A trecut ziua de 31 august, la Piatra Neamţ şi în ţărişoara noastră, cum trece expresul de Moscova prin gara Răcăciuni, în trăncăneală monotonă, şi nici mecanicul de locomotivă n-a fluierat batâr o dată, chit că e văr primar cu nevasta şefului de gară. Pe 31 august, conform legii, ar fi trebuit să fie sărbătorită, pentru prima dată în România, ZIUA LIMBII ROMÂNE. Presa nemţeană n-a marcat evenimentul, cum n-a marcat nici ziua de 2 iulie, presa centrală a tăcut mâlc, agenţiile de presă n-au consemnat această sărbătoare naţională nici măcar în topul ştirilor zilei, iar la trăncăneala televiziunilor vom reveni mai târziu.
Dar ce pretenţii ai să fie respectată o lege (53/2013) redactată şi promulgată cam în dorul lelei – a lelei Eba, cea cu succesurile în Parlamentul European? Textul cu pricina sună cam aşa: ziua poate fi marcată prin organizare de programe… Guvernul poate lua măsuri …autorităţile şi instituţiile publice pot sprijini moral şi logistic organizarea de manifestări…tv. şi radio, în calitatea de servicii publice pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la …Va să zică e voie. „Se poate”, nu „trebuie” – nu imperativ, ci după plac, cum ar fi scărpinatul pe burtă, de-o pildă.
Pe 26 iunie, conform unei legi din mai 1998, se sărbătoreşte ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL al ROMÂNIEI, şi chiar în acel an Parlamentul a dedicat o şedinţă solemnă evenimentului. Iar de atunci şi până în zilele noastre, sărbătoarea are loc anual în iunie, chit că în acest an un comunicat al Palatului Cotroceni felicita drapelul încă din mai, ca să-şi ia de-o grijă. (Aici, dl. Băsescu a recunoscut că un funcţionar zelos a greşit şi va fi sancţionat cu 10%! ) Bag samă că spaima de forţa tunurilor care au apărat în veac drapelul naţional funcţionează încă, dar pe sărmana limbă română ce tunuri o mai apără?
Ar trebui, în primul rând, s-o apere şcoala, o instituţie abilitată să protejeze şi să promoveze cultura. N-am sesizat însă nici un fel de reacţie a ISJ Neamţ, care, reprezentând guvernul în teritoriu, ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii. E posibil să fi acţionat pe alte canale, dar pe site-ul instituţiei nu exista, la acea dată, nici un comunicat oficial în acest sens. Aşa că, vacanţă fiind, şi directorii de şcoli au tras mai la umbră, că doar nu dau turcii… Singura excepţie pe care o cunosc este cea a şcolii din Răuceşti, unde evenimentul poartă numele „Laudă limbii române şi graiului străbun”, a ajuns la a doua ediţie şi s-a bucurat de o implicare masivă a elevilor, profesorilor şi autorităţilor.
Ar trebui, în al doilea rând, s-o apere chiar cei angajaţi în acest scop: învăţătorii, profesorii de română şi nu numai… La sfârşitul lunii august a avut loc la Slatina ultimul congres al Asociaţie Generale a Învăţătorilor din România, eveniment relatat pe larg în revista noastră. Nu ştiu de ce manifestarea are loc anual, nu ştiu ce hotărăsc şi ce fac efectiv colegii noştri şi nici nu mă interesează pentru că în afară de „hei-rup!” n-am auzit altceva. Ceea ce mă interesează l-am întrebat pe unul dintre participanţi: dat fiind că la Slatina au fost prezente nu numai înalte oficialităţi din ţară dar şi numeroase delegaţii româneşti de peste hotare, s-a discutat sau s-a hotărât ceva despre sărbătorirea primei Zile Naţionale a Limbii române? Răspunsul l-am primit prin ridicare de umeri: Ba. De două ori.
Într-o declaraţie rămasă memorabilă, Traian Băsescu făcea cu ochiul naţiunii şi zicea ceva cam pe ideea: eu nu m-am omorât cu cartea, dar uitaţi-vă ce fain-frumos mi-s în funcţia de licurici la Cotroceni! Păi nu? Hă, hă, hă… Pe 31 august, zi de uitată sărbătoare naţională, singura ştire măcinată pe toate posturile tv. era că Sida l-a făcut bunic pe Preşedinte, că aia mică corespunde binişor la gramaj şi o s-o cheme ba aşa, ba aşa. S-o cheme cum or vrea ei, că doar ei au făcut-o! Hă, hă, hă…
N-aş crede că poporul care l-a votat de trei-patru ori pe Băsescu – cam cu aceeaşi dragoste de carte – poate să aibă grijă de nestricarea limbii române, chiar şi prin presupuşii săi delegaţi instituţionali. Ies atâţia analfabeţi de pe porţile şcolilor şi facultăţilor, încât limba română trebuie să se apere singură. Până acum Domnia-Sa s-a descurcat binişor, ceea ce e de dorit fiecăruia dintre noi. Iar alăturat, spre cinstirea trecutului eveniment, publicăm câteva texte pe care ar trebui să ni le reamintim nu doar la ceas de sărbătoare.
M.Z.