Motto: „Deşi a mers pe jos, nu l-a atins noroiul”.
(Grigore CAPȘA despre Leon Mrejeriu)
A scrie despre moştenirea magistrului Leon Mrejeriu, cel despre care s-a spus că a fost „întâiul în toate”, înseamnă a evoca personalitatea acestuia din mai multe perspective. Nu pot lipsi din această evocare a lui Leon Mrejeriu următoarele dimensiuni ale celui de la a cărui naştere s-au împlit, în februarie 2024, 145 de ani: Leon Mrejeriu – „Apostolul”, „Autorul”, „Politicianul”, „Patriotul”. Scrierea acestor rânduri s-a făcut cu emoţie, sub privirea „Magistrului” dintr-o fotografie de la începutul secolului al XX-lea, cu valoare de simbol se poate spune. Fotografia, aflată în colecţia Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ, ni-l înfăţişează pe Leon Mrejeriu într-un superb costum popular, purtând cu demnitate câteva decoraţii. Dintre ele menţionăm „Steaua României” (cel mai vechi ordin naţional, creat în 1864 de Al. I. Cuza), „Coroana României” (ordin înfiinţat de Carol I în 1881, după proclamarea României ca Regat) şi „Mihai Viteazul” (cea mai înaltă distincţie militară de război a României, instituită de regele Ferdinand în septembrie 1916). (…)
„Politicianul” Leon Mrejeriu şi-a onorat această poziţie în sensul cel mai curat şi deplin al cuvântului: a fost un adevărat „om al cetăţii”, în slujba comunităţii pe care a reprezentat-o cu cinste şi demnitate. Membru marcant al Partidului Naţional Liberal, ale cărui principii le-a înţeles şi respectat, a fost ales deputat în primul Parlament al României Mari, în noiembrie 1919. A deţinut împortante funcţii publice precum: vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (1922-1928), inspector şcolar în Ministerul Instrucţiunii Publice (pentru Transilvania şi Bucovina) în 1924, prefect al judeţului Neamţ (1933-1937). Din poziţiile ocupate, a atras fonduri pentru înfiinţarea şi modernizarea şcolilor din Neamţ. Astfel, au fost edificate localurile Şcolilor Normale de Băieţi şi de Fete, al Liceului de Fete din Piatra-Neamţ, s-a adăugat etajul la localul Liceului „Petru Rareş”, s-a construit localul Şcolii de Meserii din Târgu Neamţ., la care se adaugă aproximativ 100 de localuri de şcoli primare în judeţul Neamţ. Această impresionantă operă de ctitorire a numeroase şcoli în Neamţ a avut loc în timp ce ministru al Instrucţiunii Publice era dr. Constantin Angelescu, cunoscut prin celebra sa deviză: „Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!”. Numele lui Leon Mrejeriu se leagă indisolubil de Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ (1912), al cărui întemeietor şi preşedinte a fost. Pentru Asociaţia Învăţătorilor, în calitate de preşedinte, a strâns un fond de 300.000 de lei, în scopul clădirii unui cămin al acestora. În 1924 a obţinut aprobarea înfiinţării unei „Bănci Învăţătoreşti”, o instituţie de ajutor reciproc, cea dintâi din ţară. În toate aceste demersuri ale sale, Leon Mrejeriu a dat dovadă de o cinste exemplară, conştiinţa sa rămânând curată precum cămaşa naţională pe care o purta cu atâta demnitate.
Leon Mrejeriu a fost, indiscutabil, un mare patriot şi animator cultural. O neobosită activitate a dus-o în „Cercul Deşteptarea Sătenilor”, alături de personalităţi culturale de frunte precum Nicolae Stoleriu (institutor la Baia), Simion T. Kirileanu, fratele mai mic al cărturarului G.T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa, Vasile Tomegea şi alţii. Acest cerc cultural avea ca scop luminarea celor din lumea satului, îmbunătăţirea vieţii ţăranilor. În vedere realizării acestui scop, animatorii de la „Cercul Deşteptarea Sătenilor”, printre care şi neobositul Leon Mrejeriu, au scos ani de zile o gazetă numită „Vestitorul Satelor” şi editau anual un instructiv almanah; în cadrul bibliotecii „Cercului Deşteptarea Sătenilor” au tipărit numeroase broşuri cu caracter social, moral, educativ şi patriotic, adresate celor din lumea satelor.
Numele lui Leon Mrejeriu se leagă şi de „Războiul întregirii naţionale”, de făurirea „României Mari” în anul 1918. A luptat în Primul Război Mondial, în nordul Transilvaniei, pe Valea Prahovei, la Nămoloasa, Cosmeşti şi Mărăşeşti. Despre bătălia de la Mărăşeşti (iulie-august 1917) la care a participat şi Leon Mrejeriu, generalul Eremia Grigorescu afirma: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane”. În toamna anului 1917, Leon Mrejeriu, alături de alţi învăţători precum Simion T. Kirileanu, Petru Gheorgheasa, a plecat în Basarabia pentru a suţine unirea teritoriului dintre Prut şi Nistru cu Vechiul Regat, pentru a sta de vorbă cu oamenii locurilor, pentru a argumenta pe înţelesul tuturor ideea unităţii de neam şi „pentru a sădi în suflete simţirea românească”.
Aşadar, să luăm aminte la moştenirea acestei personalităţi de excepţie, care a dat dovadă de cinste imaculată, caracter puternic, inteligenţă vie şi de devotament faţă de cei pe care îi reprezenta. Leon Mrejeriu afirma că „Românul se schimbă greu şi încet. E şi un bine, e şi un rău”. De ce este bine? Dar, de ce este rău? Este o invitaţie la reflecţie din partea „Magistrului” pentru noi, cei de acum.
Mihaela GHERGHELESCU