La aniversară

Dragi colegi şi prieteni tineri!

Un centenar se impune în primul rînd prin valoarea sa temporală, valoare ce iese din tiparul normal al biologicului uman.
Atunci cînd un centenar este dublat şi de performanţe strălucite, unele cu valoare de unicat, respectul se transformă în admiraţie.
Centenarul Colegiului Naţional Calistrat Hogaş ne obligă la rememorări entuziaste, la un Jos pălăria! obligatoriu.
Ne aflăm, de mai bine de un centenar, într-o competiţie loială, cu Colegiul Calistrat Hogaşfără învinşi, doar cu învingători: elevi, părinţi, profesori, concetăţeni.
Avem mîndria de a fi împrumutat acestei prestigioase instituţii numele unui distins profesor şi director al nostru, marele scriitor Calistrat Hogaş.
Fie ca numele lui să fie permanent o punte de prietenie, de conlucrare, de spirit competitiv între unităţile noastre de învăţămînt!
Am mandatul colegilor, elevilor, părinţilor rareşişti de a felicita călduros colectivul de elevi şi de profesori ai acestui cuib de înţelepciune, focar de educaţie, artă şi cultură, care este Calistrat Hogaş, de a le adresa tradiţionala urare latină Mai sus, mai înalt, mai puternic!
Prin intrarea în rîndul Colegiilor centenare, Colegiul Naţional Calistrat Hogaş îndeplineşte şi formal ultimul act al unei definitive consacrări.
La mulţi ani, dragi colegi şi prieteni!
Victoriile voastre ne vor bucura şi mobiliza. Pentru că nu există progres real fără o competiţie puternică, între egali. Trăiască şi înflorească prietenia dintre Colegiile noastre !
La mulţi şi rodnici ani, la cît mai multe victorii!

Prof. Mihai OBREJA
Directorul Colegiului Naţional Petru-Rareş Piatra-Neamţ

Post navigation