INFOCULT

 

Simpozion naţional pe tema protejării patrimoniului cultural

 

 

Până pe data de 30 aprilie, specialiştii în probleme de patrimoniu sunt invitaţi să se înscrie la simpozionul „Patrimoniul cultural şi situaţiile de urgenţă: regimul de protejare şi securitatea bunurilor”, eveniment organizat, în perioada 28 – 30 septembrie, de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Neamţ şi sub egida Consiliul Judeţean Neamţ.

După cum informează conducerea Complexului Muzeal Judeţean, simpozionul va crea cadrul necesar discuţiilor privind potenţialul resurselor culturale şi perspectivele valorificării lor de la nivelul naţional la cel local.

La realizarea acestui proiect sunt invitaţi să participe experţi în domeniul managementului patrimoniului cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerului de Interne, Direcţiilor Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Universităţilor şi Muzeelor din România.

Simpozionul va fi structurat pe următoarele ateliere: „Regulile de protejare a patrimoniului cultural”, „Instituţii responsabile de asigurarea securităţii bunurilor culturale”, „Situaţiile de urgenţă şi intervenţiile de salvare a patrimoniului cultural” şi „Noi tendinţe în protejarea şi valorificarea moştenirii culturale”.

 

Concursul Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă”

 

Elevii nemţeni talentaţi la literatură sunt invitaţi să se înscrie la cea de-a XII-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă”, veniment organizat de Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Brăila, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş.

Evenimentul se adresează elevilor din clasele II – XII, din ţară şi din străinătate, care pot participa la oricare dintre cele două secţiuni ale concursului, respectiv Creaţie literară şi Interpretare critică a unui text poetic contemporan. Lucrările se vor expedia electronic până pe data de 15 martie. Invitatul de onoare şi preşedintele juriului va fi scriitorul şi publicistul Nicolae Băciuţ din Târgu Mureş, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

La secţiunea de Interpretare critică a unui text poetic contemporan (rezervată elevilor din clasele VIII- XII), concurenţii vor interpreta critic, într-un eseu (fără restricţii legate de numărul de pagini), unul dintre textele poetului contemporan Nicolae Băciuţ, selectat din volumul de versuri „Radical din doi”, apărut în 2017 la Editura Vatra Veche. Lucrările vor fi trimise pe adresa de e-mail poeziile_lui_baciut@yahoo.com, până la data de 15 martie 2017. Lucrările participanţilor vor fi publicate într-o antologie care va fi trimisă electronic tuturor participanţilor.

La ediţia de anul trecut a concursului au participat aproape 1700 de lucrări din majoritatea judeţelor ţării, Capitală şi din Republica Moldova.

 

Părintele Justin Pârvu ar fi împlinit 98 de ani

 

Pe data de 10 februarie s-au împlinit 98 de ani de la naşterea Părintelui Justin Pârvu, marele duhovnic şi stareţ al Mănăstirii Petru-Vodă, supranumit şi „apostolul neamului românesc”. Părintele Justin s-a născut în satul Petru-Vodă, la 10 februarie 1919 şi la vârsta de 17 ani şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odessa. După ce comuniştii au preluat conducerea ţării, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani de detenţie, trecând prin închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud.

După 1990, părintele Justin s-a întors la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, a fost preot şi duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. În anul 2000, părintele a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru-Vodă, o casă de educaţie pentru copii şi un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înfiinţat o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor”.

Părintele Justin a încetat din viaţă pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat lângă biserica ridicată de el la Petru-Vodă.

 

Japonezii asediază Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ

 

În prima parte a lunii februarie, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ l-a avut ca oaspete pe cercetătorul japonez dr. Masao Semmoto, de la „The Ancient Orient Museum” – Tokio. Arheologul japonez a venit în România pentru a susţine o conferinţă ştiinţifică la Iaşi, dar şi pentru a studia vestigiile preistorice aflate în colecţiile muzeelor din Moldova.

„Vizita domnului Semmoto face parte dintr-un stagiu de documentare în România, prin care doreşte să studieze realităţile de la începuturile epocii bronzului în spaţiul est-carpatic. Cercetătorul japonez este destul de familiarizat cu preistoria zonei de sud-est a Europei, mai ales că a participat la săpături arheologice şi în Bulgaria. Pentru noi este onorantă o astfel de vizită şi confirmă faptul că o parte a patrimoniului arheologic descoperit în ultimii ani prezintă interes şi pentru comunitatea ştiinţifică internaţională. Pentru că subiectul cercetărilor sale îl reprezintă ceramica şnurată şi cea decorată cu impresiuni, de la sfârşitul eneoliticului şi începuturile epocii bronzului, am putut să-i punem la dispoziţie o serie de materiale descoperite Chiar în zona oraşului Târgu Neamţ”, a declarat dr. Vasile Diaconu, muzeograf- arheolog la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ.

De altfel, vizita cercetătorului japonez nu este una singulară, anul trecut un alt cercetător japonez, Takamune Kawashima, de la Universitatea Yamaguchi a venit la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ pentru a se documenta în legătură cu exploatările preistorice de apă sărată.

 

Războaiele daco-romane, ilustrate în machete

 

Muzeul de Istorie şi Arheologie găzduieşte, până la sfârşitul lunii martie, expoziţia temporară „Ciocnirea civilizaţiilor. Războaiele daco-romane ilustrate în machete”. Evenimentul este rezultatul colaborării dintre Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (prin Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ şi Muzeul de Istorie Roman) şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, la vernisajul expoziţiei organizat pe data de 9 februarie participând reenactori de la Alba Iulia (Garda Apulum) şi Iaşi (Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova).

Expoziţia cuprinde un număr de zece diorame, realizate la scara 1:72, ce ilustrează scene din Războaiele daco-romane inspirate din basoreliefurile Columnei lui Traian şi din cele 54 de metope ale monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi.

Partea de modelism a expoziţiei este completată cu un segment consistent de materiale arheologice provenite din cetatea dacică de la Brad (comuna Negri, jud. Bacău), cunoscută în antichitate sub numele de Zargidava, aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie Roman.

O secţiune specială intitulată „Original şi copie” prezintă vase specifice lumii romane care au fost imitate de meşterii olari geto-daci. Pe lângă acestea, se remarcă şi obiectele de import romane, precum fibule, aplice, ornamente pentru care de paradă, brăţări şi artefacte de os. Deosebit de spectaculoase sunt piesele de metal din sfera militară – vârfuri de suliţă, vârfuri de săgeată, elemente de ranforsare a scutului şi lame de cuţit.

 

Spectacole de teatru susţinute de elevii Şcolii Populare de Arte

 

Micii actori ai Clasei de Actorie a Şcolii Populare de Arte Piatra Neamţ au ieşit la rampă, pentru prima dată anul acesta, în cadrul Zilelor Clasei de Actorie, eveniment organizat, în perioada 13 – 14 februarie, de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

Elevii îndrumaţi de actriţa Maria Hibovski au susţinut, pe data de 13 februarie, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, spectacolele „Cântecul prieteniei”, după „Muzicanţii din Bremen” – un basm al fraţilor Jacob şi Wilhelm Grimm, având în distribuţie şi elevi ai claselor I de la Şcoala nr. 6 „Daniela Cuciuc” (învăţătoare Liliana Filipov şi Carmen Nohai) – şi „Clovnul salvator”, după „Oraşul fără iubire”, de Lev Ustinov. Ambele piese sunt puse în scenă de actriţa Maria Hibovski. În sală s-au aflat, ca spectatori, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” şi ai Şcolii Gimnaziale nr. 11 din Piatra Neamţ. Spectacolul a fost repetat a doua zi, pe scena Căminului Cultural din Taşca, la eveniment fiind invitaţi elevii întregii comune.

 

La Roman, „Frumuseţi din adâncurile pământului”

 

Misterele din adâncurile pământului sunt scoase la lumină, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Roman, în cadrul unei noi expoziţii temporare, inaugurată pe data de 1 februarie.

Expoziţia „Frumuseţi din adâncurile pământului”, realizată cu piese de colecţie din patrimoniul instituţiei, se doreşte a fi o prezentare primară a ramurilor geologiei care oferă cele mai spectaculoase mărturii: mineralogia, pentru eşantioanele minerale şi paleontologia, pentru fosile.

„Majoritatea pieselor provin din zona minieră Baia Mare şi zona Brad, acestora adăugându-li-se piese mineralogice de referinţă din Brazilia, India, China şi Peru, pentru a acoperi pe cât posibil marea diversitate a lumii minerale. În completarea expoziţiei cu fosile sunt prezentate două eşantioane deosebit de atractive şi edificatoare de amoniţi şi trilobiţi. Atrage atenţia meteoritul găsit în Siberia, în urma unor expediţii de căutare în zone cu potenţial”, spun organizatorii expoziţiei.

Piesele sunt expuse în vitrine pe criteriul estetic, impresionând prin raritatea şi frumuseţea lor.

Expoziţia de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Roman poate fi vizitată până la sfârşitul lunii martie.

 

Micii meşteri târgnemţeni reimaginează istoria

 

Micii meşteri târgnemţeni, elevi ai clasei de modelaj lut din cadrul Şcolii Populare de Arte, au realizat o Horă a Unirii din mici figurine de lut întruchipând ţăranii humuleşteni de altădată.

„Ne-am propus să marcăm în felul nostru ziua de 24 ianuarie lucrând omuleţi din lut prinşi într-o horă simbolică. Am lucrat figurinele în timp, dar am învăţat şi un pic de istorie. Informaţiile seci le-am completat cu istorioare despre semnificaţia acestei zile, încercând să le insuflu celor mici sentimentul patriotismului. Am vorbit cu ei nu doar despre Unirea Principatelor, ci şi despre unirea dintre oameni, explicându-le că unire înseamnă şi să fie generoşi, altruişti, darnici cu cei din jurul lor”, ne-a spus Ionela Lungu.

Fost profesor la Şcoala de Arte şi Meserii din Vânători, apoi la Clubul Copiilor din Târgu Neamţ, artizanul nemţean îi iniţiază pe cei mici în tainele meşteşugului său inedit şi în cadrul diferitelor ateliere sau tabere de creaţie, cum ar fi Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, organizată de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sau Tabăra de Creaţie Populară „Micii meşteri din Copou”, organizată Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”.

De altfel, întoarcerea la izvorul tradiţiilor reprezintă şi o cheie pentru păstrarea unităţii naţionale, aşa cum remarca pr. prof. Dumitru Stăniloae: „Eu cred că ţăranul este cel mai nobil om din poporul nostru, ţărănimea este cea mai nobilă. Prea ne-am lăsat aşa dispreţuiţi, socotind că alte clase sunt superioare. Ţărănimea a desăvârşit arta noastră. A păstrat datinile noastre minunate, a păstrat unitatea noastră”.

 

Irina NASTASIU