Între normă şi abatere

Politeţea exprimată prin pronume

• Dincoace şi dincolo de Prut

Pronumele de politeţe (sau de reverenţă) arată o atitudine de respect faţă de o persoană şi sunt folosite de vorbitori în funcţie de situaţia de comunicare.

În stilul oficial, pentru exprimarea politeţii maxime, se utilizează pentru pers. a II-a singular şi plural pronumele Dumneavoastră (cu verbul la pers. II plural – dumneavoastră aţi remarcat…), iar la persoana a III-a – Domnia Sa / Domniile Lor, recomandate în discursul politic, diplomatic, jurnalistic, de exemplu despre un ministru, un preşedinte se va spune: „În interviu Domnia Sa a remarcat că…” (şi nu dumnealui).

În prezent, lingviştii vorbesc despre un sistem ternar al politeţii exprimate prin pronume (politeţe zero – medie – maximă), care, în cazul pronumelui la persoana a II-a, se reflectă în schema tu – dumneata – dumneavoastră. Astfel că formele dumneata (cu verbul la pers. a II-a singular – dumneata vorbeşti) dumnealui / dumneaei /dumnealor sunt mai puţin indicate pentru stilul oficial înalt, academic, deoarece fac parte dintr-un registru stilistic mediu, iar în unele cazuri pot avea chiar şi nuanţe familiare, ironice (la Caragiale, de exemplu, despre Domnul Goe). În limbajul familiar şi regional mai avem o serie de pronume de politeţe medie – mata, matale, mătăluţă, mătălică, tălică, ce apar, de regulă, în convorbirile cotidiene şi fac parte din arsenalul stilistic al limbajului popular, familiar-oral.

În limba română standard acest sistem ternar este aplicabil şi în cazul pronumelui la persoana a III-a, reflectat în schema el – dânsul/dumnealui – Domnia Sa. Se constată o nuanţă mai mare de respect a pronumelui personal dânsul, cu formele dânsa, dânşii/dânsele, dânsului/dânsei, dânşilor/dânselor. Acestea, deşi în gramatici nu sunt trecute ca pronume de politeţe, se consideră totuşi mai reverenţioase decât el/ea etc., fapt consemnat şi în DEX, care conţine pentru dânsul specificarea: 1. Pron. pers. (Ca pronume de politeţe). Iar în Dicţionarul normativ al limbii române (2009) de Ioana Vintilă-Rădulescu la formele pronumelui dânsul găsim nota: Este considerat pronume personal propriu-zis, deşi este perceput în general ca pronume de politeţe.

Trebuie să se ţină cont şi de faptul că, în limba română standard, pentru acest pronume are loc o specializare semantică, şi anume, aplicarea exclusivă la nume de persoane (subl. n. – I. C.), astfel că dânsul devine o formă pronominală caracteristică „genului personal” (A se vedea: G. Gruiţă, Moda lingvistică actuală. Norma, uzul şi abuzul, Piteşti, 2011). Uzul actual îl impune pe dânsul ca formulă politicoasă de referire la persoana a III-a (în prezenţa sau în absenţa acesteia), inclusiv la vârful piramidei cultural-lingvistice, în corelaţie perfectă cu substantivele politeţii (domn, doamnă, domnişoară). Deci, se va spune dânsul/dânsa cu referire doar la persoane (directorul, colega, preşedintele etc.), şi nu se va folosi acest pronume când e vorba, de exemplu, de animale, obiecte etc. (Nu este corect să se spună despre un câine „uite la dânsul” sau despre o foaie „scrie pe dânsa”).

În legătură cu cele de mai sus, este important de reţinut următorul lucru: vorbitorii basarabeni interpretează în alt fel gradul de politeţe al celor trei pronume la persoana a III-a. Ca formă cu grad de politeţe zero aici este perceput pronumele dânsul, ca politeţe medie – el, iar ca politeţe maximă – dumnealui, foarte rar se utilizează Domnia Sa. Basarabenii spun m-am întâlnit cu fratele meu şi m-am înţeles cu dânsul să plecăm acasă (nu vor spune „m-am înţeles cu el”) sau hai să-l întrebăm şi pe dânsul (nu pe el), telefonul s-a blocat, nu ştiu ce-i cu dânsul (nu cu el) etc.

Pronumele dânsul în limba literară, utilizat numai cu referire la persoane, poate apărea atât la singular, cât şi la plural: de exemplu: Înainte de conferinţa ministrului, am avut o întrevedere cu dânsul; Aceasta a fost ideea dânşilor; Erau mai multe profesoare, dar nici dânsele nu au putut da o explicaţie clară etc.

Or, moldovenii folosesc în manieră regională pronumele dânsul, chiar şi atunci când este vorba de obiecte sau animale, pentru care nu este necesară exprimarea politeţii, aşa că putem auzi astfel de enunţuri: Pune aici scaunul şi aşază-te pe dânsul (cum ar fi: pe dumnealui) sau Vecinul ia vaca şi se duce cu dânsa la păscut (iarăşi: cu dumneaei). Iată şi o serie de exemple recente: La piaţă acum poama costă 10 lei şi eu cred că e ieftin după cum lucrăm noi şi avem cheltuieli mari cu dânsa; Şase lei poama, eu ce fac cu dânsa?; Cu dânsa (inflorescenţa cu fructe) nu se mai poate face nimic, căci este toată cicatrizată (de grindină). În toate aceste contexte este recomandabil pronumele el/ea.

Este cazul să mai amintim de încă o formă de politeţe din vorbirea basarabenilor: adjectivul singur (pronunţat sângur), cu sensul de dumneata, în exprimări de tipul: Vreau să vorbesc cu singur (cu dumneata); Am fost pe la singur (pe la dumneata) ş. a., care sună interesant şi chiar exotic, dar nu sunt acceptate ca forme de politeţe de limba literară standard.

Indiferent de ce idei sau intenţii se ghidează vorbitorii, asemenea utilizări haotice ale cuvintelor trebuie atent monitorizate şi nicidecum nu trebuie acceptate, pentru că apare riscul unei adevărate treceri de la sublim la grotesc. (Sursa: Revista Limba Română, Nr. 3, anul XXIX, 2019)

Iraida CONDREA