„Sistemul” şi oamenii
Când se referă la „sistem” oamenii au în vedere felul în care este organizată şi condusă societatea în general, dar au în vedere şi un grup de muncă, o comunitate, un judeţ, o ţară. Se spune mereu că „sistemul” la noi este disfuncţional, rău alcătuit, corupt, lipsit de criterii etice şi morale şi aşa mai departe. Percepţia aceasta este fără îndoială corectă şi nu are nevoie de argumente şi demonstraţii suplimentare. Traiul nostru aici, pe meleagurile dragi, o confirmă.
Totuşi, un amănunt mi se pare că lipseşte din această abordare: oamenii. Uităm sau ne prefacem că nu vedem că noi oamenii facem climatul în pătrăţelele vieţilor noastre, noi oamenii acceptăm sau refuzăm comportamente, atitudini şi valori, noi oamenii ne facem unii altora viaţa mai bună sau mai proastă.
Pentru că aproape mai mult decât brambureala şi experimentalismul gol al celor care conduc învăţământul (dacă vorbim despre acest sistem) şi care nu mai sunt o surpriză pentru nimeni, aspecte care ar merita dezbateri publice serioase şi reacţii mai ferme din partea societăţii, personal mă mâhneşte şi comportamentul nepotrivit (să-i spunem aşa, în lipsa unui termen mai precis) al unor profesori de la bază, cum s-ar zice, pe care am putut să-l observ în timp şi care este, după părerea mea, cauza multor disfuncţionalităţi din şcoli.
Este comportamentul care face de fapt toată atmosfera, pentru că nu te porţi urât cu proprii colegi şi nu le cauţi nod în papură din cauză că eşti plătit prost, ci pentru că ai probleme de educaţie, nu îţi expui superioritatea lipsită de substanţă în faţa elevilor din cauză că sistemul e rău alcătuit, ci pentru că nu îţi înţelegi rolul şi ai probleme de comunicare, nu îţi linguşeşti aiurea directorul din cauză că sistemul politic e paralel cu viaţa oamenilor, ci pentru că îţi lipseşte minimul simţ al demnităţii şi libertăţii. Iar aceştia nu sunt chiar puţini, din păcate.
Răutatea manelisto-telenovelistică dezinhibată, lipsa de respect pentru ceilalţi dascăli şi pentru elevi, invidia măruntă şi rea, bârfa urâtă, lipsa de preocupări intelectuale, obedienţa faţă de şefi la limita decenţei (servilismul), mentalitatea de asistaţi, rezistenţa îndârjită la înnoire, tendinţele comuniste de cultivare a secretomaniei şi de instituire a cenzurii şi auto-cenzurii, excesul de zel pentru tot felul de activităţi „extraşcolare” şi pentru tonele de hârţoage şi câte şi mai câte, toate construiesc, în pofida şi împotriva celor merituoşi şi valoroşi (încă destui, din fericire!), un climat toxic, nesănătos, inadecvat scopurilor şi idealurilor educaţiei.
La urma urmei, oamenii fac sistemul şi nu ar fi lipsit de folos să fim mai atenţi un pic, poate, şi la ceea ce se întâmplă chiar la nivelul zero al învăţământului.
Prof. Psih. Vasile BAGHIU