Inaugurarea Căminului de ucenici (Pensiunea Lido)
Căminul de ucenici, „clădire elegantă, de artă, realizată de cunoscutul antreprenor Carol Zani, care a pus mult suflet în desăvârşirea acestei lucrări” (Ziarul Telegraful, Anul XII, Nr. 1702, 25 noiembrie 1934, p.1.), a fost dat în folosinţă la 25 noiembrie 1934. Inaugurarea edificiului situat în apropierea gării s-a făcut în prezenţa medicului Ioan Emil Costinescu (n. 1871 – d. 1951), ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, fost parlamentar PNL de Neamţ.
„De dimineaţă, peronul gării a fost foarte populat. (…) La ora 8:00 soseşte vagonul ministerial din care descind domnii ministru dr. Costinescu, dr. Gane, secretar general la sănătate, dr. Bogdanovici, ing. arhitecţi Biliorgia şi Piacelly, Danielopol şi Cantemir, şefi de cabinet şi arhitect Ionescu, de la monumente istorice” (Ibidem, ziarul Telegraful, p.1.)
Ministrul Costinescu a fost întâmpinat, printre alţii, de Leon Mrejeriu, pe atunci prefectul judeţului, deputatul Gheorghe V. Măcărescu, principalul finanţator al noului spaţiu şcolar, şi de Alexandru Gheorghiu, primarul oraşului.
„A asistat un public numeros. Din partea ministrului muncii a sosit de dimineaţă domnul inginer Stavri Cunescu, animatorul mişcării de înlesnire a existenţei ucenicilor. Domnia sa, împreună cu G.V. Măcărescu, a reuşit să înzestreze oraşul nostru cu cel mai frumos şi mai confortabil cămin din ţară. (…) După oficierea serviciului religios, a luat cuvântul dl. director general Stavri Cunescu, care a arătat primele realizări făcute în ţara noastră în folosul uceniciei de către regretaţii George Mârzescu şi Vintilă Brătianu. Relevă însemnătatea covârşitoare din punct de vedere social şi naţional a şcolilor de ucenici şi subliniază însemnătatea pe care o prezintă ridicarea acestui cămin în oraşul Piatra-Neamţ. Această operă va folosi industriei şi comerţului. Nu se poate uita că domnul deputat Gheorghe Măcărescu este acela care a depus o muncă deosebită pentru ridicarea acestui cămin” (Ibidem, ziarul Telegraful, p.1.).
În cuvântul său, ministrul Ioan Emil Costinescu a spus: „Cămine ca acestea pe care-l inaugurăm astăzi a făcut doar statul până acum. Trebuie îndemnată şi iniţiativa particulară, care prin industriile ei are tot interesul să întrebuinţeze lucrători sănătoşi. Căminul s-a născut din contribuţia de 2 lei pe săptămână a patronilor şi salariaţilor. La noi, căminele de ucenici au luat fiinţă abia de 7-8 ani. Până acum avem 35 de cămine şi se creează, anual, altele noi. Ceea ce este de mare importanţă, este selecţionarea corpului conducătorilor acestor cămine şi a profesorilor, cari trebuie aleşi numai dintre elementele cu suflete de apostoli. Această muncă de îndreptare o poate face numai cel care trăieşte mereu cu aceşti copii, iar mediul din cămine trebuie să dea o influenţă fizică şi morală bună asupra ucenicului şi aceasta n-o pot da decât învăţătorii ce stau în permanent contact cu elevii” (Ibidem, ziarul Telegraful, p.1.).
Câteva luni mai devreme, în iulie 1934, ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, dr. Ioan Emil Costinescu venise la Piatra-Neamt să pună piatra fundamentală la noul spital, cunoscut astăzi sub denumirea de spitalul vechi sau „Dr. Costinescu”.
Lucrările s-au încheiat în anul 1935 şi au costat 30.000.000 lei. De altfel, pe basorelieful sculptat de Iosif Fekete Negrulea pe spitalul vechi stă scris: „Acest spital s-a clădit în anul 1935 sub domnia MS Regelui Carol al II-lea, fiind prim-ministru Gh. Tătărescu, iar ministrul al sănătăţii I.E. Costinescu”.
Colegiul Tehnic de Transporturi (Liceul Auto) din Piatra-Neamţ este continuatorul „unităţii de învăţământ înfiinţată în anul 1921, cu denumirea Şcoala de ucenici băieţi, în baza actului P.V. nr. 1 din 10.01.1921, emis de către Inspectoratul Muncii din Piatra-Neamţ şi adresa nr. 341 din 07.03.1921, emisă de Inspectoratul Muncii din Piatra-Neamţ”, după cum se arată în istoricul şcolii. „În anul 1955, Şcoala de ucenici este preluată de Ministerul Transporturilor şi I.T.A. Piatra-Neamţ, iar, mai târziu, în 1964, şcoala se mută în sediul din strada Ştefan cel Mare nr. 6… şi din 15 septembrie 1981 în actuala clădire”.
Violeta MOŞU; Foto: www.delcampe.net

