* Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Ţîcu de la Chişinău şi Dorin Dobrincu de la Iaşi.
Timp de un an şi jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate şi în contradictoriu) şi comenta evenimentele anului 1918 şi repercusiunile acestora până astăzi. Ţelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar şi de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune în contextul lor istoric „corect” fapte şi persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.
Istoricul Octavian Ţîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Chişinău:
„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european şi regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluţiei ruse, al pretenţiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate faţă de Basarabia şi al pericolului bolşevizării, a determinat opţiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.”
Istoricul Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, Academia Română – Filiala Iaşi, din 1995:
„ Războiul şi ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci şi memorie. Ambele sensibile. Ca şi în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există şi o istorie critică, care caută să înţeleagă şi să explice.”

