Revista „Apostolul” se naşte dintr’o imperioasă necesitate dăscălească, având menirea precisă de conlucrare între toţi dascălii, în scopul uşurării muncii pe ogorul şcoalei. Ea vine să împlinească o dorinţă exprimată în nenumărate rânduri de învăţătorimea nemţeană şi să umple un gol simţit în viaţa învăţământului primar din jud. Neamţ.
În revista „Apostolul” se vor discuta probleme de pedagogie generală, atingându-se cele în legătură cu noile curente.
În acest scop, apelează la colaborarea oamenilor de specialitate, pe lângă contribuţiunile ce pot veni din mijlocul dăscalimii, dornică de perfecţionare şi cultură.
Revista „Apostolul” va căuta căile cele mai uşoare, pe care le va desprinde din experienţa celor încercaţi, pentru intensificarea activităţii culturale la sate.
,,Apostolul” va căuta să contribuie la îndreptarea greşelilor strecurate în organizaţia noastră şcolară, programă analitică, comitete şcolare, avizând la măsuri ce pot duce la progresul învăţământului.
În revista „Apostolul” se vor rezerva câteva pagini şi pentru unele manifestări literare, din partea acelora ce vor găsi nimerit să dea la iveală bucăţi de interes.
Coloanele revistei „Apostolul” vor găsi un mare sprijin articolelor referitoare la apărarea intereselor de corp, acordând atenţie acelora ce propun îndreptări în sprijinul dăscălimii.
Revista „Apostolul” va da atenţie recenziilor lucrărilor de interes pedagogic şi literar şi va rezerva loc pentru ştiri şcolare venite din judeţ, în scopul de a deştepta interes şi sugera acţiuni.
Senină, liberă de orice oficialitate, de orice înrâurire politică, precum şi de orice spirit de grup şi ambiţii deşerte revista „Apostolul” nu va avea altă preocupare decât să îmbrăţişeze produsul unei gândiri şi unei activităţi sincere, care urmăresc progresul învăţământului primar, al culturii în genere şi apărarea drepturilor profesionale.
Revista „Apostolul” îşi deschide larg coloanele sale, încurajată şi de gândul că va fi întovărăşită în calea ei de sufletul curat al dăscălimii nemţene.
Cu aceste gânduri, pornim la lucru.
„Apostolul”, an 1., no. 1, noiembrie 1934
