La aniversarea de 25 de ani

La aniversarea de 25 de ani de la reapariţia seriei noi a revistei Apostolul, aş vrea să transmit în primul rând felicitări şi mulţumiri echipei, celor care muncesc să adune materialele, să le corecteze, să le pună pe pagini, astfel încât să fie aşteptate şi primite cu drag de către cititori.

Cadrele didactice din judeţul Neamţ, şi, mai nou, şi cele din partea stângă a Prutului, au norocul de a beneficia de o revistă de o calitate şi o ţinută intelectuală înaltă. Citind revista Apostolul simţi că aparţii unei comunităţi de oameni pentru care contează responsabilitatea pentru conţinut şi exprimare.

Mulţumirile noastre cred că nu sunt suficiente pentru a acoperi efortul uriaş pe care echipa revistei Apostolul îl face număr de număr, lună de lună, pentru ca revista să vadă lumina tiparului.

Vreau astăzi să accentuez rolul definitoriu în existenţa revistei al redactorului-şef, domnul Mircea Zaharia, care de un sfert de veac, lucrând la revistă, îşi consacră toată energia în slujba valorii!

Felicitări şi mulţumiri Sindicatului Liber din Învăţământ şi Cercetare din judeţul Neamţ pentru faptul că a fost în stare să reanimeze revista şi în toţi aceşti ani să o aducă în faţa cititorilor.

Sunt convins că veţi continua şi mai departe să menţineţi calitatea revistei, a materialelor publicate, buna-credinţă în publicarea acestora şi bucuria celor care o aşteaptă, o citesc şi o preţuiesc.

 VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Ghenadie DONOS, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova