Anul acesta, în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, una dintre cele mai aşteptate întâlniri cu lumea marilor creaţii teatrale contemporane ale Europei a fost reprezentată de un spectacol care, de la premiera sa de acum doi ani, e râvnit de mai toate scenele importante ale lumii: „Livada de vişini” de A. P. Cehov, în viziunea renumitului regizor Lev Dodin – cel care conduce (la propriu) de 33 de ani destinele teatrului Maly Drama din Sankt Petersburg. Ca să precizăm cum stau lucrurile, trebuie spus că acest teatru are, din 1998, statutul de teatru al Europei, alături de Odeon din Paris, Piccolo din Milano, făcând parte dintr-o triadă europeană unică.
În februarie artiştii ruşi ofereau, la New York, zece reprezentaţii ale „Livezii…” pe scena celebrei B. A. M. (Brooklin Academy of Music), Turneul american s-a dovedit un triumf, atât pentru publicul care a cerut cu insistenţă prelungirea turneului, cât şi pentru specialişti, dar la Bucureşti, spectacolul a avut două reprezentaţii, pe 29 şi 30 octombrie.
„Livada de vişini” – o producţie distinsă anul trecut cu Premiul Naţional al Rusiei „Masca de aur” la categoria „Cel mai bun spectacol” – constituie a doua întâlnire a regizorului Dodin cu celebrul text cehovian. Prima montare a avut loc în urmă cu 20 de ani, pe aceeaşi scenă a Maly Drama Teatr. Doar că acum, la peste un secol distanţă de la premiera absolută (1904), capodopera lui Cehov e ancorată într-o actualitate metaforică ce pare mai contemporană decât oricând: spectacolul nu vorbeşte doar despre tragedia năruirii unor epoci istorice şi a pierderii omului, ci este chiar tragedia pierderii moştenirii culturale, nota după premieră un cotidian moscovit. E un punct de vedere.
Putem să ne întrebăm, parafrazând titlul unei cărţi celebre despre Shakespeare, cam în ce măsură mai este Cehov contemporanul nostru. Într-o măsură foarte mare, răspunde Lev Dodin. Acum şi încă multă vreme. În bibliotecă sau pe scenă, clasicii trebuie recitiţi de fiecare generaţie. Se mai află cu siguranţă acolo răspunsul la nişte întrebări care încă n-au fost puse.
Mircea ZAHARIA