– Puncte de vedere –
De la Alecsandri citire ştiam că tot românul este poet. Din revista Apostolul, ultimele numere, am aflat că românul este din fragedă copilărie filosof. Din ziarul Ceahlăul (28 august a.c.) aflu că prin ordin de ministru s-a introdus disciplina Filosofie pentru copii, studiu opţional, pentru clasele a III-a şi a IV-a.
Uneori o auzi pe ţaţa Ileana spunând: Ce mare filozofie e să faci plăcinte sau să torci cânepă etc. Dar una este filosofia ţaţei Ileana, precum şi a doctorului, a inginerului, a profesorului etc. şi alta filosofia lui Platon & compania.
Fiecare om, încă din preistorie, are o viziune despre lume. Exagerând, şi boul are filosofia lui. Aleşi pentru o viziune coerentă, credibilă, – filosofi – sunt mai puţini la număr decât poeţi, sau ingineri sau medici, ba chiar şi decât oameni de ştiinţă. Filosofia este înţelepciune, înţelepţi sunt puţini, oameni cu carte, tobă de carte, sunt destul de mulţi.
Doamna profesoară (de Filosofie) Dumitriţa Vasilca şi doamna învăţătoare Elena Vasiloaei, convinse că filosofia, de pildă a lui Descartes, se poate studia odată cu învăţarea buchilor, au făcut un experiment în acest sens; cu rezultate foarte bune, se susţine. Tot din ziar am aflat că au scos şi o carte, Filosofia altfel, despre experienţa acumulată. Nu am găsit-o în librării sau la bibliotecă. Exprimându-mă, într-un fel cartezian, deci, nu am citit-o. Dar nu-i bai în ceea ce priveşte problemele articolului de faţă. Din Filosofia, deplinătatea raţiunii umane, material semnat de Daniel-Ionuţ ŞOLDAN, apărut în Apostolul nr. 155, mai, 2013, D.I. Şoldan, unul din beneficiarii experimentului, aflăm: Îmi amintesc cum mi s-a deschis inima în faţa Cunoaşterii, (Oare numai filosofia este cunoaştere?) într-o etapă a vieţii în care, mai mult ca orice, conta jocul, iar nu ştiinţa. În banca mea înspăimântat de noua materie ce ni se dezvăluia, scriam ruşinos (!?) un nume bizar: Descartes. Apoi cuvinte nedesluşite (Rea notă pentru dascăl) ce mă speriau şi mai tare, dar în acelaşi timp, mă intrigau(!?): „Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, sum ergo Deus est”. (De la Râm ne tragem.) Doamna învăţătoare cu un glas emoţionat spuse „Îndoiala carteziană”(!). Atunci s-a deschis calea pe care o voi urma. (Gata, mă fac filosof!).
Activitatea doamnelor amintite face parte din rândul proiectelor (Doamne, multe proiecte mai sunt!) de modernizare a învăţământului românesc. Eu sunt un conservator, cel puţin în ceea ce priveşte reformare învăţământului. De aceea zic că un absolvent de patru clase primare, ba chiar şi de mai multe, ar trebui în primul rând să ştie să scrie corect toată lumea are nare numai Ion n-are nare, să adune, să scadă, să înmulţească şi să împartă corect nişte mulţumi, să scrie lizibil, să poată citi fără să urmărească rândurile cu degetul, dacă printr-o minune este aruncat într-un colţ de ţară să ştie în ce direcţie să apuce ca să vină acasă, să ştie cine au fost Ştefan cel Mare şi alţi semeni de-ai domnitorului, de dinainte şi de după el, ce au făcut aceştia pentru ca astăzi să ne mai putem numi români, să povestească coerent ce a citit într-o carte. Cât priveşte noţiunile de bine şi de rău, de frumos şi de urât, de minciună şi de adevăr le va deduce, ajutat de dascălul lui, din Făt frumos din lacrimă, din Harap Alb, Capra cu trei iezi, din Puiul şi din multe alte poveşti, povestiri, poezii pe care minţi luminate le-au creat pentru creierele în formare ale copiilor. Şi din Micul prinţ, pentru a ţine pasul cu evoluţia lumii. În rest: joacă, joacă organizată, pentru a-şi umple plămânii cu oxigen, pentru a creşte ca un brad din Carpaţi. Nu numai pentru că jocul este filosofia copilului, după o parafrazare din Lucian Blaga, ci şi pentru Mens sana in corpore sano, cum spuneau latinii. Mai spiritual, dar profund, românul zice: Decât filosof ofticos mai bine măgar sănătos.
Dacă elevii din clasa a IV-a au înţeles ce-i cu Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, de ce nu s-ar merge mai departe cu Esse est percipi, cu Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine, cu Omul este o trestie, cea mai fragilă din întreaga natură, dar este o trestie gânditoare,cu Homo homini lupus, cu Orice plăcere e negativă, pe când durerea e pozitivă? Sau de ce nu s-ar începe cu […] ştiinţa noastră nu-i altceva decât o aducere aminte, şi alte afirmaţii sintetice asemănătoare ca profunzime de gândire?
Mă îndoiesc, până la convingere, că asemenea teze pot fi înţelese de elevii din cursul primar sau gimnazial, fiindcă nu există filozofie pentru copii, pentru femei, pentru bătrâni, fiindcă pentru studierea filosofiei îţi trebuie cunoştinţe ca să o înţelegi cât de cât. Şi nu îmi arog eu dreptul asupra acestei idei ci se găseşte în concepţia unuia din cei mai mari gânditori ai tuturor timpurilor, Immanuel Kant. Iată de ce diriguitorii învăţământului, nu cei de azi, au stabilit o anumită ordine în studiul disciplinelor şcolare, iar filosofia a fost trecută la sfârşit, ca o încununare a pregătirii liceenilor. Apoi, Jean Piaget, un mare psiholog al secolului trecut, în a sa lucrare Epistemologia genetică, pe baza unor studii temeinice ajunge la concluzia că se formează anumite structuri cerebrale care fac posibilă însuşirea unor concepte teoretice, că viaţa copilului cunoaşte mai multe etape de dezvoltare în modul de înţelegere lumii. Ontogeneza repetă, într-o oarecare măsură, filogeneza. Evoluţia individului repetă evoluţia omenirii.
Dacă am fi mai atenţi la ce, cât şi cum se studiază în şcoală, la posibilităţile de asimilare ale subiecţilor, poate am avea rezultate mai bune la examenele de tot felul şi nu am da vina pe lene sau, într-o exprimare eufemistică, pe posibilităţile mentale ale copiilor.
Există o pictură celebră a lui Rafael, Şcoala ateniană în care apar Platon şi Aristotel. Platon arătând cu mâna spre cer iar Aristotel este prezentat cu mâna înainte, spre pământ. Este vorba de concepţia lor filosofică. Teoria ideilor înnăscute, Platon, o gândire empirică, raţională la Aristotel. În ceea ce priveşte, problema tratată în articol, eu aş interpreta pictura: Să nu fim cu capul în nori, ci cu picioarele pe pământ.
Emil BUCUREŞTEANU