Unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recentă a Bisericii creştine a fost Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfăşurat în perioada 16-26 iunie 2016 în Creta (Grecia). Evenimentul a constituit prilejul întâlnirii reprezentanţilor a zece Biserici Ortodoxe Autocefale, care au căutat soluţii administrative la unele teme contemporane.
Trebuie precizat de la bun început faptul că acest sinod nu a formulat învăţături noi de credinţă, nu a modificat cu nimic rânduielile tipiconale ale slujbelor religioase şi nu a luat hotărâri de ordin canonic în afara celor existente şi recunoscute deja în Biserica universală.
Pentru o analiză a acestui eveniment nu trebuie să fii neapărat teolog sau specialist în istoria Bisericii. Este cunoscut faptul că sinodalitatea reprezintă o regulă canonică a Bisericii în vederea exprimării unităţii de credinţă, a vieţii spirituale şi a disciplinei canonice.
Biserica creştină (în general) şi cea Ortodoxă (în mod special) au practicat de la început adunarea episcopilor în sinoade, prin care să se exprime poziţia comună unitară asupra problematicii dezbătute. Să amintim doar canonul 19 al Sinodului al IV-lea ecumenic din anul 451 care menţionează că dacă nu se întrunesc sinoadele, se vor înmulţi problemele de natură religioasă. Astfel, cele 7 sinoade ecumenice, desfăşurate în perioada anilor 325-787, au stabilit învăţăturile de credinţă, au combătut ereziile (învăţăturile de credinţă greşite) şi au dat uniformitate cultului prin rânduielile bisericeşti şi disciplina canonică.
Nu poate trece neobservat faptul că formarea statelor naţionale, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a determinat noi realităţi şi din punctul de vedere al administraţiei bisericeşti, întrucât multe dintre aceste state sunt majoritar ortodoxe. În acest sens, sinodul din anul 2016 a reunit delegaţii ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Conform regulamentului, şi mirenii creştini, având un rol bine determinat, au luat parte la sesiunile plenare ale sinodului. Este important de menţionat şi faptul că documentele finale ale sinodului nu au fost votate şi semnate de către Întâistătătorii Bisericilor Autocefale în nume propriu, ci în numele bisericilor pe care le-au reprezentat.
Dialogul Bisericii Ortodoxe cu diferite confesiuni creştine şi nu numai, urmăreşte, în primul rând, mărturisirea dreptei credinţe şi înţelegerea învăţăturii apostolice şi patristice. Refacerea unităţii tuturor creştinilor se va realiza prin întoarcerea eterodocşilor la ortodoxie, fără vreun compromis teologic sau minimalism dogmatic din partea creştinilor ortodocşi. Într-un asemenea context, dialogul ecumenic va fi evaluat periodic la nivel panortodox, ecumenismul nefiind declarat drept „dogmă” a Bisericii.
Pornind de la ideea conform căreia omul nu este un simplu ansamblu de celule, organe şi ţesuturi, ci reprezintă chipul lui Dumnezeu (Facerea I, 27), Biserica şi-a manifestat îngrijorarea faţă de impunerea unui mod de viaţă tot mai consumist, lipsit de adevăratele valori morale creştine. Din această perspectivă, membrii sinodului au „regândit” abordarea relaţiilor interumane în contextul socio-cultural actual.
Sfântul şi Marele Sinod a subliniat responsabilitatea omului în spaţiu şi timp, având întotdeauna perspectiva veşniciei. Cunoaşterea ştiinţifică, indiferent de rapiditatea cu care ar avansa, nu motivează voinţa omului, nici nu oferă răspunsuri la problemele importante de ordin moral şi existenţial sau la căutarea sensului vieţii. Biserica Ortodoxă evidenţiază pericolele care se pot ascunde în spatele unor descoperiri ştiinţifice şi subliniază demnitatea umană şi destinul divin al omului.
Biserica lui Hristos se confruntă astăzi cu situaţii extreme şi provocatoare ale ideologiei secularizării, prezente în evoluţiile politice, culturale şi sociale. Aspecte stringente precum: globalizarea, migraţia, progresul excesiv ştiinţific fără a mai ţine cont de condiţia umană, violenţa, criza spirituală, problema refugiaţilor au constituit subiecte ale analizelor şi dezbaterilor din cadrul şedinţelor sinodului. Chiar dacă Biserica păstrează adevărul de credinţă nealterat, trebuie să răspundă provocărilor societăţii contemporane şi să vină cu eventuale soluţii la acestea.
Misiunea Bisericii în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia şi modul ei de proclamare; Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta; Importanţa postului şi respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine sunt temele principale ale sinodului desfăşurat în Creta, pe marginea cărora, Bisericile Ortodoxe participante s-au pronunţat astfel încât învăţătura de credinţă să rămână nealterată şi să fie practicată în spiritul mesajului evanghelic. Pentru cine doreşte să afle mai multe detalii, recomand următorul link:http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-in-limba-romana/.
Nu au fost neglijaţi nici tinerii, care caută deplinătatea vieţii în libertate, dreptate, creativitate şi iubire. Biserica îi cheamă să se alăture în mod conştiincios Celui care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Atât timp cât Sfântul şi Marele Sinod din Creta nu a formulat noi dogme, ci a reprezentat o reconfirmare a continuităţii în mărturisirea credinţei ortodoxe a Bisericii propovăduită de către Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, în conformitate cu învăţătura celor şapte sinoade ecumenice şi a sinoadelor locale recunoscute care au urmat, este de neînţeles atitudinea de împotrivire şi de „condamnare”, ce e drept izolată, din partea unor persoane (clerici sau laici) a hotărârilor acestuia. Astfel, s-a ajuns în situaţia extremă şi total nefundamentată din punct de vedere teologic, în care unii preoţi nu mai pomenesc ierarhul locului la Sfânta Liturghie, pe motiv că a semnat documentele sinodului din Creta, unii creştini consideră „schismatici” sau, mai grav, „eretici” pe cei care acceptă hotărârile sinodului etc. Chiar dacă 4 (Antiohia, Bulgaria, Georgia şi Rusia) din cele 14 Biserici Autocefale nu au participat la lucrările sinodului şi, prin urmare, nu au semnat hotărârile acestuia, nu înseamnă că deciziile ar fi nestatutare sau contrare canoanelor.
În concluzie, amintim faptul că un adevărat creştin trebuie să păstreze şi să transmită dreapta învăţătură de credinţă în chip nealterat, având la bază iubirea lui Dumnezeu Întrupat.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA