* Finala din Neamţ
Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Ministerul Educaţiei Naţionale a organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, în perioada 3-6 iunie 2013, etapa naţională a Concursului „ Cultură şi civilizaţie în România”.
Activităţile concursului s-au desfăşurat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători, Neamţ şi au vizat atât buna desfăşurare a concursului cât şi asigurarea unui program educaţional elevilor participanţi din 33 de judeţe din ţară. Programul activităţilor a debutat cu o deschidere festivă în Cetatea Neamţ, luni 3 iunie, ora 20.00, cu o primire spectaculoasă asigurată de prezenţa a şase buciumaşi care fac parte din Asociaţia „Leruîi Doamne” înfiinţată de preotul Lucian Mocănaşu, din satul Neguleşti.
Succesul spectacolului din Cetatea Neamţ a fost asigurat de prezenţa grupul de menestreli de la Şcoala „Elena Cuza” din Piatra Neamţ, coordonator prof. Doina Bârleanu, programul artistic oferit de elevi talentaţi ai Liceului „Victor Brauner” Piatra Neamţ coordonaţi de d-l profesor Ciobanu, Grupul folcloric de la Liceul Tehnologic Vânători, coordonat de d-na învăţătoare Angela Iaţâşin, Ansamblul de dansuri populare de la Clubul Copiilor Târgu Neamţ, coordonat de d-l profesor Dan Gâtlan.
În ziua de marţi 5 iunie, ora 8.30 programul a debutat cu o scurtă slujbă religioasă de binecuvântare, în Biserica Sfântul Ioan Hozevitul din curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi”, după care, judeţele participante au intrat în concurs conform tragerii la sorţi din Cetatea Neamţ.
Vreme de aproape douăsprezece ore s-a asistat la evaluarea unui regal de proiecte de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor din România. Cele trei secţiuni ale concursului naţional au fost: „Studiu privind particularităţi etnografice/etnologice şi lingvistice locale”, „Studiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică” şi „Monografii istorice locale”.
La secţiunea „Studiu privind particularităţi etnografice/etnologice şi lingvistice locale”, premiul al III-lea a revenit Judeţului Neamţ, Liceul Teoretic Bicaz (Borcesu Bianca Elena Elena, Chirilescu Corina, Iosifescu Delia, coordonatori prof. Sârbu Xenia şi prof. Apopei Mihai).
Comisia naţională de evaluare a proiectelor de conservare a obiceiurilor şi tradiţiilor a fost formată din: preşedinte, muzeograf Andreescu Magdalena, „Muzeul Ţăranului Român” Bucureşti, director M.E.N., prof. dr. Eugen Stoica, inspector general M.E.N. prof. dr. Doru Dumitrescu, inspector general M.E.N., Cătălin Pâslaru, Inspector general M.E.N., Mina Maria Rusu, secretar, prof. Elena Lupşa, Colegiul Naţional „Decebal”, Deva, jud. Hunedoara.
Au mai acordat premii speciale Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi, Episcopia Romanului şi Bacăului, Asociaţia Profesorilor de Istorie Iaşi, Asociaţia Profesorilor de Istorie Neamţ, Asociaţia Scriitorilor Neamţ, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Neamţ, Revista „Conta”, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ, Revista „Big explorer”, Asociaţia „Astra” Iaşi – echipajul Judeţului Neamţ adjudecându-şi premiul Asociaţiei Învăţătorilor „Leon Mrejeru” din judeţul Neamţ.
Pentru a răsplăti eforturile participanţilor, dar şi pentru a promova Ţinutul Neamţului, miercuri 6 iunie a fost organizată o excursie pe tema „Neamţ – Cultură şi spiritualitate” pe traseul Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihăstrie, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratic, Casa Memorială „Ion Creangă” Humuleşti, Muzeul Popular „Nicolae Popa” Târpeşti.
Seara, participanţii au fost invitaţi la un picnic în poiana cabanei de vânătoare Nemţişor, cu foc de tabără, concursuri de îndemânare şi talent (tragere cu arcul, interpretare, dans). Programul de animare al serii a fost organizat de d-na profesoară Daniela Filip, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ şi părintele prof. Filip, fondatori ai Fundaţiei ATOR.
Festivitatea de premiere a avut loc joi 6 iunie intre orele 10.00-12.00 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Vânători.
Inspector disciplina istorie, Prof. Elena PREDA
(Sursa:Ziarul de Piatra. Text prelucrat)
