Ce rost mai are să ştie absolvenţii teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul şi cititul, Creangă şi Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple şi vectori, compoziţia chimică a materiei, viaţa plantelor şi animalelor, Renaşterea şi umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munţii Alpi şi Munţii Anzi sau dintre limba latină şi America Latină?
Există mulţi oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanţii noilor generaţii, care nu simt nici un fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranţa lor, în mintea lor vidată în mod intenţionat şi care – educaţi pentru contingent şi obişnuiţi cu trăirea clipei – vor ca în şcoală să se dobândească nu cunoştinţe, ci numai deprinderi, numai tehnici de vieţuire şi de supravieţuire, numai modalităţi de adaptare la mediu.
Adaptarea omului la viaţa curentă pe care o trăieşte nu s-a făcut niciodată prin discipline practice care să le excludă pe cele considerate „teoretice”, ci prin teorie serioasă care să explice bine viaţa cotidiană.
De aceea, a spune că matematica este inutilă, fiindcă elevii nu vor folosi, niciodată, în viaţă, integralele sau limitele este un nonsens.
Matematica este prezentă în toate fibrele omului contemporan, în toate evenimentele vieţii cotidiene, dar ea trebuie studiată în şcoală ca să poată fi folosită.
Veţi spune că toate astea le face acum computerul.
Fals!
Le face omul, cu ajutorul computerului, iar dacă omul face acest lucru în mod mecanic, fără să înţeleagă şi să poată explica ce face, atunci, omul contemporan a ajuns, deja, un mecanism, încetând să mai fie om.
La literatură, un elev nu mai poate citi toate romanele importante ale omenirii sau ale românilor şi nici nu mai acceptă să preia mecanic opiniile criticilor şi istoricilor literari şi să le înveţe pe de rost.
Dar asta nu-i dă cuvânt să spună că literatura secolului al XIX-lea – de exemplu – este desuetă şi să pretindă în programele şcolare texte sportive, reportaje despre catastrofe naturale, regulamente şi instrucţiuni etc. în locul textelor literare.
Lectura clasică se poate completa cu filmul inspirat din literatură (şi se poate îmbina arta literară cu arta cinematografică). În locul textelor plicticoase din criticii consacraţi, se pot face dezbateri şi se pot ghida elevii spre descoperirea de către ei înşişi a sensurilor unui text literar.
Dar nu se poate înlocui textul literar cu textul banal!
Fireşte, anii au trecut şi şcoala este obligată să ţină pasul cu viaţa, dar nu aruncând peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii. Iar programele europene, naţionale sau locale de educaţie sunt foarte importante, dar nu de ele ducem lipsă, în primul rând, ci de aplicarea legilor existente, de scoaterea educaţiei din statutul de cenuşăreasă, de tratarea cu seriozitate a şcolii.
Altminteri, vom distruge, fără bombe şi fără pandemii, dar, pas cu pas, acest popor.
Ioan-Aurel POP,
Preşedintele Academiei Române