăra de acuarelă de la Pensiunea „Poiana Soarelui” din Brateş-Tarcău, aflată la a doua ediţie, tot într-un octombrie plin de culoare, a reunit un nucleu format din artiştii: Lucia Juncu, Mirela Hagiu, Nadia Negru şi Mircea Titus Romanescu, dintr-un număr mult mai mare de invitaţi de renume.
Condiţiile de vreme excepţionale pentru această perioadă, alături de condiţiile impuse de vremurile prezente au creat un cadru de creaţie de excepţie: patru artişti într-o atmosferă de poveste, nederanjaţi de zgomot şi turişti, pensiunea fiind goală. Ne-am răspândit cu toţii prin ateliere improvizate în camere şi am creat şi un atelier mare comun, pe una din generoasele terase închise ale pensiunii, pentru că dimineaţa erau -4 grade. Soarele a strălucit toate zilele pentru că eram, totuşi, la Poiana Soarelui. Amplasarea camerelor, cu vedere spre răsărit şi poiană a constituit un motiv de preocupare permanentă pentru noi: să prindem răsăritul de soare cu efectul de brumă al dimineţii, apariţia şi intensificarea culorilor, apusul cu a sa atmosferă de griuri colorate care se sting încet în contrastele serii şi noaptea cu lună şi nori plini de mesaje. Meditaţie, respiraţie proaspătă, pădurea şi curgerea Tarcăului, elemente care au creat o stare de excepţie, ca şi cum timpul s-a oprit. În aceste condiţii s-a lucrat cu mare spor, doamnele fiind în fruntea hărniciei, eu poate puţin mai meditativ şi răsfăţat.
Au fost şi multe excursii de documentare pe Valea Tarcăului, la Brătăşel, la Bicaz şi la Baraj, unde toamna a fost urmărită şi memorată. Lucia Juncu, cu preferinţa ei declarată pentru motivul apei a realizat „Râul Tarcău”. Alte motive dragi Luciei au fost copacii plini de mere mici, ca nişte „stele” cum le spunea artista (vezi „Pomul”) sau „Curcanii” din gospodăria prietenei noastre „Nana” Dumitraşcu. Aceste gospodării, tipice pentru oamenii gospodari ai Tarcăului au impresionat-o şi pe Mirela Hagiu care le-a imortalizat prin câteva lucrări: „Şura Nanei”, „Curcani”, „Casă veche cu ghivece la Tarcău” şi altele. Subiectul caselor şi gospodăriilor specifice zonei au marcat-o şi pe Nadia Negru, poate şi legat de dubla sa educaţie de artist plastic şi arhitect, vezi „Case din Brătăşel – Tarcău” şi „Căpiţe”. Subsemnatul, Mircea Titus Romanescu, fiind un mai vechi iubitor al Tarcăului, am dezvoltat un motiv al meu, bazat pe culoare, un peisaj compus cu mai multe elemente: cer, nori, pădure, case şi câmpuri, legate între ele de culorile şi suflul toamnei (vezi „Toamnă la Brateş-Tarcău”), la care am adăugat şi un bucheţel de „Flori de câmp”.
Am primit apoi şi lucrările noastre de la înrămat şi am constituit o mică expoziţie finală a taberei, fără vernisaj şi fără prezenţa iubitorilor de artă care ne urmăreau în ediţia precedentă. Ne-a părut rău tuturor pentru că era o expoziţie foarte bună, atât cantitativ, cu multe lucrări, dar şi cu multe lucruri calitativ noi din parte fiecărui artist. Cei doi parteneri ai evenimentului, Fundaţia Mircea Titus Romanescu şi Pensiunea Poiana Soarelui s-au declarat mulţumiţi de rezultatul taberei şi au decis continuarea sa în anii următori. Avem toate motivele să credem că Sinergia dintre artă şi turism va continua pe Valea Tarcăului!
Mircea Titus ROMANESCU
Piatra-Neamţ, 10.11.2021



