Miraculos lucru! Cerul şi pământul sunt acoperite cu semne! Oamenii şi îngerii au nevoie de acestea ca să se poată orienta. Cel fără de Început a întocmit totul cu chibzuială nebănuit de adâncă.
Iubirea Lui se vădeşte în semne oferite la scară individuală, terestră şi cosmică. Fără îndoială, existenţa fiecărei fiinţe depinde de aceste puncte cardinale, după care se direcţionează viaţa.
Răul însemnă lipsa de orizont, dizarmonie, dezordine, haos. Omenirea a căutat, încă de la începutul ei, elemente stabile, pentru a instaura ordinea şi armonia, adică Binele.
Chinezii cei de demult – de demult, iscusiţi marinari, şi-au luat drept puncte de orientare stelele şi luna, au inventat astrolabul, au ajuns, se spune, înaintea europenilor în America.
Exploratorii de mai târziu au întocmit hărţi pe care au plasat nordul, sudul, estul şi vestul. Şi-au imaginat meridiane şi paralele, doar-doar vor descoperi mai lesne – El Dorado.
Au apărut însă şi în viaţa noroadelor un alt fel de însemne. Ca să-şi poată găsi direcţia cea bună – au fost trimişi pe lume marii învăţători. Ei au devenit reperele apostoli urmaţi de mulţime.
Zaratustra, Buddha, Allah, Iisus nu au fost decât modele pentru o lume agresivă, dezorientată, bulversată care îşi căuta calea spre ordine, stabilitate şi adevăr.
Avem nevoie în viaţă de puncte cardinale, care să ne călăuzească, aşa cum steaua i-a îndrumat pe cei trei magi şi – de aceea – El, trimite în calea oamenilor pe părinţi, pe profesori, pe înţelepţi.
Harul dascălului, ce deschide uşa spre cunoaştere, transformă pe omul de la catedră într-o Stea Polară, Alpha Ursae Minoris, către care se orientează instantaneu acul busolei ascuns în sufletul pruncului din bancă.
Aşa cum învăţăceii au nevoie de dascăl şi acesta, la rându-i, are nevoie de un sistem de referinţă, fiindcă el, slujitorul în catedrala cuvintelor, se rătăceşte lesne în lumea obişnuită, în care nordul înseamnă un cont de invidiat în bancă, sudul – un iaht şi trei bolizi, estul – afaceri oneroase cu profituri substanţiale, iar vestul – ehei, Vestul e paradisul terestru!
Rătăcit într-o lume haotică, nordul învăţătorului poate fi o revistă, un fel de „Poiana lui Iocan” în care se regăsesc toate ofurile şi ahurile celor care slujesc cu credinţă puii de om, adică viitorul.
Ideea unui astfel de reper, în zona noastră, a aparţinut dascălilor care, în 1934, au înfiinţat mensualul Apostolul. Ca orice naştere şi aceasta a presupus travaliu. Dar, precum se întâmplă cu toate cele legate de suflet, de demnitate, de adevăr, revista a fost aruncată, o vreme, în temniţa tăcerii. Cuvântul a stat sub lacăt, până când, miraculos, a reapărut în martie 1999. Seria nouă – cum am zice!
Apostolul este pentru toţi cei care trudesc în învăţământul nemţean o veritabilă stelă. De douăzeci de ani stă: neclintit, generos, sfătos, încăpăţânat la dispoziţia şcolii, consemnând: victorii obţinute prin eforturile copiilor şi dascălilor; bătălii, fără sorţi de izbândă, cu un sistem ruginit; înfrângeri în confruntarea cu birocraţia; ori laurii unor competiţii în care pruncii s-au aflat pe podium. În paginile revistei mulţi dintre cei de ieri şi de azi şi-au revărsat, în mireasma cuvântului, speranţele, bucuriile, dezamăgirile, nedumeririle, visele, visele, visele … Floare rară, în presa maculat-părtinitoare contemporană, Apostolul este o tribună a demnităţii, eleganţei şi distincţiei, o revistă aflată la sute de ani lumină faţă de mass media actuală. Dincolo de consemnarea evenimentelor socio-politice care afectează viaţa şcolii, a prezentării unor activităţi didactice, a articolelor înduioşătoare despre întâmplări care au avut ca protagonişti cadre didactice de azi, de ieri şi de alaltăieri, marele merit al revistei este chiar existenţa-rezistenţa ei, într-o ţară în care cuvintele de ordine sunt: faliment şi prăbuşire. Această dăinuire se datorează unor oameni care au înţeles că o revistă chiar poate marca un punct cardinal. Întemeietorilor, continuatorilor, susţinătorilor, redactorilor, truditorilor, „prăşitorilor” li se cuvine acum, la o nouă aniversare, un mare mulţumesc. La 20 de ani, Apostole, eşti în plină putere, să te vedem la 40, şi apoi la 60, şi …. LA MULŢI, MULŢI ANI!!!
Monica M. CRISTEA