Premiul Nobel pentru Literatură, 2019

Conform anunţului făcut Academia Regală de Ştiinţe din Suedia, Premiul Nobel pentru Literatură a fost decernat la începutul lunii octombrie romancierei poloneze Olga Tokarczuk, pentru ediţia corespunzătoare anului 2018, amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală care a afectat profund Academia Suedeză, şi scriitorului austriac Peter Handke, pentru anul 2019.

Olga Tokarczuk a fost premiată pentru „o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă”, iar Peter Handke a fost recompensat „pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane”. Cei doi scriitori îi urmează în palmaresul Nobel romancierului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro, autorul „The Remains of the Day” (1989), distins cu prestigiosul premiu în 2017.

Olga Tokarczuk (57 de ani), considerată în Polonia drept una dintre cele mai talentate romanciere din generaţia sa, îşi poartă cititorii într-o căutare pe urmele adevărului traversând universuri policrome şi amestecând cu fineţe realul cu metafizicul.

Peter Handke (76 de ani) a publicat peste 80 de volume şi este unul dintre autorii de limbă germană cei mai citiţi şi reprezentaţi pe scenă.

Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (908.000 de dolari americani) şi va fi înmânat pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Red.