Înalte „foncţii”, „mărunte” chestiuni de exprimare
Imediat după ce presa a dat la iveală faptul că omul desemnat să conducă un domeniu de importanţa celui al educaţiei are mari probleme cu exprimarea corectă în limba maternă, s-au găsit voci de la nivelul cel mai înalt al statului care să observe cu isteţime că rectorul sucevean nu este – vezi, Doamne! – profesor de română şi prin urmare toate criticile pe acest subiect ar fi nefondate.
Las la o parte amănuntul elementar că nimeni nu ar trebui să ocupe o funcţie înaltă în stat dacă nu este capabil să vorbească decent limba ţării la a cărei administrare vrea să contribuie. La urma urmei, nimeni nu ar trebui admis în nicio funcţie de conducere, indiferent la ce nivel, dacă are acest tip de probleme. Lucrul acesta ţine evident nu numai de raţiuni de reprezentare, credibilitate şi autoritate profesională, ci mai ales de cele vizând chiar competenţa. Pentru că, se ştie, deficienţele de exprimare sunt şi deficienţe ale gândirii.
Trec şi peste neruşinarea susţinerii imposturii la urma urmei a acestui om de către 45 de rectori, pentru că am ajuns să nu ne mai mire nimic în sistemul acesta corupt. Avem de a face cu un dezastru din acest punct de vedere.
Aspectul mai grav, cu repercusiuni pe termen lung, se află de fapt în zona tipului de mesaj pe care politicienii care conduc acum România îl transmit poporului şi mai ales tinerilor. Conform acestei idei subliminale, pentru a avea succes în viaţă, nu mai este cazul ca tinerii să-şi bată capul cu ştiinţa de carte, cu învăţătura, cu educaţia, cu însuşirea corectă a limbii materne. Important este – nu-i aşa? – să fie la momentul potrivit în partidul potrivit şi totul se rezolvă. Toate criteriile (culturale, educaţionale etc.) despre care am amintit aici (şi despre care adesea şi toţi cei 45 de rectori vorbesc, demagogic, în discursul lor public) sunt valabile, cu alte cuvinte, doar pentru „fraieri”.
Ideea va da negreşit şi mai mult apă la moară acelor elevi, studenţi şi, din păcate, chiar unor profesori care au început deja să susţină binişor, cu o îndrăzneală tot mai mare în ultimul timp, că în afară de disciplina „Limba şi literatura română” exprimarea corectă nu este obligatorie şi prin urmare nici cerinţele didactice nu ar mai trebui să o ia în seamă. Suntem, se vede, pe calea cea bună.
Prof. psih. Vasile BAGHIU