Copy-paste, print şi… gata „referatul”!
Metoda (şi moda) referatelor a devenit în şcolile noastre un fel de a doua natură. Să ne înţelegem! În principiu, orice metodă este bună dacă dă rezultatele scontate, iar aceasta are şi ea, la fel ca toate celelalte, avantaje şi dezavantaje. Problema este dacă aplicarea ei se face în acord cu înţelesul şi scopul pe care le are teoretic.
Prin urmare, este de folos elevilor să se documenteze şi să redacteze un text pe o temă specifică având la baza o minimă bibliografie. Ceea ce nu mai este însă în regulă este că în loc de documentare şi redactare majoritatea elevilor copiază de mână (în cel mai bun caz) sau preiau pur şi simplu prin „copy-paste” textul de pe Internet, modifică pe ici pe colo titlul şi câteva chestiuni de amănunt nesemnificative, îşi completează numele în capul paginii şi… gata „referatul”.
Evident că profesorii au (şi ei) o vinovăţie reală în această chestiune. Mai întâi pentru că nu puţini acceptă astfel de situaţii ca fiind, cum s-ar spune, „okay”. Apoi pentru că nu pornesc, mai înainte de orice, de la înţelesul unui referat şi de la predarea-învăţarea modului în care se scrie un astfel de text. Altfel spus, mai înainte de a solicita „alcătuirea unui referat”, sunt necesare ore de predare şi aplicaţii practice, zăbovirea şi lucrul concret pe texte, la clasă, susţinerea importanţei şi utilităţii lecturii, exersarea alcătuirii frazelor, a exprimării unei idei, a construirii unui argument şi aşa mai departe.
Soluţia? Ei bine, nu cred că măsurile punitive ar trebui avute în primul rând în vedere, ci mai degrabă tot cele educaţionale. Atitudinea prietenoasă faţă de elevi la clasă şi nu superioritatea ţanţoşă, pedantă. Pledoaria simplă şi neostentativă pentru valori de bază, cum ar fi cinstea, onestitatea, politeţea, responsabilitatea, munca şi nu ameninţarea cu notele şi catalogul. Evaluarea părintească şi omenească a rezultatelor învăţării şi nu vânarea lacunelor în învăţare. Exemplul personal de muncă, seriozitate şi deschidere şi nu lecţiile goale de „morală”.
Problema aceasta nici nu ar fi, de fapt, atât de gravă dacă nu ar determina şi încuraja în întreaga societate un comportament deviant la toate nivelurile, dacă nu ar întreţine un soi de cultură a plagiatului, a şmecheriei, a necinstei şi a dispreţului faţă de munca intelectuală, faţă de creaţia originală. Este tocmai ceea ce trăim astăzi, într-o lume românească având dificultăţi mari în încercarea de a-şi reveni din marasmul comunist, o lume în care în continuare nu meritele individuale contează în primul rând, ci sistemul de relaţii.
Psiholog Vasile BAGHIU