Punct şi de la capăt Un festival care în decurs de patruzeci şi şase de ani îşi asumă patruzeci şi cinci de ediţii, devine un eveniment de marcă al locului. Este cazul Vacanţelor Muzicale, o manifestare care, alături de…
Categorie: 212, Iulie-august 2018
NOTE DE TRECERE – Copiatul, o boală gravă a sistemului de învăţământ
Obicei îngrijorător la noi prin incidenţă, copiatul este mai mult decât o abatere de la normele scrise şi nescrise ale şcolii, pentru că intră în conflict cu scopul principal al educaţiei: formarea de cetăţeni cu un comportament etic-moral. La…
Modelul francez
După studii temeinice, încununate de două licenţe, în matematică şi fizică, şi un doctorat în filosofie, toate obţinute la celebra universitate Sorbona, din Paris, profesorul universitar Spiru Haret, la începutul veacului trecut, a pus bazele şcolii româneşti moderne, luând…
Ziua Franţei, marcată la Biblioteca „G. T. Kirileanu”
Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ a organizat pe 11 iulie 2018 activităţi ce readuc în atenţie valori spirituale, simboluri şi personalităţi emblematice, cu prilejul Zilei Naţionale a Franţei, sărbătorită în fiecare an pe data de 14 iulie. Astfel,…
De ce a câştigat Franţa Mondialul?
Dincolo de explicaţiile care ţin de conjunctură (un arbitraj favorabil în finală, un adversar mai obosit etc.), victoria Franţei vine dintr-o cultură a construirii succesului. Sigur, ea s-a câştigat pe teren cu fotbalişti uriaşi, dar s-a câştigat pentru că…
„Gândesc, vorbesc şi acţionez Pro-integritate!” Tabăra Oglinzi
În perioada 18-23 iunie 2018, Centrul de Agrement Oglinzi din judeţul Neamţ a fost gazda unui concurs excepţional de dezbateri între elevii de liceu, organizat ca un parteneriat între reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Anticorupţie (DGA),…
Proiecte educaţionale implementate de Asociaţia Culturală Studia
În perioada 1 mai-31 iulie 2018, Asociaţia Culturală Studia Piatra-Neamţ a implementat două proiecte finanţate de către Municipiul Piatra-Neamţ: Bun venit la Piatra-Neamţ! Să descoperim împreună Perla Moldovei… şi Spune STOP violenţei în mediul şcolar! Ambele proiecte au…
Proiecte pentru copiii Neamţului
Taberele ranger-junior Două asociaţii nemţene derulează în acest an două proiecte dedicate tinerilor din judeţul nostru, dar nu numai. Astfel, Asociaţia Ecologică Corolar din Crăcăoani continuă acţiunile dedicate „rangerilor-juniori” şi încearcă să creeze noi echipe de elevi ocrotitori…
Biblioteci nemţene – memorie şi cultură
„Biblioteci nemţene – memorie şi cultură” este un proiect deosebit de interesant şi generos şi a fost astfel conceput încât să asigure valorificarea patrimoniului cultural local în comunităţi locale care, prin implicarea directă a membrilor acestora, vor avea şansa…
Festivalul Luminii – Adjudeni
Una dintre legile cercetaşului spune că acesta este curajos şi încrezător în puterile lui, vioi şi plin de însufleţire. Aşa că sâmbătă, 16 iunie 2018, cercetaşii de la Centrul Local „Coborârea Duhului Sfânt” – Adjudeni au sărbătorit a…