Am ales România. Povestea mea, de Clotilde Armand
(Editura Humanitas, Bucureşti, 2016)
La început de decembrie 2016, am aflat despre lansarea cărţii semnate de Clotilde Armand şi am participat la acest eveniment care a avut loc şi la Piatra-Neamţ.
Distinsa autoare a mărturisit că a luat hotărârea de a scrie această carte în limba română, gândind cu plăcere că oferă limbii noastre „posibilitatea de a-şi lua revanşa”, după ce foarte mulţi români şi-au redactat operele lor în limba franceză. Apoi, a mărturisit că mulţumeşte soţului, care „a crescut-o ca româncă, întregindu-i astfel personalitatea” (pag. 7), evocând anii studiilor la M. I. T. din Boston – S.U.A. Am aflat astfel că la Massachusetts Institute of Technology din Boston, alături de studenţi de diferite naţionalităţi (majoritatea cu medalii de aur de la Olimpiadele internaţionale de matematică) erau şi tineri români, între care şi viitorul său soţ, care au făcut-o să descopere interesanta lume a europenilor din est.
Cu o sinceritate cuceritoare, autoarea vorbeşte în cartea sa despre momentele semnificative din evoluţia acestui cuplu de tineri superior dotaţi intelectual şi care, la terminarea studiilor, puteau să evolueze strălucit, oriunde în lume, dar au ales România. Încă de la prima vizită în ţara noastră, încântată de frumuseţile ei şi de căldura cu care a fost primită, îşi dă seama că va deveni alături de soţul ei, Sergiu Moroianu, o adevărată româncă. Desigur, cu o legitimă mândrie, este evocată Franţa şi familia sa franceză „cu o istorie de cel puţin cinci sute de ani”, prezentată în carte, inclusiv cu ilustraţii şi cu referiri la generaţii succesive, dar şi noua sa familie din România, care a primit-o cu deosebită admiraţie şi căldură.
Pe tot parcursul cărţii, găsim foarte interesante detalii despre pregătirea acestor tineri de înaltă calificare, despre şansele lor de a fi angajaţi la firme importante din lume (autoarea însăşi, avea un post de analist la firma Sabre), dar ea şi Sergiu au renunţat la toate aceste perspective, Clotilde mărturisind că dragostea şi admiraţia pentru cel ales pentru a-i fi soţ au făcut-o să ia această hotărâre. Sunt, în continuare, pagini impresionante, cu mărturisiri detaliate despre viaţa de familie aici, în România (naşterile celor şase copii, pierderea a doi dintre ei, eforturile pentru cumpărarea unei case, necesitatea de a se stabili temporar la Hamburg, pentru al doilea postdoctorat al lui Sergiu şi vacanţele la părinţii Clotildei). Cu mândrie ea vorbeşte şi despre propriile realizări din perioada şederii în străinătate, când a contribuit la proiectul gigantic A 380, avion care poate transporta 850 pasageri şi parcurge 15.400 km fără escală, spunând „Înveţi foarte multe lucrând pentru un proiect industrial de o amploare excepţională, unul dintre cele mai mari din lume. În primul rând, înveţi că ai nevoie de cunoştinţe care sunt răspândite pe tot mapamondul. Ai nevoie de inteligenţa colectivă care există la nivel mondial. (…) Exact cum o echipă de doctori are nevoie de specialişti din toate domeniile pentru a salva o persoană grav bolnavă, fiindcă nici un doctor nu poate să aibă cunoştinţe de vârf în toate specialităţile, tot aşa ai nevoie de echipe şi expertize din mai multe ţări, pentru marile proiecte.” (pag, 96).
Urmează rememorări din momentul întoarcerii în România (2005), când, mărturiseşte autoarea, sintetizarea acestor experienţe i-au fost de mare folos. Între primele sale misiuni a fost „să prezint acest tip de project management la Uzina de Construcţii şi Motoare Reşiţa” (pag. 99), trebuind să explice echipei de midlle management, nivelul mediu de conducere şi cum se gestionează proiectele industriale complexe. Deşi, la întoarcerea cu bucurie în România, ar fi avut posibilitatea să lucreze tot la Dacia-Renault, la Piteşti, aşa cum Sergiu şi-a reluat postul de cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române, Clotilde se angajează la Distrigaz Sud Reţele şi un subcapitol din carte se intitulează, sugestiv, Lupta împotriva corupţiei din Distrigaz Sud. În paginile cărţii sunt multe detalii interesante despre această luptă, care a costat mulţi bani risipiţi şi a durat mult timp, despre neplăcerile din cartierul în care locuieşte (şanţurile săpate de Apanova, case din vecinătate neîngrijite, maşini parcate şi staţionate neregulamentar ore în şir, mulţimea câinilor vagabonzi), despre eforturile pentru a renova casa cumpărată, deoarece avea o deosebită concepţie arhitecturală şi merita acest efort ş. a.
Cu o educaţie aleasă, cu un simţ estetic desăvârşit şi cu principii morale sănătoase, autoarea surprinde şi comentează cu obiectivitate atât părţile bune ale societăţii româneşti, dar şi cele discutabile, pe care, venind dintr-o lume străină nouă, ea le observă şi le semnalează sincer, recunoscând că a ajuns să facă şi anumite concesii (meditaţiile particulare pentru copii, excesiva preocupare pentru modă ş. a.).
Este evident însă în carte că, în tot ceea ce a întreprins Clotilde Armand, a acordat o atenţie deosebită educării şi formării copiilor săi, pe care i-a crescut ca adevăraţi români, din respect şi în memoria mamei soţului său, distinsa profesoară de matematică, Adelina Georgescu, intelectuală cu înalte principii morale, care prin Matematică şi-a servit foarte bine ţara. (…) „Vrem pentru copiii noştri să simtă identitatea lor de bucureşteni şi de români, nu credem în ideea de cetăţeni ai lumii” (pag. 193).
Sintetizând cele de mai sus, trebuie să mărturisesc, în încheiere, că e fermecătoare această carte şi că cititorul e cucerit nu numai de sinceritatea confesiunilor autoarei, ci şi de bogăţia de idei, dar mai ales de respectul pentru instituţia familiei, pentru marile valori morale şi patriotice de care societatea noastră contemporană are atâta nevoie.
Am ţinut să fac cunoscută cititorilor mărturisirea sinceră a impresiilor mele despre această carte gândindu-mă cât de necesare pot fi, în discuţiile cu elevii sau cu părinţii acestora, pagini ca acelea la care m-am referit. Îi mulţumesc deci cu recunoştinţă autoarei pentru prilejul pe care mi l-a dat, de a putea recomanda şi altora această amplă, sinceră şi emoţionantă confesiune, cu deosebite valenţe instructiv-educative, mai ales pentru societatea şi lumea zilelor noastre.
Coralia-Letiţia BUNGHEZ