Membrii fondatori ai Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ, sunt, de fapt, ultimii din generaţia lor, căci şi-au început apostolatul demult de tot, pe când ultimul Război nu se încheiase încă. După absolvirea studiilor pedagogice, învăţători şi învăţătoare, au plecat prin sate şi comune purtând abecedarul şi abacul pentru a face alfabetizare. Au lucrat în condiţii greu de imaginat, chiar în lipsa şcolii, pe care o improvizau în locuinţa vreunui gospodar, unde tabla şi creta erau o raritate. Dar au construit şcoli, au plantat livezi, au arat şi au semănat dor de învăţătură, au desţelenit minţile şi au înflorit sufletele copiilor, căci învăţătorul este un fel de părinte adoptiv, care ne ajută să renaştem intelectual, să ne eliberăm de ignoranţă şi să călătorim cu folos pe uriaşul continent al cunoaşterii. Ei spun că nu le-a fost greu, că erau tineri, puternici, încrezători, dar condiţiile în care au făcut carieră ar face multă lume să dea bir cu fugiţii. În localităţi izolate, lipsite de minimele comodităţi, înfruntând glodurile şi frigurile sau ignoranţa şi îndărătnicia, au continuat să-şi facă datoria cu o modestie remarcabilă.
Nu şi-au pierdut-o nici acum, după mai bine de 80 de ani. Cuminţi şi binevoitori, cu un zâmbet curat şi luminos pe chipul ce poartă pecetea timpului.
S-au întâlnit (…) la sediul Asociaţiei, s-au strâns în braţe şi s-au bucurat unul de altul, nişte învingători care se luptă cu fiecare vară prea fierbinte, cu hipertensiunea sau cu reumatismul iernilor prea reci.
S-au privit cu drag, sărutându-se cu afecţiune fraternă, întrebând de unul sau de altul, de mai trăieşte ori ba, prin lumea largă unde viaţa i-a purtat, prin vreun sanatoriu sau la vreunul din proprii copii, oameni bătrâni şi ei.
Nu se caină, nu le lipseşte nimic, decât puţintică sănătate, căci banii, averea, gloria şi recunoaşterea, deşertăciuni…
Vorbesc între ei încet, cu zâmbetul pe buze, depănând tot felul de amintiri: din timpul şcolii sau de la absolvire, de la care au trecut mulţi ani, despre câte un profesor normalist, diriginta sau dirigintele, despre atmosfera şcolii de altădată, despre un coleg care nu mai este.
Nimic despre greutăţile vieţii, nici un regret, nici un suspin, numai bucuria de a fi ajuns cu bine, la capătul drumului. Nimic despre politică, nimic despre preţuri, criză, pensie sau medicamente, dar îi interesează performanţele vreunui fost elev eminent, monografia scrisă de cineva despre satul unde au lucrat, ce se mai scrie astăzi la gazetă, ce modificări sunt prin programe şi prin manuale.
Nu critică şi nu blamează nimic. În înţelepciunea lor, înţeleg relativitatea sau naivitatea unor prostioare moderniste căci au făcut faţă la prea multe, unii au plătit cu viaţa iar alţii cu ani de închisoare politică pentru dârzenia cu care şi-au apărat onoarea, neamul şi ţara. Solida lor educaţie morală şi intelectuală le permite să privească viitorul cu optimism lucid, cu încredere în valorile perene şi în capacitatea fiecărei generaţii de a le afirma.
Întâlnirea membrilor fondatori ai Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ nu a fost doar un prilej de revedere, ci o magnifică lecţie de viaţă şi învăţătură.
Tuturor, o respectuoasă plecăciune!
Dănuţ Dumitru URSACHE