• Interviu cu domnul Viorel DOLHA, preşedinte AGIRo
– Înainte de toate, aş vrea să vă mulţumesc pentru generozitatea cu care găzduiţi Revista Apostolul în cadrul Bibliotecii electronice AGIRo, pe site-ul EduCarte.ro. E un lucru care ne onorează, cinstind în acelaşi timp memoria înaintaşilor care au scos seria antebelică a acestei publicaţii a învăţătorilor.
Vă propun pentru început să realizaţi un scurt traseu al devenirii Dumneavoastră; nu atât al performerului intelectual – ştiu că aţi fost olimpic la limba franceză, matematică, istorie, filozofie – cât al rebelului care dorea să citească în gimnaziu Socrate şi Marx. Un rebel care ajunge să distribuie manifeste pentru instaurarea democraţiei, în vara şi toamna anului ‘89 – după cum aţi declarat într-un interviu acordat Aurei Dobre pentru TVRi.
– „Rebelul” din fiecare dintre noi rămâne viu toată viaţa. Nu pot fi altfel într-o societate şi în vremuri în care prea multe ar fi cazul să se schimbe. Au mare respect din partea mea cei care sunt la rândul lor „rebeli”, cei care mă contrazic. La congresele noastre doar ei pot spera să ia cuvântul de două ori. Cred sincer că prin lupta de idei se realizează progresul. Să rămână între noi, prietenilor le zic că orice zi în care nu m-am certat cu cineva este o zi pierdută.
– Fără să vrei, când te gândeşti la Asociaţia Învăţătorilor, îţi aduci automat aminte versurile din „La steaua”: Era pe când nu s-a zărit/ Azi o vedem şi nu e… Era pe vremea când preşedinţii asociaţiei ajungeau frecvent parlamentari sau miniştri şi Regele Carol al II-lea participa la congresele învăţătorimii. Astăzi, la aceleaşi congrese, entuziasmează prezenţa câte unui pârlit de secretar de stat. V-aţi gândit cumva să-l invitaţi pe Klaus Iohannis la Piatra-Neamţ? Ce s-a întâmplat cu prestigiul AGIRo?
– În fiecare an am invitat preşedintele ţării, premierul şi ministrul educaţiei. La fel vom face şi anul acesta. Nu ştiu dacă vor veni. La cele mai multe dintre congresele noastre de după 2008 au fost prezenţi miniştrii educaţiei, o dată a fost prezent şi preşedintele statului. Iată ce ne sfătuia Traian Şuteu în Învăţătorul, Cluj, în octombrie 1919: „Noi numai să fim oameni, – oameni mari şi tari la suflet. Să lăpădăm ambiţiile deşerte şi micile orgolii. Să ne supunem disciplinei profesionale şi să ne angajăm toate forţele în lupta socială pentru a scoate victorios stindardul dăscălesc. Să dovedim mai multă demnitate în vorbă şi purtare pentru a ne ridica importanţa înaintea lumei conducătoare. Să ne dăm sama de forţele noastre intelectuale şi să nu alergăm după căpătueli neiertate. Să pretindem însă recunoştinţa muncii cinstite şi curate. Oamenii netrebnici să-i reducem la adevărata lor valoare, făcându-i să-şi recunoască păcatele lor. Pe cei harnici să-i dăm de îndemn pentru a ţine trează’ voia de muncă, ambiţia nobilă, şi voinţa hotărâtă. Să nu ne umilim şi dejosim bătând prea des la uşile, cari nu să deschid prea bucuros pe sama muncitorului cinstit dela sate. Să mai aşteptăm căci nu va trece mult şi vor veni ei la casa noastră. Să fim un corp solidar în toate manifestaţiile noastre, cari astfel vor impune respect şi ascultare factorilor conducători.”
– Sunteţi, fără îndoială, artizanul renaşterii Asociaţiei Învăţătorilor din România. Şi tot fără îndoială, cea mai mare victorie a AGIRo este semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie, Protocolul de colaborare încheiat cu MENCS în 2011 recunoscându-i rolul consultativ pe lângă minister în proiectarea, fundamentarea şi aplicarea strategiilor naţionale în domeniul educaţiei. Dar, această victorie a fost construită în paşi succesivi. Doriţi să nuanţaţi?
– Art. 14 din legea nr 1/2011 spune că „(1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului proiectează, fundamentează şi aplică strategiile naţionale în domeniul educaţiei, cu consultarea asociaţiilor reprezentative ale cadrelor didactice…”. Asociaţia noastră nu a fost consultată deloc în privinţa strategiilor educaţionale. Aceasta înseamnă fie că după 2011 ministerul nu a elaborat nicio strategie, fie înseamnă că strategiile elaborate de minister sunt făcute cu încălcarea legii. Nu am primit răspuns la sesizările noastre pe această temă. Desigur, că ministerul ar trebui să îşi fundamenteze deciziile în principal pe expertiza forurilor ştiinţifice şi nu pe aceea a sindicatelor sau a asociaţiilor, cu atât mai puţin pe baza reacţiei la presiuni venite din spaţiul public, din partea elevilor şi părinţilor, nu de puţine ori pornite din partea unor vedete de pe ecran, certate cu cartea încă de pe băncile şcolii.
– Tot în topul realizărilor dvs. pot fi reţinute Congresele, Şcolile de Vară, Simpozioanele organizate în ţară şi peste graniţe, întru cinstirea limbii şi dregerea istoriei noastre. Dar, în prezentarea acestor acţiuni, impresia e că ne aflăm mai degrabă în faţa unui ghid turistic, nu a unui program cultural. Există mai multe informaţii despre costul micului dejun decât despre obiectul dezbaterilor. Puteţi cita câteva rezultate concrete provocate de demersurile dvs. în afara graniţelor?
– Sunteţi la curent cu activităţile noastre, din ce v-au povestit alţii sau din ce a apărut în presă. La sfârşit de iulie sper să fiţi prezent la evenimentul din judeţul Neamţ. Veţi auzi chiar din gura profesorilor români de peste hotare, ce a realizat şi ce înseamnă AGIRo pentru dumnealor. Mizăm pe prezenţa câtorva zeci de oaspeţi de peste hotare. Şi da, ne străduim să le asigurăm cazare şi masă gratuite (chiar şi micul dejun) şi poate şi transport. Sigur că aceste costuri le acoperim din contribuţiile colegilor din ţară. Putem conta şi pe sprijinul sindicatului Neamţ?
– Vrem – nu vrem, în absenţa altor surse de informare, site-urile instituţiilor, întreprinderilor, organizaţiilor, asociaţiilor, ONG-urilor, ş. a. prezintă (ar trebui să prezinte!) cartea de vizită a acelor obiective. Trăim într-o epocă a informaţiilor şi a devenit un automatism să deschidem calculatorul când ne interesează ceva. Consultând site-ul AGIRo, am constatat că vreo cinci dintre asociaţiile judeţene afişează doar datele de contact, vreo 13 au în plus câteva informaţii (cele mai multe din perioada 2008-2012), iar 24 dintre ele sunt „în construcţie” (unele – nu dau nume – de ani buni). Excepţie fac Filiala din Republica Moldova şi, fireşte, site-ul AGIRo (Felicitări pentru pagina „Testimoniale”!). Întrebarea pe care o iscă informaţia anterioară este: Ce se întâmplă de fapt (dacă se întâmplă?) în activitatea asociaţiilor judeţene? Care credeţi că sunt cauzele disfuncţionalităţilor prezentului?
– AGIRo nu are competenţe în ceea ce priveşte asociaţiile judeţene. Ele sunt independente în activitatea lor. Aderând sau nu la AGIRo, sunt suverane în privinţa acţiunilor de pe plan local.
– În afară de o cotizaţie modică, ce-i deosebeşte pe doi învăţători dintre care unul este membru al AGIRo, iar celălalt, nu? Statutul asociaţiei precizează la Art. 10 (Drepturile şi obligaţiile membrilor) doar nişte reguli de convieţuire în cadrul asociaţiei. În două-trei fraze, cum m-aţi convinge să devin membru al AGIRo?
– Şi învăţătorul care activează în AGIRo şi cel care nu este membru AGIRo sunt „bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”, aşa cum li se spunea în 1923, la un congres al lor ţinut în Arad. AGIRo nu ridică fabrici şi uzine. Activităţile AGIRo se vor exerciţii de manifestare a solidarităţii de breaslă, de ardere a unor energii pozitive, canalizate constructiv, de experienţe împărtăşite, de spargere de tipare, de pionierat, de creştere a conştiinţei de sine a corpului învăţătoresc. Cele mai importante momente sunt cele petrecute în afara sălii de plen, vorbele ce contează mai mult sunt cele ce nu se spun de la tribună, sunt cele ce şi le împărtăşesc unii altora, din colţuri diferite de ţară, cu ocazia evenimentelor iniţiate de AGIRo.
– După cum a anunţat colegul dvs. Liviu Rusu, preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din Neamţ, în perioada 25-28 iulie a. c. se va desfăşura aici cel de al 44-lea Congres AGIRo dedicat, între altele, aniversării a 110 ani de la constituirea acestei asociaţii. Ce aşteptări aveţi de la Congresul de la Piatra-Neamţ?
– În Piatra-Neamţ şi Vânători-Neamţ, între 25 şi 28 iulie 2022, va avea loc Congresul Internaţional al Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare – al 44-lea congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, la 110 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ (congres la care se va ţine şi a XIX–a ediţie a Simpozionului Internaţional „Portrete de dascăli – în memoria lui Leon Mrejeru şi Gheorghe Amaicei”). Va fi o altă pagină în istoria AGIRo, despre care în 1940 I. G. Dumitraşcu scria în „Înainte mergătorii. Istoricul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România”: „Ne simţim legaţi prin fire nevăzute de generaţiile trecute, prezente şi viitoare. Suntem moştenitorii tuturor celor repauzaţi, asociaţii tuturor celor ce trăiesc, providenţa tuturor celor ce ne vor urma.”
Congresul, sper că va fi un eveniment remarcabil pentru profesorii care vor fi prezenţi şi care tânjesc să fie tâmplă fierbinte lângă tâmplă, alături de alţi slujitori ai şcolii. Minut de minut pe parcusul tuturor celor patru zile despre şcoală îşi vor vorbi sutele de participanţi unii altora. Atât de ar fi şi nu ar fi puţin. Iată ce se spunea în 1908 la o reuniune a învăţătorilor arădeni: „Chemaţi prin vocaţiune la misiune apostolică, trebue să facem chestie de conştiinţă împlinirea misiunei noastre sublime, căci numai conştiinţa de sine este aceea ce ridică individul la subiect de drept, la persoană înzestrată cu toate atributele iuridice şi morale. Problema chemării noastre este sublimă căci cuvântul ÎNVĂŢĂTOR însemnează o vocaţiune cerească”. Se mai spunea: „Virtuţile apostolice să ne inspire şi încălzească în munca ce o săvârşim şi fiţi convinşi că, cu inima liniştită şi cu fruntea senină vom putea privi înaintea marelui tribunal public”.
Ca mâine ne vom pune palma streaşină la ochi, aşteptând cu nerăbdare să vedem sosind în Piatra colegi din toate cele patru zări ale ţării şi de dincolo de fruntarii.
A întrebat Mircea ZAHARIA
