Vacanţa „mare” din Paşti în Paşti

Abia ce servisem ceaiul de seară şi mă pregăteam să-mi iau medicamentele că sună telefonul. Cine era? … Nelu, nepoţelul meu din Mierleştii de Sus, elev în clasa a VI-a care îmi zice: „Bunicule, vin la matale că avem o lună de vacanţă! „M-a bucurat vestea că nepotul vine la mine, însă nu prea am înţeles chestia cu luna de vacanţă taman acu’ când, abia ce mai făcuseră şi ei ceva şcoală în regim on-line. Am crezut că este poantă de 1 aprilie (discuţia telefonică fiind pe 31 martie!), însă „gluma” s-a concretizat când nepotul a ajuns cu ditamai bagajul la noi la uşă. Şi nu-i şagă: şcolerii vor avea vacanţă de primăvară din 2 aprilie până… pe 4 mai, de la Paştele cultului catolic şi până la cel al cultului ortodox. Linişte şi pace. Şi, cu voia Domnului, s-a modificat întreaga structură a anului şcolar în curs, finalul cursurilor ducându-se mult spre sfârşitul verii. Că numai Dumnezeu ştie când cade închiderea anului şcolar curent.

De parcă nu ar fi fost suficiente nedumerire mea metafizică şi boroboaţele lu’ acela micu care s-a plictisit de vacanţă, zilele trecute mai vine şi o vecină supărată foc că i s-a dat peste cap programarea concediului pentru luna iulie din Bulgaria. Stai liniştită, îi zic, poate veţi avea acolo ceva semnal la net şi băiatul tău va putea participa la ore, doar tot on-line vor fi acestea, nu?

Şi mă tot întrebam: nu s-o fi gândit nimeni la toate aspectele ce trebuie luate în calcul când se ia o astfel de decizie? Să nu mai vorbim despre ce se întâmplă în învăţământul tehnologic unde, în contextul actual, cu tot cu stagiile de practică, anul şcolar se încheie tocmai la finalul lunii august. Oare, mai începe un nou an şcolar în septembrie?

Până una – alta ministerul de resort are chestiuni mult mai importante de rezolvat: schimbarea denumirii instituţiei şi, implicit a siglei, ştampilelor unităţilor din subordine, „numărătoarea” celor din sistem care s-au vaccinat sau nu, „lungirea” anului şcolar 2021-2022 că parcă ar fi mai puţine zile de şcoală în România decât în alte state membre ale Uniunii Europene, ideea organizării, prin iulie, a concursului pentru directorii de şcoli (să nu se bulverseze noul an şcolar 2021-2022, că anul acesta este oricum bine pus la punct!) … doar actul educaţional mai poate aştepta ceva timp… nu-i grabă. Se face sau nu carte, mai puţin contează, însă măcar să avem directori cu concurs.

În concluzie… să modificăm, dar să nu se schimbe nimic, decât bulibăşelile specifice şi ca nu cumva sistemul de învăţământ universitar să rămână mai prejos (cel preuniversitar este rezolvat!), circulă nişte propuneri printre mai marii noştri de la vârf cum că s-ar intenţiona finanţarea studiilor în străinătate pentru absolvenţii de liceu cu bani de la guvern, însă, tot ei între ei discută „dacă le dăm bani pentru a studia în afară, ce facem cu universităţile noastre care rămân fără studenţi?” Şi, să avem pardon…. sunt ceva astfel de instituţii (mai ales private…).

P. S. Se mai aude un zvon că Ministrul Învăţământului rumegă un an şcolar pe bază de trimestre. Încurcă-i drace!

Bunelul lu’ Nelu