Trăiesc un moment de excepţie, cu totul memorabil, întrucât îmi revine onoarea să omagiez personalitatea bunului meu prieten, profesorul Mircea Simion, o personalitate care s-a remarcat printr-o bogată activitate didactică, de-a lungul a peste şase decenii, care i-a adus un prestigiu recunoscut. La acestea se adaugă trăsăturile morale care atestă că în activitatea sa s-a simţit răspunzător nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii, ceea ce dă măsura angajamentului faţă de sine însuşi şi lumea în care a trăit, conferindu-i şi o autoritate morală care-i întregeşte identitatea.
Există oameni „binecuvântaţi de Dumnezeu”, dispuşi să ajute, şi care trăiesc nu numai pentru ei, influenţând în bine viaţa celor care au avut şansa să le stea prin preajmă o perioadă de timp. Un astfel de om a fost profesorul de matematică Mircea Simion a cărui carieră a fost legată, în cea mai mare parte, de Liceul din Roznov şi care a contribuit decisiv la bunul renume pe care îl avea şcoala în acea perioadă.
Este dificil a cuprinde într-un cadru restrâns o personalitate, de aceea voi selecta doar câteva repere semnificative, care să constituie un cadru definitoriu al activităţii sale. Profesorul Mircea Simion s-a născut în satul Blăgeşti, din actualul judeţ Bacău, la 17 ianuarie 1923, fiind al doilea copil al unei familii înstărite. Tatăl a fost funcţionar la Primărie, iar mama se ocupa de gospodărie şi de creşterea celor patru copii, trei băieţi şi o fată. Primii doi copii au făcut studii superioare, primul a fost preot, iar al doilea, profesor de matematică.
Tânărul Mircea Simion a urmat cursurile şcolii primare din satul natal între 1930 şi 1934, apoi Şcoala Normală din Piatra-Neamţ (1934-1942). Din cartea Memorii de dr. Ion Sârbu, fostul său coleg de şcoală, am aflat că Mircea Simion a avut şi preocupări artistice. Mai mulţi colegi au înfiinţat o orchestră dând spectacole în mai multe sate printre care şi Gârcina. Pentru puţin timp a fost învăţător, apoi a urmat cursurile unei facultăţi de studii economice în Bucureşti, unde a şi lucrat pe un post de contabil în cooperaţie pentru a se întreţine. Deşi termină studiile economice, pasionat de activitatea didactică, revine mai aproape de casă şi este numit învăţător la Roznov, în judeţul Neamţ. În 1945 se căsătoreşte cu învăţătoarea Ecaterina Mereuţă, cu care a avut o fiică.
Pentru o perioadă îl găsim profesor de contabilitate la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ unde l-a avut ca elev pe preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ, distinsul profesor Gheorghe Amaicei, apoi urmează cursurile Facultăţii de Matematică şi Fizică la Universitatea Bucureşti, desăvârşindu-şi astfel pregătirea ştiinţifică. Obţine toate gradele didactice, iar pentru rezultatele deosebite obţinute de elevii săi, pentru implicarea în problemele şcolii, ale comunităţii, şi în pregătirea cadrelor didactice, a primit titlul de „Profesor emerit”.
Pe lângă prodigioasa activitate didactică propriu-zisă, în spiritul disciplinei în slujba căreia şi-a pus întreaga viaţă, Mircea Simion a desfăşurat şi o intensă acţiune de stimulare a elevilor. Activitatea la catedră cuprinde şi o importantă componentă de responsabilităţi ştiinţifice. A avut o strânsă colaborare cu inegalabilul profesor Constantin Borş cu care a iniţiat apariţia publicaţiei „Caiete Matematice” în mai multe volume, publicând articole de specialitate. A fost şi un asiduu colaborator la Gazeta Matematică, elevii săi fiind printre cei mai activi în rezolvarea de probleme.
În întreaga sa activitate, a dovedit dăruire, o distincţie sufletească proprie unui intelectual de clasă, abnegaţie, urmărind cu consecvenţă întărirea spiritului academic în toate colectivele în care a lucrat, îmbinând tactul cu politeţea, cu respectul celuilalt; în opţiunile sale a căutat să asigure un fel de temperatură morală care întăreşte relaţiile şi coeziunea colectivelor. Este un privilegiu să poţi fi ani în şir în preajma unui mare dascăl, să vezi cum, sub ochii tăi, el formează din ucenicii săi oameni, cum ajută pe fiecare din ei să se ridice la starea de cultură, deschizându-le larg poarta intrării în viaţă.
Personalitatea şi calităţile morale ale profesorului Mircea Simion s-au evidenţiat în relaţiile cu elevii şi colegii săi. Am să prezint câteva gânduri exprimate de foşti elevi ai profesorului Mircea Simion.
1) „Domnul profesor Mircea Simion este amintirea unei pasiuni infinit de mare pentru ştiinţa matematică cât şi pentru ştiinţa cultivării minţii umane. Am rămas cu dorinţa domniei sale, cu simţul său pedagogic, atât de unic în a forma şi finisa cu atâta profesionalism mintea elevului în cea mai complexă şi fascinantă materie – matematica. Era meticulos şi avea un umor puţin rece. Aura umană radia la domnul profesor atunci când rezultatele muncii sale depăşeau graniţele comunei Roznov prin paşii elevilor săi care se opreau în amfiteatrele marilor facultăţi. Încununat de aceste rezultate, modestia sa rămânea aceeaşi. Dăruind vei dobândi. Dăruind atâtor generaţii atitudine morală, modestie, pasiune şi o minte sclipitoare, a dobândit un loc uriaş în amintirea atâtor elevi care sigur vor copia măcar una din calităţile domniei sale. Şi cum matematica nu-ţi dă dreptul să negociezi rezultatele, nici profesorul Mircea Simion nu şi-a permis niciodată să negocieze cu marea misiune de profesor şi pedagog.”(Liliana Andronache)
2) „Domnul profesor Mircea Simion şi-a pus amprenta pe generaţii întregi de elevi prin rigurozitate, profesionalism şi dăruirea cu care îşi ţinea fiecare lecţie. Avea o dorinţă extraordinară de a ne vedea pe toţi studenţi, motiv pentru care duminică de duminică ne chema 3 ore fix, de la 7 la 10, să rezolvăm probleme din culegeri şi din Gazeta Matematică. Studentă fiind, la un seminar, profesorul care preda şi cursul m-a întrebat de unde vin şi cu cine am făcut matematica. M-a surprins faptul că profesorul meu drag din liceu era foarte cunoscut şi apreciat în centrul universitar Iaşi. Ştiu că în ziua aceea nu mi-am încăput în piele de fericire. Am simţit respectul din vocea profesorului de matematică din facultate atunci când vorbea de profesorul meu din liceu.”(Alice Teodora Pavel)
În ce mă priveşte, întâlnirea cu profesorul Mircea Simion a însemnat un salt calitativ în activitatea mea. Fiind colegi la Liceul din Roznov am purtat numeroase discuţii, participând ca invitat la orele susţinute de domnia sa, iar colaborarea noastră a continuat şi după ce s-a pensionat, în 1985, până la dispariţia fulgerătoare în urma unui tragic accident în 5 ianuarie 2005. La cei 82 de ani era încă interesat de matematică. M-a impresionat calmul său în orice situaţie pe care o gestiona ca nimeni altul. Era ordonat şi riguros, metodic şi precis, avea o vorbă bună şi un sfat competent pentru toţi cei care îi cereau ajutorul. Nu a fost niciodată director, dar cuvântul său avea cea mai mare greutate în şcoală.
Îmi amintesc că în spiritul vremurilor apuse am fost reclamat, printr-o anonimă, şi acuzat de lucruri care îmi erau străine. Am cerut sfatul domnului profesor care m-a ascultat cu atenţie, iar în final m-a întrebat „Tu vrei să câştigi sau vrei să arăţi că ai dreptate?” Pornind de aici i-am urmat sfaturile şi totul s-a terminat mai bine decât m-am aşteptat. Un alt lucru pe care l-am învăţat de la domnul profesor Mircea Simion a fost acela că faţă de elev trebuie să fii corect să-i arăţi ceea ce ştie şi exact locul pe care se găseşte chiar dacă la un moment dat manifeşti oarecare toleranţă. N-ar fi înţeles niciodată cum elevi care se descurcă destul de greu printre diversele noţiuni au note bune şi foarte bune. În ce priveşte activitatea cu elevii, avea un stil inconfundabil cu accent pe lucru individual.
În toţi anii petrecuţi la Inspectoratul Şcolar nu am găsit un profesor care să se apropie de eficienţa muncii profesorului Mircea Simion. Una dintre elevele sale, ajunsă profesor de matematică, folosea multe dintre metodele dobândite în propria formare în liceu. Consider că Mircea Simion a fost profesorul complet care lucra cu pasiune, din tot sufletul care a inspirat încredere, calm desăvârşit şi a impus respect fără niciun fel de stridenţe. (…)
Dimitrie Gusti afirma că „cea mai înaltă datorie etică a cuiva este să devină o personalitate”. Dl. prof. Mircea Simion este o personalitate, a cucerit-o prin străduinţă, insistenţă şi pasiune. Propria viaţă a profesorului se constituie – pentru cei pe care i-a format – într-un exemplu, iar cumpăna timpului ne arată că aceasta se înclină nu după numărul anilor, ci după împlinirile obţinute. Profesor de elită, cercetător în didactica matematică, maestru spiritual pentru generaţiile de elevi, conştiinţă de prim rang a societăţii civile, personalitate de excepţie a învăţământului şi a lumii româneşti, format pe puternice fundamente creştine, un OM de speţă rară, dintre cei aleşi. Domnul Trandafir din altă epocă.
Prof. Ştefan GAVRIL
Colegiul Naţional de Informatică, Piatra-Neamţ