După un periplu îndelungat şi onorant (Suceava-Muzeul Naţional al Bucovinei, Alba Iulia – Muzeul Naţional al Unirii, Cluj – Muzeul Mitropoliei Clujului, Iaşi – Muzeul Mitropolitan, Botoşani – Muzeul Judeţean Botoşani, Bucureşti – Mănăstirea Antim etc.), expoziţia „Mărturisitori din temniţele comuniste” a ajuns şi la Piatra-Neamţ.
Salvând memoria iconică a închisorilor comuniste artistul plastic Aida Şuşter-Boţan a surprins în creion sau pastel personalităţi care au marcat societatea românească în secolul XX şi în primii ani ai secolului XXI.
Printre portretele expuse în Sala Mansardă a muzeului de Artă Piatra-Neamţ, vom recunoaşte chipuri ale sfinţeniei: Părintele Iustin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu, Părintele Sofian Boghiu, Părintele Dumitru Stăniloaie, Părintele Nicolae Steinhardt, Vasile Voiculescu etc.
Expoziţia este un demers cultural menit să evidenţieze memoria rezistenţei anticomuniste, alăturându-se altor forme de exprimare, literatura carcerală, producţiile cinematografice sau cercetarea istorică.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10 iunie – 3 iulie 2022. (N. R. – Comunicat – Complexul Muzeal Naţional Neamţ)
Red.