Vizita recentă a Papei Francisc în ţara noastră m-a făcut să mă gândesc între altele la cum sunt şi cum ar trebui să fie cei care ajung lideri.
Sunt mulţi conducători în lumea aceasta, iar noi românii am avut în ultimul timp parte de diversitate în această privinţă, orice s-ar spune, cu oameni mai buni sau mai răi, mai deştepţi sau mai proşti, mai cinstiţi sau mai şmecheri.
În politică sau în sfere religioase sau civic-sociale, ei au exprimat în general felul nostru de a fi ca neam, oricât ne-ar plăcea să credem altceva. Oricum, nu putem sări, se pare, dincolo de umbra noastră – e o lege universală. Pentru că dacă pe termen scurt putem ajunge să fim reprezentaţi de tot felul de indivizi, care mai de care mai ciudat şi să considerăm aceasta un accident, atunci când povestea se perpetuează decenii la rând – şi chiar în condiţii de libertate – se pune problema unei îngrijorătoare asemănări.
Aşadar, conducătorii sunt cum sunt. Inteligenţi adesea, dibaci în a trage sfori, şubrezi la minte în multe cazuri, dar prea obedienţi şi lipsiţi de personalitate, blânzi şi umani în atitudine şi comportament, dar ascunşi în interesele lor, curajoşi în anumite momente, însă trădători şi laşi în alte situaţii, aroganţi cu fiecare gest, dar găunoşi pe dinăuntru, autoritarişti, însă plini de complexe şi slabi, aşa cum sunt, mai educaţi sau mai nepregătiţi, mai competenţi sau mai nepricepuţi…
Ei bine, vizita acestui papă mi-a arătat câte ceva despre ce înseamnă ca un lider „să aibă priză”, cum se spune, la oameni în general şi, iată, după cum a fost întâmpinat peste tot, şi la români.
Este carismatic, prin simplitate, prin aerul de copil perpetuu care se bucură sincer şi transmite bucurie, dar poate mai ales prin faptul că este acel model de lider (religios) lipsit de mândrie şi căruia îi pasă.
Sigur că interesul atât de mare al românilor pentru vizita Sa se datorează în parte şi deschiderii arătate de Patriarhul Daniel şi Biserica Ortodoxă Română, un aspect care cred că merită apreciat cum se cuvine, dar e clar că oamenii simt pur şi simplu căldura şi bunătatea acestui om şi ţin să-i arate afecţiunea lor. Poate că este în această atitudine şi ceva din fascinaţia noastră cunoscută pentru „străini”, dar prin participarea numeroasă a fost clar că e de fapt un sentiment autentic la mijloc.
Mesajul Său este despre modestie, o lecţie de fapt oferită fără ostentaţie, una pe care multe medii româneşti – intelectuale, politice, educaţionale sau chiar religioase – ar trebui să o preia. În acest sens este un mare câştig pentru noi această vizită.
La fel, grija faţă de memoria traumei comunismului şi cinstirea martirajului prin beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici persecutaţi şi ucişi de regimul comunist ar trebui să fie, de asemenea, un model şi pentru Biserica Ortodoxă, care s-ar cuveni să iniţieze mai curând şi mai ferm acest tip de recunoaştere în legătură cu atâţia martiri ortodocşi ai închisorilor.
Sunt încântat de această vizită, dar mai ales de primirea pe care i-au oferit-o românii. Papa Francisc chiar mi se pare un om bun.
Prof. psih. Vasile BAGHIU