24 ianuarie 2018 – Marea sărbătoare omagiată şi la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”

Şi să vadă sfântul soare

Într-o zi de sărbătoare

Hora noastră cea frăţească

Pe câmpia românească!

 

24 ianuarie 2018 a fost ziua în care Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” ne-a invitat la un adevărat festin, printr-un program diversificat de muzică, poezie şi dezbateri, program dedicat Unirii Principatelor Române, „moment extrem de important al istoriei noastre şi punct de plecare al realizării statului unitar” – după cum a declarat în cuvântul de început Mihaela Mereuţă, noul director – manager al instituţiei.

Deoarece din public au făcut parte şi mulţi adolescenţi, elevi ai Liceului Tehnologic Economic Administrativ Piatra-Neamţ (coordonator prof. Gianina Buruiană) şi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi” (coordonator prof. Mihaela Gherghelescu), înaintea activităţilor anunţate a avut loc o vizită la fondul de carte veche al bibliotecii, unde au putut fi admirate exponate prezentate de scriitorul Dan Dumitru Iacob. Prefaţând vibrantul moment poetic recitativ pe care l-a susţinut la sfârşitul programului, Dan Dumitru Iacob a mărturisit: „Fiind vorba de momentul Unirii de la 1859 am ales poezii din epocă semnate de Vasile Alecsandri, de Grigore Alexandrescu dar am ţinut să amintesc şi celebra poezie a lui Mihai Eminescu, «Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie». Aceste poezii, citite astăzi poartă patina vremii dar ele ne transmit sentimente de patriotism şi de iubire de ţară şi tocmai aceste momente de readucere aminte, cum este cel de astăzi şi cum vor fi multe în acest an, ne vor ajuta să reaprindem în noi flacăra acestor simţăminte, evocate de marii noştri poeţi.”

O nouă colaborare de excepţie între soprana de renume internaţional Anda-Louise Bogza şi pianista Mihaela Spiridon a condus la un moment liric înălţător, care a culminat în final cu intonarea Horei Unirii, pe care toată sala a cântat-o, la care toată sala a vibrat… Vorbim de Sala Cupolă a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”, pe simezele căreia sunt expuse inspiratele picturi ale lui Dumitru Bezem…

„M-am abonat la ciclurile culturale ale Bibliotecii G.T. Kirileanu şi sper să ne revedem din ce în ce mai des” – a declarat Anda-Louise Bogza la începutul recitalului în care ne-a încântat cu piese ale compozitorilor români George Enescu, George Ştefănescu, Nicolae Bretan şi Tiberiu Brediceanu. Din inflexiunile vocii pline de emoţii şi din cele rostite a rezultat că steaua noastră de renume mondial îl iubeşte cel mai mult pe Tiberiu Brediceanu, ale cărui miniaturi folclorice le consideră „simple, frumoase şi naturale”.

După acest rezonant debut melodic, Sorana Dobreanu, elevă în clasa a XII- a la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” a prezentat comunicarea ştiinţifică „Despre reformele lui Alexandru Ioan Cuza”, vorbind publicului despre domnitorul care timp de şapte ani a avut o activitate neobosită lăsându-ne: Legea secularizării averilor mănăstireşti, Legile privind organizarea administraţiei, Codurile penal, civil şi comercial, Legea instrucţiunii publice, Legea rurală ş. a.

Tot de la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”, distinsa doamnă profesoară de istorie Mihaela Gherghelescu (care a fost şi coordonatoarea lucrării elevei Sorana Dobreanu) a susţinut comunicarea ştiinţifică „Elena Cuza şi oraşul Piatra-Neamţ” sau „Doamna Elena Cuza – o prezenţă discretă la Piatra-Neamţ”. Prin acest demers s-a dorit evocarea subtilei personalităţi a soţiei lui Alexandru Ioan Cuza, întreaga ei activitate dedicată copiilor, nevoiaşilor, activităţile umanitare şi de binefacere întreprinse la Piatra-Neamţ de cea care a rămas în conştiinţa noastră ca „Elena Doamna”.

Finalul programului a fost o îmbinare fericită de muzică şi versuri. Muzica a fost lansată către public de un grup de elevi de la aceeaşi unitate şcolară menţionată, îndrumaţi de profesorul Paul Imbrea. Ne-am bucurat de muzică folk (Tudor Sârbu şi Flavius Ciubotaru) şi muzică populară (Andreea Boţu şi Sabina Humă). Şi ne-am mai bucurat de talentul acestor timpurii trubaduri din ale căror voci cristaline a străbătut emoţia şi entuziasmul.

Pentru reuşita deplină a acestei comemorări desfăşurată în lăcaşul de cult înfiinţat de cărturarul G.T. Kirileanu, noi, publicul nemţean, care am savurat toate momentele oferite, trebuie să mulţumim organizatorilor şi în aceeaşi măsură tuturor celor care au evoluat, dăruind un strop din sufletul lor pentru ca „între noi să nu mai fie, decât flori şi omenie”.

 

Gianina BURUIANĂ