In memoriam PUIU VADANA

În faţa şevaletului uit toate relele lumii…

Pe 20 noiembrie, cunoscutul pictor şi profesor Gheorghe Vadana a trecut la cele veşnice, lăsând în urmă, după o îndelungată activitate de peste 50 de ani, o preţioasă moştenire artistică. Puiu, aşa cum îi spuneau prietenii, avea 88 de ani şi era decanul de vârstă al artiştilor plastici din judeţul nostru.

Gheorghe Vadana s-a născut la 3 februarie 1931, la Poiana Teiului. În 1967 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, la clasa profesorului Adrian Podoleanu, şi a avut o bogată activitate, atât în plan artistic, cât şi social, fiind profesor, inspector şcolar, director de şcoală şi lider de sindicat. Printre lucrurile cu care profesorul Vadana se mândrea mereu este şi acela de a fi pus bazele Liceului Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.

Artistul este cunoscut publicului iubitor de artă ca fiind un nume important în pictura contemporană românească. A expus în Piatra-Neamţ începând din 1972, fiind prezent la toate expoziţiile de artă plastică colective, saloanele de artă plastică, festivalurile judeţene, naţionale şi internaţionale organizate de filiala UAP Neamţ. A participat la expoziţii de grup în ţară, în Iaşi (Galeriile Cupola, 1985), Bucureşti (Galeriile municipiului Bucureşti, 1985, 1995), Târgu-Mureş (1987), dar şi în străinătate, debutul fiind făcut în 1972 cu o participare la Tabăra internaţională „Arta Copiilor” UNICEF, Ulmenof – Hamburg. Au urmat apoi participarea la alte tabere internaţionale la Strasbourg (1991), Valencia (1991), Venezuela (1991), Martelly, Ungaria (1995). Lucrările lui se află în colecţii particulare din Israel, Germania, Spania, Canada, Venezuela, Rusia, Belgia, Statele Unite ale Americii.

Anul trecut a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ, dar palmaresul său este impresionant, printre premii numărându-se şi cel al Bienalei „Lascăr Vorel”.

Reţinem o declaraţie privind crezul artistic al pictorului: Semnificaţia formei în pictura mea este expresia emoţiei pe care modelul mi-o declanşează, apoi mă retrag pentru a lăsa loc stării de trăire care se desfăşoară pe fondul unor amintiri; urcuşuri şi coborâşuri în timp, pentru a reda prin încercări repetate, viaţa născută din viaţă. Caut să eliberez forma de tutela motivului real fără s-o opun acestuia, desenez obiectele şi fiinţele lumii, le pictez în acord cu simţirea momentului recepţiei, imaginea naturii în pictura mea constituindu-se într-o problemă ce exclude simpla plăcere rezultată din transformarea senzaţiilor în imagini stereotipe. Momentul creaţiei trebuie să fie eliberat de instrucţia şi cultura acumulată. Artele, fie cele vizuale, fie cele auditive, adăpostesc sufletul, într-un fel sau altul. Şi îl liniştesc. Uite, eu când mă aflu în faţa şevaletului uit de toate relele lumii…

Mircea ZAHARIA