Școala cu poet…

De cealaltă parte, la Săbăoani, cu doar cîteva zile după festinul romanvodist, liceul „Vasile Alecsandri” şi-a prins în cununa istoriei 50 de ani de performanţe care au sporit an de an prestigiul acestei şcoli, ajunsă chiar să rivalizeze, prin performanţe, cu mult mai bătrînul liceu cu nume de voievod aniversat pe 30 septembrie.

Sărbătoarea Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” a debutat cu un ceremonial religios la biserica din apropierea şcolii, unde elevii acestui liceu s-au întrecut în cîntări şi cuvinte de suflet care au crescut pulsul emoţiilor celor prezenţi- absolvenţi, cadre didactice de ieri şi de astăzi, personalităţi marcante ale locului. După acest moment, participanţii s-au mutat la Căminul cultural din localitate unde, în cadrul unui spectacol deosebit, susţinut de copiii din Săbăoani, au fost premiaţi elevii care au performat prin excelenţă la concursurile şi olimpiadele şcolare precum şi cei care au absolvit anul şcolar trecut cu media maximă. Alături de directorul Liliana Gligor, amfitrionii acestui emoţionant moment au fost deputatul Ioan Munteanu şi senatorul Ioan Chelaru, ultimul fiind şi absolvent la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”. Un alt moment deosebit al zilei de 8 octombrie a fost cel al dezvelirii bustului bardului de la Mirceşti, opera artistului plastic romaşcan Florin Zaharescu, statuia poetului străjuind de-acum şcoala ca o garanţie a valorilor pe care le acreditează.

În final, senatorul Ioan Chelaru, în calitate de vicepreşedinte al Senatului, a oferit liceului semicentenar Medalia de argint şi Diploma, care au recompensat firesc rezultatele deosebite obţinute în promovarea învăţămîntului românesc şi susţinerea continuă a educaţiei naţionale.

 

A. OPRIŞ