Capra, Iedul cel mic şi Cumătra lupoaică – de Matei Vişniec

Opinii de lector

Cunoscutul scriitor contemporan Matei Vişniec scrie o continuare a poveştii Capra cu trei iezi de Ion Creangă sub forma unui text dramatic intitulat Capra, Iedul cel mic şi Cumătra lupoaică, apărut în formă tipărită la Editura Arthur, în anul 2020. Cartea este însoţită de ilustraţiile Andrei Bădulescu şi este destinată copiilor.

Ca orice text valoros destinat literaturii pentru copii şi acesta are o încărcătură simbolică semnificativă, ceea ce îl face căutat şi de către adulţi, aşa cum se întâmplă şi cu poveştile lui Creangă. Dincolo de farmecul poveştii în sine, iese în evidenţă umorul subtil legat de anumite aspecte ale vieţii umane cu referire la conştiinţă, la experienţa de viaţă şi mai ales la inteligenţă.

Autorul mai adaugă poveştii iniţiale câteva personaje precum Ursul, Cumătra lupoaică, doi jurnalişti (cu rol de a asigura autenticitate spectacolului scenic), dar şi trei personaje abstracte numite Remuşcări care dau buzna în sufletul omului, răscolindu-l. De remarcat, că jurnaliştii sunt cei care fac legătura cu publicul din sală, adulţi şi copii (de obicei, copiii sunt însoţiţi la spectacole de persoane mature), dramaturgul sugerându-le indicaţii scenice şi să închipuie scurte interviuri cu referire la conţinutul poveştii lui Ion Creangă, la autor sau dacă Lupul a meritat pedeapsa, dacă au văzut un lup în realitate, pregătind astfel atmosfera specifică desfăşurării spectacolului propriu-zis.

Aşadar, textul lui Matei Vişniec devine provocator încă dintru început. Într-o notă aparţinând aceluiaşi volum, autorul precizează că piesa s-a ivit după o discuţie cu organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri de la Iaşi, afirmând, în acelaşi timp că textul a fost mai întâi o povestire dar potenţialul ei dramatic, paradoxal şi dilematic, m-a făcut să scriu această dramatizare. Urmând acelaşi fir ideatic, ne dăm seama chiar de la început că Iedul cel mic, după păţania cu Lupul capătă inteligenţă. Ca atare, îşi pune diverse întrebări cu iz filozofic cu privire la răutăţile de pe lumea aceasta şi, în consecinţă, dă sfaturi mamei sale care se află într-o perioadă de accentuate tulburări sufleteşti. Scara trăirilor sale se întinde de la sentimentul de răzbunare până la bunătatea prostească.

Tâlcuind povestea în altă cheie, aş zice că se comportă mai întâi după dogme existente în Vechiul Testament (dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi), apoi cuprinsă de remuşcări caută să se aline sufleteşte şi să dea dovadă de iubire chiar faţă de duşmani, în speţă, faţă de Cumătra lupoaică, o ipocrită sadea, fără însă a filtra până unde poate avea încredere intr-un asemenea partener. Personajul martor al acestor stări sufleteşti şi personaj reflector în acelaşi timp este Iedul cel mic. Întrebările sale existenţiale, gândurile proprii au o paletă largă: De ce o fi existând rău pe lume? / Chiar crezi că toate vorbele din bătrâni sunt înţelepte?… Mamă, nu te mai bucura de suferinţa lui, că nu e bine. / Ce greu este să povesteşti uneori ce simt inimile şi ce gândesc minţile… / I-a intrat o îndoială în suflet / E greu să trăieşti cu remuşcările! / Şi o poveste te poate face ciuciulete, pe dinăuntru. Şi sufletul poate fi făcut ciuciulete.

Într-o asemenea stare sufletească, Capra are nevoie de un reparator de suflete, de un medic psihiatru sau, de ce nu, de un duhovnic. În situaţia de faţă, povestea apelează la Urs. Aflat în cabinetul său, acesta, într-o bună zi o primeşte pe capră la consultaţie. Capra se destăinuie, Ursul îi face o electrosufletogramă şi observă că are sufletul tare tulburat. Dialogul dintre cele două personaje are vervă şi e plin de substanţă existenţială similară trăirilor umane:

Capra: Păi… am venit să-mi deschid sufletul în faţa dumitale. Ştii ce mi s-a întâmplat, nu? / Ursul: Păi cum să nu ştiu? Vuieşte pădurea… /Capra: Şi crezi că poţi găsi şi pentru mine o alinare? Ursul o pune la aparate cu detectoare pentru suflet. Apoi dialogul continuă: Ursul:Uite aici. Vezi dunga asta? În zona asta este sufletul tău îndoit. / Capra: E îndoit rău? / Ursul: Păi… cam e… / Capra: Mai caută, că am şi o piatră pe suflet. / Ursul: Caut, caut. Cam cât e de grea? / Capra: Destul de grea, că mă apasă zi şi noapte. / Ursul: A! Uite-o! / Capra: Aoleu! / Ursul: Hai că nu e chiar aşa de mare. / Capra: Eu văd că e mare. / Ursul: Nu e chiar cât o piatră de moară. Unii au pietre şi mai mari pe suflet. A dumitale e aşa, mijlocie… /…../ Ursul: Eu zic să nu te îngrijorezi prea tare. Sufletul dumitale e bun. Se vede cu ochiul liber. E luminos. Dacă ai vedea peste ce suflete negre dau eu câteodată… Deunăzi mi-a venit cineva, nu spun cine… Tot aşa ca să-i fac o sufletocardiogramă… Dau eu drumul la ecran şi nimic. Îl întreb: păi unde ţi-e sufletul? Păi, zice el, l-am vândut. Cum aşa, îl întreb, ţi-ai vândut sufletul? Şi atunci de ce mai vii la mine? Dialogul continuă şi, într-un final, Ursul o învaţă să se îndrepte că nu e bine ce a făcut cu Lupul…, că, pedepsindu-l pe el, l-a salvat, făcându-i un cadou, privându-l de suferinţă îndelungată… Îi mai spune Ursul că viaţa în pădure (se poate citi lume) nu este uşoară şi că pădurea este plină de primejdii, dar tot mai bine este când judecata se face după legea obştească.

Povestea lui Matei Vişniec este o lecţie de viaţă, valabilă pentru toate categoriile de oameni, adulţi sau copii, instruiţi sau mai puţin instruiţi, ancorată într-un umor sănătos. Prietenia dintre Capră şi Cumătra Lupoaică era să se sfârşescă rău pentru ieduţ, lăsat fiind ceva timp în grija lupoaicei… Însă Capra, orbită de bunătate, tot nu înţelege că „prietena ei” nu-şi poate schimba caracterul şi este necesar să fie prudentă.

Cu siguranţă, Cumătra lupoaică va continua să facă rău sub masca blândeţii… Şi vorba iedului cel mic, povestea aceasta te poate face ciuciulete, pe dinăuntru, iar pentru asta nu ne rămâne decât să o citim. Şi chiar să o recitim.

Profesor, Leonard ROTARU