Poet al Prutului, Mamei, Patriei, Adevărului şi Iubirii, Grigore Vieru a adunat pe data de 14 februarie, ziua când ar fi împlinit 89 de ani, oaspeţi şi admiratori ai creaţiei sale la Casa-muzeu Grigore Vieru din satul său natal Pererita.
Curtea casei părinteşti a lui Grigore Vieru a fost plină în această zi de vocile copiilor din gimnaziul din sat, care îi poartă numele, din alte instituţii din raion, a copiilor din instituţiile educaţionale ale raionului Ialoveni, care au venit cu recitaluri de poezie şi cântece pe versurile lui Grigore Vieru.
Alături de organizatorii şi gazdele evenimen-tului TAINA CARE MĂ APĂRĂ: administraţia şi cadrele didactice din Gimnaziul Grigore Vieru, dna Liliana Ciubatîi, director, Preotul Blagocin al bisericii din localitate, dl Lilian Ciubatîi, directorul Casei-muzeu, dl Veaceslav Ciutac, au fost şi partenerii educaţionali din raion, primari din satele învecinate şi primari din comunele-partenere din România.
Cu o deosebită plăcere, la invitaţia doamnei Liliana Ciubatîi, a participat la eveniment şi conducerea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, în persoane dlui Ghenadie Donos, preşedinte, şi dnei Nadejda Lavric, vicepreşedinte, pentru a-şi exprima admiraţia şi aprecierea faţă de creaţia lui Grigore Vieru.
Indirect, dl Mircea Zaharia, redactorul-şef al revistei APOSTOLUL, a fost prezent la acest frumos eveniment cu un mesaj emoţionant, transmis şi dat citire celor prezenţi de către subsemnata, redactor de Chişinău al revistei.
Angelina BEGU